Scriem

I

Scriem cuvinte, dar nu scriem Cuvantul potrivit. Scriem despre iubire dar uitam ca iubirea nu este o "scriere" ci o traire intensa. A iubi inseamna a ierta... A scrie nu inseamna a transcrie. Scrisul este o arta. Arta este un mestesug al sufletului. Orice scriere izvorata din suflet tinde sa fie o capodopera divino-umana. Sufletul scrie frumos nu mintea. A scrie din suflet inseamna a scrie frumos. Frumusetea nu este degeaba. Frumusetea este o enigma...

II

Inima. Si inima este o pana de roua, o pana de aur poleit cu freamat de cer, o pasare maiastra... ce scrie: elibereaza-ma de dor... Dorul de dor e cel mai autentic dor dintre cate doruri a avut lumea. Scriem de dragoste si de dor. Scriem cuvinte aidoma stelelor ce stralucesc ca niste licurici simpatici. Scriem sa scapam de teama de a fi... Scriem despre lumina caci ne e frica de intuneric. Scriem despre viata caci ne e frica de moarte. Suntem muritori. Nu vream sa recunostem ceea ce suntem. Scriem poezie... Poezia reprezinta taina fiintei si constiinta tainei omului sensibil si insesibil la sentimente reci. Intimitatea tainei, intimitatea fiintei... scrie ca si cum totul ar fi scriere. Scrie despre om sub semnul intrebarii. Omul este o intrebare fara raspuns... Omul este un curcubeu de vise. Omul este ceva inefabil, gingas si plapand... iar acel ceva este omul.

III

Stropi de aer plutesc prin universul credintei. Credem... Credem si scriem in ceea ce credem. Fara credinta scriem metafore pe apa. Metafore inundate de mal si alge. Fara credinta scriem precum am scrie pe o apa unde si pestii se ineaca. Un fel de Marea Moarta, dar nu moarta din cauza saraturii din apa ci moarta de scrieri moarte. De ce e moarta Marea Moarta sau Marea de sare? E simplu, e moarta ca nu are viata. Asa e si scrisul convertit absurd in mazgaleala, in spoiala... Totusi exista estetica uratului. Sa fie o barca de salvare estetica florilor de mucegai?

IV

Scriem ca sa nu ramanem ancorati in tacere. Scriem ca sa nu uitam ca exista scriere. Ne scriem numele. Ne scriem gandurile... dar de ce nu ne scriem timpul, inima, dorul, contiinta...? Timpul nu se scrie timpul se trece. Inima nu se scrie, inima bate... inima se traieste... inima iubeste... Nu se poate spune "te iubesc din stomac, creier sau ficat" ... "te iubesc din inima" da, "te iubesc din suflet" da merge... Dorul nu se scrie se simte, se traieste... Constiinta nu se scrie, constiinta se graieste... Si tot asa.

V

Iubim natura dar nu traim natural. Iubim cerul dar nu traim ceresc... Iubim dar nu iubim cu iubire. Scriem despre sublim, mister, har, neant, beatitudine... dar nu scriem despre esenta cuvintelor ci despre coaja lor tare ca piatra de rau. Scriem despre munte dar iubim marea. Ce paradox! Scriem despre Dumnezeu dar consideram "mit" pe Mantuitorul Iisus Hristos. Scriem cuvinte... dar nu credem in Cuvantul Vietii.

VI

Ne prefacem ca a scrie e o joaca. Scriu ca sa nu plang... Scriu din ciuda ca nu pot sa zbor, dar nu scriu cuvinte ci imagini. Cum scria Nichita Stanescu , vad o pasare ce se oua in timp ce zbura... Cum e posibila asemenea scriere? Un boboc de floare uscata ar privii drept "nebun" poetul si ar zice: clar e ceva abstract aici sau aberatii... pur si simplu aberatii... Asa sa fie? Scriem cuvinte prin necuvinte. Scriem sa salvam lumea de la ratacire si precadere in abisul desartaciunilor. Scriem sa fugim de efemer. Scriem sa schimbam omul si omul nu se schimba deloc. Omul nu se schimba de om, omul se schimba de Dumnezeu. Omul scrie si Dumnezeu da tonul la cantec. Cantarea e dulce, vocea constiintei e suava... si asa omul se lasa sedus de revelatie.

VII

Inspiratia transcede gandul intro idee, si ideea intro scriere si scrierea intro carte si cartea intro marturisire... Eu scriu tandru si timid, dar nu eu scriu ci Tu Doamne. Tu Inspiratie de Sus. Tu scrii prin omul ce scrie armonios. Eu stiu cine sunt, sunt doar o pata de sange care vorbeste... si stiu ca nu stiu nimic... si mai stiu ca nu am voie sa imit filozofia luciferica. Incerc sa scriu precum ingerii psalmodiaza in Cer dar fiecare scriem dupa stil si tipul de incercari poetice sau nepoetice. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii... dar scriu precum nu as scrie eu ci noi. Eu scriu despre cum scriem noi si noi scriem sub imboldul unui crez personal.

VIII

Nu exista eu scriu ci scriem... noi scriem. Noi scriem despre eu. Scriem despre eu sa nu ne stingem in anotimpuri anonime. Ne este rau de nefiinta. Ne este rau de atata bine nescris. Ne este rau de este... 

IX


Scriem fiindca este bine. Scriem ca sa nu mai fim singuri. Singuratatea ne provoaca la tipat si urlet de durere. As vrea sa pipai si sa urlu este... As vrea sa miros ceea ce scriem precum mirosim floarea de cires. As vrea ca toti sa scriem... si sa scriem adevarat, insa nu putem scrie cu toti deodata caci n-ar mai fii cititori. Atunci e firesc sa scriem pe rand. E firesc sa scriem. Firea si conditia umana nu este suferinta, boala si moartea. Firescul conditiei umane este cerul din noi, cerul launtric. A scrie in cer fiind, cerul inimii, inseamna a scrie cu cerul pe buze.

X

Cuvintele tes hainute pentru suflete naive. Spiritul virgin scrie ca taina sa se imbrace in roua diminetii de toamna. Daca scriem nefiresc dizvirginam taina si arta de a scrie. Daca scriem nescriind nimic ne inscriem la verbul lumii ce nu-si are rost. "Rostul" pseudouman ce nu-si are rost. Literatura are rost. Credinta are rost. Omul are rost. Viata are rost... Totul are rost daca scriem sa convertim pe om la Dumnezeu, nu pe Dumnezeu la om. Dumnezeu nu este o scriere biblica si atat. Dumnezeu Este. Dumnezeu nu scrie, nu e "scriitor" ci Creator si Autor al Tainei, al Cerului, al Omului... Dumnezeu da darul de a scrie. Talantul va fi fost sadit in noi, nu avem decat sa rodim... dar sa rodim la timp. Timpul are timp. Timpul are rabdare. Deci, ce mai asteptam, sa scriem!