Un drum prea lung. Departe... mult prea departe de aici. Singur pe drum. Inima îmi șoptește că pentru Iubire merită să bat acest drum, oricât de departe ar fi să fie. Doar pentru Iubire ... merg de vreo trei zile pe un drum necunoscut , dar care sper să nu ducă nicăieri ci undeva. Undeva acolo unde mă așteaptă primăvara iubirii.
Pe drum îmi apare un gând. Gândesc dacă există iubire între dor și veșnicie. Cu toate că încep să fac filosofie, gândesc că fără armonie între ceva și altceva nu există viață, nu există nimic. Cugetăm mereu pe stradă, în timp ce parcurgem un drum anume. De ce? Așa și eu, gândesc ... Încerc să gândesc la ceva nou. Numai gânduri am în minte. Sunt invadat de gânduri. Gânduri despre un drum pietruit cu petale de sânge. Drumul e tot mai lung. Of... Ce drum ciudat!
Voință... Îmi trebuie voință puternică pentru acest drum. Cu voință treci prin toate și peste toate. Dar e ceva legat de altceva. Voința e legată de conștiință. Voința e în armonie cu conștiința. A avea voință înseamnă a avea și conștiință.
Conștiința nu-mi dă voie să fac ceva nefiresc. Voința mă ajută să merg mai departe. Aleg și ce-mi zice conștiința dar fac și ce poate voința. Drumul se desparte în două, stânga și dreapta, ce să aleg? Voința nu mai poate iar conștiința îmi spune să mă odihnesc. Ce să aleg când e vorba de sentimente, de iubire? Nu aleg nimic ... caut doar să fie armonie între voință și conștiință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu