- Frate, tu stii cine sunt eu?
- Nu, nu stiu, dar cine esti tu?
- Eu sunt eu.
- Apai frate, bravo tie ca tu esti "eu".
- Sunt o valoare... nu te pune niciodata cu "eu", ca tu nu esti eu, ok!
- Da, am sa ma feresc de tine, scuze de "eu"...
- Asa sa faci, caci eu sunt mare...
- Si tare...
- Foarte tare. Mai frate, daca tu ai stii cine sunt eu, ai fii tacut...
- Esti Dumnezeu?
- Nu, nici chiar asa...
- Dar cine esti? Esti cumva propriul tau idol?
- Eul, ego-ul, nu este autoidolatrie, este "eu" si atat.
- Scuze, eu nu prea cred in "eu". Eu nu pun accent pe "eu".
- Pai tu nu esti eu, ce-i greu de inteles.
- Bun, hai sa lasam polemica... Fii tu eu, si eu cine vreau, cine pot... si eu nimic!
- Te-ai suparat, vezi daca nu esti eu, te simt inferior frate, pacat ca nu esti si tu ca eu.
- Bine, pacatul meu sa fie! Ramai tu cu eu, eu raman cu Dumnezeu!
- Aici mai atins, mai lovit in orgoliul meu de "eu". De ce zici asa, ce eu nu cred in Dumnezeu, cred si eu insa nu in Dumnezeul tau, ci in Dumnezeul meu.
- Crede cum doresti si in cine doresti. Eu te las in lumea ta, te las cu eul tau.
- Lasa-ma, caci oricum n-ai nicio sansa sa ma convingi ca gresesc; n-ai cum sa ma lamuresti ca eu exagerez.
- ...
22-09-2012
sâmbătă, 22 septembrie 2012
Smerite ganduri despre prietenie
,,Prietenul iubeste in orice vreme, iar in nenorocire el e ca un frate." (PILDE 16-17/ 17.)
Prietenul la nevoie se cunoaste. Nu cred ca exista om care sa nu se fi certat macar odata cu prietenul sau. Inteleptul Solomon, spune ceva extraordinar: prietenul iubeste in orice vreme, iar in nenorocire el e ca un frate , insa imi permit sa adaug, prietenul adevarat.
Prietenul adevarat nu te lasa niciodata, mai ales la greu. Din pacate astazi este un paradox sa vorbesti despre prietenie, despre prietenie sincera si dreapta.
Scriu din proprie experienta. Am avut incredere neconditionata in prieteni, si dansii m-au tratat extrem de urat. Pun suflet in orice, deci si in prietenie am pus suflet peste masura. Asa sunt eu, asa-mi este firea, sunt mai sufletist si exagerat de sensibil.
Acum, dupa doua prietenii ratate (desigur, unde recunosc ca am gresit si eu, insa Dumnezeu stie cat m-am implicat si cat am ajutat) incerc sa fiu putin mai intelept.
Omul pe fata iti ridica scara la cer, dar pe la spate te ucide cu invidia, cu ipocrizia, cu aroganta...
Omul de azi nu mai este om de omenie, ba este om TBC-ist (ahtiat dupa Tehnologie , Bani si Confort) , ba este individ autonomist, consumerist si cinic. Imi permit sa fac aceste afirmatii despre omul recent, fiindca privesc realist si nu ma abat absolut deloc de la viziunea ortodoxa.
Deranjeaza aceasta atitudine a mea. insa eu nu vreau sa slujesc lui mamona, ci Domnului Hristos. Dansul este Calea, Adevarul si Viata. Domnul Hristos are prieteni sfintii. In societatea autohtona avem multi dusmani ai Credinteti, multi "nebuni" anti-Hristos.
Prietenii Domnului Hristos, Sfintii Apostoli, nu au fost toti 12 prieteni. Fostul Apostol Iuda l-a tradat, l-a vandut, l-a negat prin sinucidere. Noi astazi prin pacate si faradelegi facem tot ca Iuda. Daca vrem prieteni buni, adevarati, trebuie sa fim si noi prieteni cu Domnul Hristos si sa traim smerit Credinta. Fara Domnul Hristos nu facem nimic dumnezeiesc. Pana nu intelegem acest lucru, nu intelegem nici de ce relatia dintre om (relatia de prietenie) este jertfa.
Prietenia nu-i simpla fiindca omul este o taina complexa si cunoscuta doar de Dumnezeu. Omul fara Dumnezeu este mort sufleteste, dar si omul fara prieteni este sarac foarte.
Astazi e deosebit de greu, omul nu asculta de Dumnezeu, si noi incercam sa asculte de om. Mentalitatea umana din sec. XXI se rezuma la sex, bani, masini... Totusi in aceasta lume materialista, denaturata de hedonism, de nihilism si de prostie... exista omenie, frumusete, divin, sublim, poezie... Sunt oameni cumsecade, sunt prieteni. Dragoste, unde esti tu dragoste? Este si dragoste. Prietenie, omenie, iertare, demnitate si ARMONIE. Fara acestea venim din haos si cadem intru neant, intru nefiinta. Devenirea intru fiinta a lui C. Noica a ajuns "nefiinta". Omul recent a uitat de fiinta, de constiinta. Lui ii place sa fie un animal rational si vorbitor, care traieste fara ROST.
Fac apel la prietenie, la prieteni. Nu uitati, omul fara prietenie este sarac cu toate, cu cu duhul! Unde este omenie este si prietenie. La omul bun si prietenul este bun. Unde s-a stricat o prietenie, nu e bine sa deznadajduim, nu-i nimic, vine alta. Sa nu punem punct ci doar virgula. Si ca sa incheiem in stil filosofic, cartea ramane cel mai fidel prieten, deci sa nu uitam de carte, caci de ai carte ajungi departe.
19-09-2012
Prietenul la nevoie se cunoaste. Nu cred ca exista om care sa nu se fi certat macar odata cu prietenul sau. Inteleptul Solomon, spune ceva extraordinar: prietenul iubeste in orice vreme, iar in nenorocire el e ca un frate , insa imi permit sa adaug, prietenul adevarat.
Prietenul adevarat nu te lasa niciodata, mai ales la greu. Din pacate astazi este un paradox sa vorbesti despre prietenie, despre prietenie sincera si dreapta.
Scriu din proprie experienta. Am avut incredere neconditionata in prieteni, si dansii m-au tratat extrem de urat. Pun suflet in orice, deci si in prietenie am pus suflet peste masura. Asa sunt eu, asa-mi este firea, sunt mai sufletist si exagerat de sensibil.
Acum, dupa doua prietenii ratate (desigur, unde recunosc ca am gresit si eu, insa Dumnezeu stie cat m-am implicat si cat am ajutat) incerc sa fiu putin mai intelept.
Omul pe fata iti ridica scara la cer, dar pe la spate te ucide cu invidia, cu ipocrizia, cu aroganta...
Omul de azi nu mai este om de omenie, ba este om TBC-ist (ahtiat dupa Tehnologie , Bani si Confort) , ba este individ autonomist, consumerist si cinic. Imi permit sa fac aceste afirmatii despre omul recent, fiindca privesc realist si nu ma abat absolut deloc de la viziunea ortodoxa.
Deranjeaza aceasta atitudine a mea. insa eu nu vreau sa slujesc lui mamona, ci Domnului Hristos. Dansul este Calea, Adevarul si Viata. Domnul Hristos are prieteni sfintii. In societatea autohtona avem multi dusmani ai Credinteti, multi "nebuni" anti-Hristos.
Prietenii Domnului Hristos, Sfintii Apostoli, nu au fost toti 12 prieteni. Fostul Apostol Iuda l-a tradat, l-a vandut, l-a negat prin sinucidere. Noi astazi prin pacate si faradelegi facem tot ca Iuda. Daca vrem prieteni buni, adevarati, trebuie sa fim si noi prieteni cu Domnul Hristos si sa traim smerit Credinta. Fara Domnul Hristos nu facem nimic dumnezeiesc. Pana nu intelegem acest lucru, nu intelegem nici de ce relatia dintre om (relatia de prietenie) este jertfa.
Prietenia nu-i simpla fiindca omul este o taina complexa si cunoscuta doar de Dumnezeu. Omul fara Dumnezeu este mort sufleteste, dar si omul fara prieteni este sarac foarte.
Astazi e deosebit de greu, omul nu asculta de Dumnezeu, si noi incercam sa asculte de om. Mentalitatea umana din sec. XXI se rezuma la sex, bani, masini... Totusi in aceasta lume materialista, denaturata de hedonism, de nihilism si de prostie... exista omenie, frumusete, divin, sublim, poezie... Sunt oameni cumsecade, sunt prieteni. Dragoste, unde esti tu dragoste? Este si dragoste. Prietenie, omenie, iertare, demnitate si ARMONIE. Fara acestea venim din haos si cadem intru neant, intru nefiinta. Devenirea intru fiinta a lui C. Noica a ajuns "nefiinta". Omul recent a uitat de fiinta, de constiinta. Lui ii place sa fie un animal rational si vorbitor, care traieste fara ROST.
Fac apel la prietenie, la prieteni. Nu uitati, omul fara prietenie este sarac cu toate, cu cu duhul! Unde este omenie este si prietenie. La omul bun si prietenul este bun. Unde s-a stricat o prietenie, nu e bine sa deznadajduim, nu-i nimic, vine alta. Sa nu punem punct ci doar virgula. Si ca sa incheiem in stil filosofic, cartea ramane cel mai fidel prieten, deci sa nu uitam de carte, caci de ai carte ajungi departe.
19-09-2012
Mandria, prostia celor ce se cred destepti
Mandria, prostia celor ce se cred destepti
(critica la pers. I sau autocritica)
Prostia nu este o boala ci este un necaz, ne spune Parintele Arhim. Teofil Paraian (vrednic de pomenire) . Si eu pacatosul si ticalosul am dat cu bata-n balta din cauza prostiei si mai ales din cauza mandriei.
Apelez acum de curand la o doamna profesoara (care mi-a predat si mie) de la liceul ce l-am absolvit in Focsani, si in loc sa ajung unde trebuie am ajuns la polemici fara rost.
Vroiam sa ma ajute cu cartea, sa o prezint la liceu. Dansa mi-a spus ceva, eu altceva, si scriind primul mesaj cu mandrie prosteasca, am luato razna si n-am realizat nimic... ci m-am razvratit si am fost si obraznic pe deasupra.
Am fost ferm, am tinut garda sus, am plecat la razboi cu o sabie de lemn... si mandria si-a aratat coltii.
Astfel am patit si in "disputa" cu marturisitorii contemporani. Eu vroiam sa ajung la inima lor, sa ajung prieteni cu ei (fiind mandru ca le-am cumparat si citit toate cartile) si am ajuns la un fel de "disputa" ... Mi-am tot imaginat cum este sa vorbesc cu dansii. Mi-am dorit enorm sa discut cu dansii, sa vada cum scriu, sa ma ajute sa devin ca ei... sa am si eu valoarea lor, dar cand am avut ocazia (prin internet, prin chatul dupa facebook) sa le scriu, am dato prost, am dat cu piciorul.
Nu-mi place ca am ajuns unde am ajuns in discutia virtuala cu dl. Laurentiu Dumitru, recent cu doamna prof. B. G. , care mi-a spus (ca toti de altfel) sa am rabdare. Nici cu Danion Vasile, Savatie Bastovoi, Lelia Bratu... nu m-am comportat frumos, civilizat. Scriitorii mei iubiti, preferati m-au "dezamagit", m-au "suparat", dar de fapt problema e la mine nu la dansii.
Mandria si prostia de a ma crede cineva m-a distrus. De ce am fost respins, refuzat? Din cauza mandriei prostesti.
Incepeam sa scriu mesajul catre o personalitate, catre un scriitor cunoscut (cu succes in lumea credintei) si scriam facand pe "nebunul", scriam ca si cum dansii ar fi fost obligati sa ma ajute.
Respins de mai multe ori, intru fiinta mea launtrica se instala o mahnire de nedescris si o indignare absurda. Diavolul prin mandria mea ascunsa isi facea "simplu" jocul. Vrajmasul imi dadea ganduri de dusmanie si o stare extrem de neortodoxa.
Pentru ce atata mandrie combinata cu prostie? Pentru ce ma complic? Sunt tanar, prea tanar si prea idealist, daca nu am rabdare si daca nu sunt smerit, ajung doar la polemici pacatoase...
Dupa mine nu-i corect sa fiu tratat cum am fost, insa eu am o atitudine de berbec, de bou chiar.
La 24 de ani vreau sa fac cat altii la 50. Fara intelepciune, fara dragoste, fara Dumnezeu , nu fac absolut nimic bun, fac doar boacane si gafe. De ce nu las viata in voia Bunului Dumnezeu? De ce grabesc lucrurile?
Cine pune accent pe mandrie, de nebunie se loveste, nu ca mine (caci eu sunt un nimeni) ... ci ca Lucifer, ca Nero, ca specimenele istoriei.
In spatiul ortodox, in viata duhovniceasca: mandria, ironia, judecarea aproapelui, agresivitatea in discurs/limbaj/mesaj , tristetea, supararea... nu aduc fericire, ci doar amagire.
De ce nu m-am potolit avand o mica experienta negativa? De ce nu am tacut, de ce am comentat si dat replici peste replici? De ce nu am lasato mai moale? De ce am raspuns la rau cu rau? De ce am ales polemica?
Ma intreb cu lacrimi in ochi, ce am de nu am rabdare? Cine sunt... cine am fost si ce vreau sa fiu? M-am saturat de "omul vechi" , de acest individ ipocrit si impertinent ce sunt. Nu este alta cale de izbavire decat Hristos Domnul.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, milieste-ma pe mine pacatosul! Preasfanta Treime miluieste si ne mantuieste pre noi! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ne sa lepadam mandria, prin Fiul tau cel Preaiubit, Iisus Hristos!
Doamne Iisuse Hristoase, vindeca pre robul tau de aceasta patima ascunsa si perversa! Doamne, auzi-ma si nu ma lasa sa cad in deznadejde!
Doamne iarta-ma! Iarta-ma pentru tot ce am gresit si pentru cat m-am mandrit si m-am prostit, vrand sa fiu eu pe primul loc... ! Doamne iarta-ma ca nu sunt om de omenie, de caracter! Doamne iarta-ma si ma miluieste dupa mare si sfanta iubirea Ta! Amin.
22-09-2012
(critica la pers. I sau autocritica)
Prostia nu este o boala ci este un necaz, ne spune Parintele Arhim. Teofil Paraian (vrednic de pomenire) . Si eu pacatosul si ticalosul am dat cu bata-n balta din cauza prostiei si mai ales din cauza mandriei.
Apelez acum de curand la o doamna profesoara (care mi-a predat si mie) de la liceul ce l-am absolvit in Focsani, si in loc sa ajung unde trebuie am ajuns la polemici fara rost.
Vroiam sa ma ajute cu cartea, sa o prezint la liceu. Dansa mi-a spus ceva, eu altceva, si scriind primul mesaj cu mandrie prosteasca, am luato razna si n-am realizat nimic... ci m-am razvratit si am fost si obraznic pe deasupra.
Am fost ferm, am tinut garda sus, am plecat la razboi cu o sabie de lemn... si mandria si-a aratat coltii.
Astfel am patit si in "disputa" cu marturisitorii contemporani. Eu vroiam sa ajung la inima lor, sa ajung prieteni cu ei (fiind mandru ca le-am cumparat si citit toate cartile) si am ajuns la un fel de "disputa" ... Mi-am tot imaginat cum este sa vorbesc cu dansii. Mi-am dorit enorm sa discut cu dansii, sa vada cum scriu, sa ma ajute sa devin ca ei... sa am si eu valoarea lor, dar cand am avut ocazia (prin internet, prin chatul dupa facebook) sa le scriu, am dato prost, am dat cu piciorul.
Nu-mi place ca am ajuns unde am ajuns in discutia virtuala cu dl. Laurentiu Dumitru, recent cu doamna prof. B. G. , care mi-a spus (ca toti de altfel) sa am rabdare. Nici cu Danion Vasile, Savatie Bastovoi, Lelia Bratu... nu m-am comportat frumos, civilizat. Scriitorii mei iubiti, preferati m-au "dezamagit", m-au "suparat", dar de fapt problema e la mine nu la dansii.
Mandria si prostia de a ma crede cineva m-a distrus. De ce am fost respins, refuzat? Din cauza mandriei prostesti.
Incepeam sa scriu mesajul catre o personalitate, catre un scriitor cunoscut (cu succes in lumea credintei) si scriam facand pe "nebunul", scriam ca si cum dansii ar fi fost obligati sa ma ajute.
Respins de mai multe ori, intru fiinta mea launtrica se instala o mahnire de nedescris si o indignare absurda. Diavolul prin mandria mea ascunsa isi facea "simplu" jocul. Vrajmasul imi dadea ganduri de dusmanie si o stare extrem de neortodoxa.
Pentru ce atata mandrie combinata cu prostie? Pentru ce ma complic? Sunt tanar, prea tanar si prea idealist, daca nu am rabdare si daca nu sunt smerit, ajung doar la polemici pacatoase...
Dupa mine nu-i corect sa fiu tratat cum am fost, insa eu am o atitudine de berbec, de bou chiar.
La 24 de ani vreau sa fac cat altii la 50. Fara intelepciune, fara dragoste, fara Dumnezeu , nu fac absolut nimic bun, fac doar boacane si gafe. De ce nu las viata in voia Bunului Dumnezeu? De ce grabesc lucrurile?
Cine pune accent pe mandrie, de nebunie se loveste, nu ca mine (caci eu sunt un nimeni) ... ci ca Lucifer, ca Nero, ca specimenele istoriei.
In spatiul ortodox, in viata duhovniceasca: mandria, ironia, judecarea aproapelui, agresivitatea in discurs/limbaj/mesaj , tristetea, supararea... nu aduc fericire, ci doar amagire.
De ce nu m-am potolit avand o mica experienta negativa? De ce nu am tacut, de ce am comentat si dat replici peste replici? De ce nu am lasato mai moale? De ce am raspuns la rau cu rau? De ce am ales polemica?
Ma intreb cu lacrimi in ochi, ce am de nu am rabdare? Cine sunt... cine am fost si ce vreau sa fiu? M-am saturat de "omul vechi" , de acest individ ipocrit si impertinent ce sunt. Nu este alta cale de izbavire decat Hristos Domnul.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, milieste-ma pe mine pacatosul! Preasfanta Treime miluieste si ne mantuieste pre noi! Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ne sa lepadam mandria, prin Fiul tau cel Preaiubit, Iisus Hristos!
Doamne Iisuse Hristoase, vindeca pre robul tau de aceasta patima ascunsa si perversa! Doamne, auzi-ma si nu ma lasa sa cad in deznadejde!
Doamne iarta-ma! Iarta-ma pentru tot ce am gresit si pentru cat m-am mandrit si m-am prostit, vrand sa fiu eu pe primul loc... ! Doamne iarta-ma ca nu sunt om de omenie, de caracter! Doamne iarta-ma si ma miluieste dupa mare si sfanta iubirea Ta! Amin.
22-09-2012
luni, 17 septembrie 2012
vineri, 14 septembrie 2012
http://www.culitaioanusurelu.ro/reviste/salon%20literar%20nr.73.pdf
http://www.culitaioanusurelu.ro/reviste/salon%20literar%20nr.73.pdf
pagina 42
DEBUT in revista SALONUL LITERAR.
marți, 11 septembrie 2012
De ce omul nu mai este om? (ma refer la omul din zilele noastre, la omul de omenie...)
Omul nu mai este om
Doamne ajută! Anul acesta, după nebunia
cu cartea, încerc să mai săvârşesc o nebunie, sper să mă înscriu la
facultate. Nebunul trebuie să fie nebun până la capăt.
E pierdere de timp, e ceva în
zadar... ar putea zice unii prieteni (deja mi-au zis câţiva) . Lumea de azi
nu prea mai crede în nimic. Nimicul e filosofia la modă în secolul XXI. Omul
contemporan e ancorat în p(r)ostmodernism, întro silă bezmetică, în neîncredere
şi nepăsare. Plictiseala a devenit o boală, iar omul recent nu are
absolut niciun stres că trăieşte doar pentru a avea şi doar pentru acum.
Dragă omule bun şi scump, de ce să nu dăm viaţă unui Ideal? De ce să nu
nădăjduim spre mai bine?
Problema omului, în general este
banul. Se tot plânge că n-are bani, dar de demnitate, de suflet,
de lucruri ce rămân... nu se plânge niciodată. Fericirea
artificială, promovată de mass-media prin publicitate (fericirea efemeră care
generează plăcere şi numai plăcere) şi filme de duzină, este de fapt o mare
amăgire. Fericirea nu există în sex, droguri şi alcool. Cele trupeşti şi
pământeşti sunt trecătoare. Firesc (firea omului fiind ortodoxia, ne spune
iubitul Părinte Rafail Noica) este să aspirăm la Înaltul Cerului (adică la
Mântuire), la Veşnicie, să privim în Sus. E absurd să cerşim fericire fără să-l
cinstim pe Dumnezeu. Fără Hristos nu putem avea nimic bun, nici pace, nici
bucurie, nici iubire... Comuniunea (prin Har şi Rugăciune) cu Domnul Hristos,
ne aduce la starea normală a omului desăvârşit.
A iubi înseamnă a ierta,
afirmă titlul unei cărţi a Pr. Ierom. Savatie Baştovoi. A ajuta înseamnă a
sluji cu adevărat Domnului Hristos. Dacă nu ajutăm semenul când ne cere ajutor,
degeaba ne batem cu cărămida-n piept că iubi m aproapele, că iertăm greşiţilor
noştri. Concret, când cineva ne cere o mână de ajutor (şi putem să-l servim),
ce facem? Uite, eu am păţit un necaz, am apelat la un om al Bisericii, şi m-a
tratat extrem de dur, promiţând că mă ajută dacă am nevoie. Oare să fie omul
nostru pervers sau oportunist?
Sunt sincer, exagerat de sincer.
Mă doare faptul că omul nu mai este omul de altă dată, om de cuvânt, ci om
materialist, pe interes. Nu-i corect să fii mereu pentru "eu" (de
aici denotă un egoism periculos), drept este să fii pentru Dumnezeu. În fiecare
om există chipul lui Dumnezeu, deci ajută-l, ajută-l azi, nu mâine! Din păcate,
omul nu mai este om (cum am spus şi în titlul acestui articol) , şi dacă atragi
atenţia, dă vina pe societate. Închei prin nişte versuri smerite:
Unde eşti omule
când am nevoie
de ajutor?
în ce colţ de lună
te ascunzi?
Unde eşti omule
când strig la tine?
unde eşti frate
creştine?
Nu-ţi cer averi
nici bani...
nu-ţi cer decât
ajutor şi omenie
fii om, omule
din popor!
fii om, chiar de
nu-i uşor!
07-09-2012
marți, 4 septembrie 2012
Capul plecat sabia nu-l taie
Capul
plecat sabia nu-l taie...
Da, de ce să fiu ipocrit sau să mint, încă nu iubesc
aproapele ca pe mine însumi... şi nici cu iubirea de vrăjmaşi n-am ajuns la
IUBIRE. Încerc să iubesc omul, încerc să fiu om de omenie. Deci, sunt la
capitolul încercări...
Astăzi de ziua mea, m-am lămurit că nu ne putem iubii
unii pe alţii fiindcă suntem neoameni. Merg la liceu să-mi scot foaia matricolă
pentru a-mi servi la înscrierea pentru facultate. Cum sau comportat secretarii
(domn şi doamnă) cu tânărul dănuţ belu? Vă spun imediat cum, ca la
circ...
Nu zic nimic că am aşteptat peste o oră pentru o amârâtă
de foaie, altceva mă frapează, faptul că am fost tratat ca un ciumat. Parcă
aveam ceva contra lor de le-am cerut să facă un serviciu ce trebuia săvârşit cu
zâmbetul pe buze. Eu am răbdare... dar nici să fiu călcat în picioare. După
câteva vorbe
grele
adresate domnului şerif (aşa îl alintă
dl. meu diriginte pe tovarăşul secretar) cu chiu cu vai (contra-cost... 15 lei
să-ţi elibereze o hârtie...) obţin "trofeul".
Capul
plecat sabia nu-l taie... Adică, eu am fost smerit, am tăcut şi
am aşteptat dar n-am mai rezistat să fiu cuminte când m-a acuzat că am venit cu
tupeu... etc. Recunosc, n-au un salariu decent ca să-şi desfăşoare munca
profesionist, însă omul pentru om e bine să fie om, nu lup.
Ce câştigă "funcţionarul" nervos dacă-şi
revarsă furia pe aproapele? E firesc să vezi chipul lui Dumnezeu în orice om,
chia şi în cel ce nu mai are nicio şansă din punct de vedere sociologic şi
psihologic. Indivizii sunt greu de acceptat, iar tu de te porţi frumos, eşti
călcat în picioare.
Pleci capul, taci, înduri... dar până când? Ai şi tu
demnitate, nu crezi că omul este o fiară. Din păcate, faţă-n faţă cu omul recent e
delicat. Trebuie să luăm atitudini ortodoxe... nu să răspundem la rău cu rău.
În teorie e simplu, în practică e dificil (dar nu imposibil) iar noi,
indiferent de figurile
celuilalt, e firesc să rămânem ancoraţi întru Hristos.
03-09-2012
duminică, 2 septembrie 2012
Fragment din cartea "Viata mea in Hristos"
Liber-cugetatorii si ateii spun ca credinta, Biserica, slujbele, Sfintele Taine, randuielile bisericesti au fost scornite de oameni, pentru a tine poporul in frica si supunere, pentru a asigura o buna moralitate, si pentru obtinerea unor profituri pe seama poporului. Iata cum niste analfabeti, "liber-cugetatorii", care nu mai au frica de Dumnezeu, au ajuns sa huleasca milosardia dumnezeiasca, minunata Sa inconomie a mantuirii neamului omenesc, insasi intruparea, patimirea si moartea pentru noi a Fiului lui Dumnezeu. Uitati-va insa ce viata duc acestia, cum traiesc si cat traiesc, irosindu-si prematur fortele si sanatatea, se istovesc in dezmat si in betii, se abrutizeaza, mor repede.
(,,Viata mea in Hristos" - Sf. Ioan din Kronstandt, pag. 299, editura Sophia)
(,,Viata mea in Hristos" - Sf. Ioan din Kronstandt, pag. 299, editura Sophia)
sâmbătă, 1 septembrie 2012
povestire despre om
Un om calatoreste pe drumul fericirii... si gaseste un suflet... si spune in gand : "n-am nevoie de tine frate, eu am RATIUNE!" ... mai incolo gaseste o lacrima de roua si o picatura de poezie... si la fel se leapada de sublim, de frumos... afirmand ca are RATIUNE si ii ajunge... spre sfarsitul drumului gaseste DEMINITATE, IUBIRE, VESNICIE, MANTUIRE... si spre mirarea noastra ... iarasi afirma sus si tare: "nu-mi trebuie mie aceste fleacuri, eu am RATIUNE... sunt supra-om..."
Acesta este omul recent... pune accent exclusiv pe RATIUNE (divinizand ratiunea si intelectul) , insa din pacate fara Credinta, fara Dumnezeu (ne spune Petre Tutea) omul devine un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri...
Acesta este omul recent... pune accent exclusiv pe RATIUNE (divinizand ratiunea si intelectul) , insa din pacate fara Credinta, fara Dumnezeu (ne spune Petre Tutea) omul devine un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)