Sunt îndrăgostit de ea. N-aș face deloc bine să ocolesc acest subiect. Îmi zic că nu e ok să fac aluzii romantice sau sentimentale, dar greșesc. E ceva firesc. De ce să mint? Sunt îndrăgostit. Pur și simplu sunt îndrăgostit de ea. Copil și eu! Îmi vine să râd de mine. Eu o iubesc dar ea? Ea, nici măcar nu știu dacă mă place. Ce idiot sunt. Mă grăbesc să o iubesc fără să o întreb dacă acceptă prezența mea în viața ei. Of, femeia! Femeia sau femeile? Mircea Cărtărescu afirmă (într-o carte) De ce iubim femeile. Îmi pare rău să aud această viziune postmodernistă. E absurd. Nu poți reduce sau rezuma femeia la nimic. MC și-a permis să reducă femeia la sex și sexualitate. Atât știe să facă o femeie? În fine... E MC, trebuie să înțelegem de ce tratează astfel femeia. Mă frapează această viziune dar nu poți lămuri pe ditamai MC, că a exagerat. E un nume... Te rog frumos! Nu se pune nimeni cu nebunul. Să fie sănătos! Pr. Arsenie Papacioc spune că femeia este împărăteasă dăruitoare. Aș putea adăuga eu ceva în plus? Nu. Mai bine zic ce am pățit. Da, mare necaz mare. M-am îndrăgostit de ea. Superbă copila. Părul lung... Ador părul lung la domnișoare. Chipul iradia a lumină. Veselă. Ochii verzi. Minune de femeie. Aș putea zice frumoasă foc... dar asta zice toată lumea. Încerc să fiu mai unicat. Glumesc! Să povestim mai departe. Recunosc, încep să am o pasiune nebună pentru creole și ochi negri, dar și o șatenă sau o blonduță drăguță, e interesantă. Mai ales când te lovește dragostea.
Zâmbetul. Asta m-a fascinat. Are un zâmbet perfect. Seamănă cu prima mea dragoste. Dumnezeu îți dă dragostea pe care o meriți. Dragostea și femeia de care ai nevoie. Mai întâi dragostea apoi femeia. Când pierzi o dragoste în copilărie sau adolescență și primești marea dragoste pe la 20 și ceva de ani, e ideal. Am zis primești nu întâlnești. Primești de la Dumnezeu. Și întâlnirea cu un om e tot de la Dumnezeu. Toate cele bune sunt de la Dumnezeu, dar nu vrem să recunoaștem. Eu zic oricând și oriunde că fără Dumnezeu nu putem face nimic bun. Nu zic că eu fac fiindcă eu nu sunt nimic. Și nu numai asta e problema întru acest context. E urât să vorbești despre iubire și să nu mărturisești că Dumnezeu este dragoste. Sunt credincios. N-am de ce să mă feresc de ceea ce sunt. Of... Ce mă fac dacă ea nu crede în Dumnezeu? Pot eu oare să iubesc o frumusețe atee?
fantasia( Florin Caragiu)
RăspundețiȘtergeresuntem aproape, însă nu ne vedem prin cortina de muzică.
chipul tău arde încet, aruncat într-o inimă.
la teatru tocmai se juca viaţa noastră. am intrat pe la jumătate,
fără să mai plătim biletul, pentru că nu aveam la noi
decât o moarte de la vechituri.
actorii îşi dădeau viaţa pe scenă
pentru dragostea care începea să doară.
luminile nu-şi făceau efectul anestezic.
am plâns împreună. unele amănunte ne scăpaseră
şi tocmai acelea ne urmăreau în întuneric.
neobservaţi de nimeni, despărţiţi printr-o pieliţă de suflet,
nu ştiam ce se-ntâmplă cu noi. povestea accelera
şi ne-o putea lua înainte, incontrolabil.
acum ieşim din noi înşine, pentru că Dumnezeu ne ia deznădejdea
cu raiul pe care nu l-a păstrat atâta vreme cald în cenuşă.
Va multumesc din suflet pentru poezie! Superb dl. Florin Caragiu!
Ștergere