luni, 2 septembrie 2013

Cerul (subt. filosofie pur si simplu/ PARTEA A DOUA - Galati)

     Cerul e albastru. Tot timpul cerul e albastru? Nu. Oare de ce se intristeaza cerul, schimbandu-si culoarea? Albastrul semnifica  cerul senin. Pare banal sa spui despre cer ca e albastru, fiindca cerul trebuie privit nuantat. Adevarata "culoare" a cerului este vesnicia. Cerul nu doar ca-ti da senzatia de infinit, cerul purcede din Infinit. Desigur, sa nu cadem in erezie, e bine sa lamurim de pe acum, cerul nu e dumnezeu, cerul e creat, si ca orice creatie divina, are un rost extraordinar in viata omului. Omul devine prieten cu cerul daca nu se leapada de Hristos. Omul acest necunoscut (dupa filosofie) , faptura cea mai aleasa (dupa Biblie) , nu a ajuns in cer calatorind cu avionul sau cu racheta cosmica. Cerul "fizic" se vede, cerul metafizic (mai corect spus cerul spiritual) este nevazut. Ochii trupesti (din cauza pacatelor personale) n-au putere sa vada frumusetea cerului spiritual, lumea nevazuta. Ochii suftelesti, ochii sfintilor (printr-o viata duhovniceasca demna de Mantuitorul Iisus Hristos) au vazut partea nevazuta a acerului, si in viata si mai ales cand au adormit intru fericire vesnica. Mentalitatea umanista, nihilista sau de alta natura anti-Dumnezeu (acum de tip new-age) considera basme, povesti, mituri... aceste vedenii ale Sfintilor. Sufletul dupa moarte nu exista in opinia lor. Totul este neant. Nu inteleg taina din pricina filozofiei luciferice pe care au facuto idol. Contextul religios nu are text pentru necredinciosi (atei) , insa textul necredintei e fara context si de aici ies interpretari gresite, polemici nesfarsite, controverse si tot felul de idei rele, aberante... Cerul ne invata Binele. Arta cerului este "tacerea". Cat rau am savarsit  noi in istorie, si cerul "tace", rabda si plange. Ploaia e un fenomen meteo, explicat laic dupa cum stim de la geografie. Poetic, metaforic, filosofic... ploaia este plansul cerului. Lacrimile de sus convertesc "praful" de jos. Fara ploaie cerul isi pierde sensul. In popor, in mintea batranilor mai exact, cerul e "obligat" sa dea ploaie, sa dea ploaie curata si la timp. Omul implora cerul sa fie bland. Omul roaga pe Dumnezeu sa nu-l pedepseasca cu un cer naprasnic, necrutator. Omul slujeste cerul printro viata cerasca. Omul, natura, cerul... cand sunt intru comuniune, ne bucuram de Armonie. Cand omul nu mai e om, e dusman al naturii si al cerului, iar universul uman devine haos. Nu incerc sa "personific" cerul cu Dumnezeu (chiar daca sunt de nedespartit) , dar stim prea bine ce simte constiinta cand priveste cerul. Sincer, omul se raporteaza la cer ca la Dumnezeu, cu mici exceptii, nu vad o greseala. Cerul a fost dintotdeauna (in gandirea antica) zeificat, socotit zeu, chiar dumnezeu, adica zeu superm. Cel de Sus, expresie folosita in romanele lui F.M. Dostoievski, nu se supara de-L "asemanam" cu Cerul. In constiinta noastra ortodoxa, facem clar distinctia intre Ceva Absolut si ceva creat. Aceste modeste ganduri despre cer, nu sustin o teza teologica, ci o smerita incercare de filosofie crestina sau filosofie pur si simplu. Folosesc un limbaj neacademic, mai putin tehnic, ca sa lamuresc pe oricine ca filosofia nu-i grea. "Constiinta filozofica" a lui Blaga, poate fi exprimata in cuvinte simple. Cerul este o tema profund filosofica pe care o dezbat cu drag. Nu respect regulile (sistemul) unui eseu filosofic original deoarece nu sunt filosof, sunt doar amator (de filosofie) ... si iubitor de cer... si pictez aici (cu smerenie) umile ganduri despre cer...

30 -10 - 2012

Idealul meu e Cerul. Traiesc ca sa castig (cuceresc) cerul, sa dobandesc Imparatia Cerurilor. Fara cer ma simt ca o pasare fara aripi. Oxigenul meu e cerul. Sunt fascinate de maretia cerului si scriu filosofic despre cer, cu nadejdea ca nu voi pierde bogatia cerului. Repet cuvantul cer sau cerul, din motive estetice. Inceputul gandurilor mele canta cerul si-l pomeneste (inima) atat de des, ca sa intre-n fiinta launtrica a cititorului.

30 -10 – 2012

Marturisire sau autocritica

Cerul este deja o filosofie, o intreaga filosofie, de ce ma complic sa filozofez nefiind filosof? Abordez o tema vasta avand cunostinte putine si talent neprofesionist, mai mult de amator cum am spus. Cui ma adreseaz cu aceasta pseudo-filosofie? Copiilor? Da, mai degraba filosofie pentru mintea copiilor fac eu aici. Am citit destule carti din 2007 pana-n present, am citit tot ce am prins si “tot” ce m-a interesat. Teoretic am habar de cum se scrie un jurnal filosofic, un eseu filosofic… dar practice stiu ca nu stiu nimic, stiu ca nu stiu sa scriu. De curand am terminat de citit cartea “Despre necunoscut”, scrisa de Teodor Baconsky. Nu blamez “elita intelectuala” contemporana, insa va marturisesc cu man ape inima, prefer sa scriu prost, sa scriu neliterar, decat sa scriu asa “rigid”, la nivel academic. Cine intelege mesajul? Cati dintre tinerii de azi sunt capabili sa perceapa filosofia lui Teodor Baconsky? Dansul e mai elegant, mai bland, nu ne “omoara” cu neologisme (super) tari, dar totusi e de “neinteles”, e prea filosofic, e prea intellectual. Nu credeti ca eu am inteles 100% cartea Despre necunoscut. Sunt multe pasaje, fragmente unde nu pricep ce vrea sa zica. La fel este si H.R.Patapievici cu Omul recent. Abuzeaza de filosofie si nu stiu ce ramane. Scriitorul (extrem de intelectual) abuzeaza de filosofie iar cititorul neinitiat, obisnuit “abuzeaza” de plictiseala. Sper sa nu se supere nimeni la ceea ce marturisesc acum, e o “trista” realitate. Majoritatea cititorilor citesc ca e la moda, citesc carti comerciale, citesc autori nu carti. Mie imi place cum scrie si intelectualul nostrum autohton, insa ma gandesc de ce nu doreste sa fie accesibil tuturor, de ce scrie pentru un cerc restrans. Ana Blandiana nu exagereaza cu neologismele si nici cu limbajul de lemn. Nici Lucian Blaga (filosof fiind), nici Constantin Noica, nici Emil Cioran… nu exagereaza cu filosofia, mai lasa si un moment de respire. Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu (pe care am incercat sa-i citesc integral, insa n-am reusit) au carti deicate “exclusiv” intelectualilor. De asemenea, imi place cum scrie si unul si altul (am zis cum scrie nu ce scrie) dar e pacat sa vorbeasca doar ei intre ei. Nu se intampla nimic daca renunta la “grindina de neologisme” si la limbajul ethnic. Nu-i judec, doar incerc sa le atrag astentia ca mesajul lor nefiind accesibil tuturor cititorilor (mai sunt tineri nebuni ca mine care citesc, si citesc serios nu gluma) tinde sa ramana ancorat intro grota neoplatonica sau in “usa interzisa”. Tot zic ca m-am convertit launtric, ca am descoperit ortodoxia precum este firesc, dar mai degraba cred ca m-am convertit spre carte, un fel de convertire culturala sa spunem. De la citit la scris nu a fost cale lunga. Citind mult (pentru varsta mea e mult sa citesti peste 300 de carti in 5 ani; asta nu o zic ca si lauda de sine sau din mandrie, cid oar ca sa combat prejudecatile ca tinerii nu citesc deloc) am fost la doi pasi de scris. Biblioteca mea, biblioteca personala sau biblioteca de acasa gazduieste acum peste 700 carti. De fapt, eu am citit mult mai mult… peste 400 carti doar din bibiloteca mea si vreo 200 de carti imprumutate, insa am zis 300 ca sa fiu sigur ca marturisesc corect. In fine… Scrisul, din durere si dragoste pentru omul contemporan, poate fi asa simplu, fara sa dauneze nimanui. Scriu, nu ca sa ma aflu-n treaaba, scriu considerand ca am ceva de spus (si asa recunosc ca-l “plagiez” pe marele Roman si Filosof Constantin Noica). C. Noica spunea ca scrie deoarece crede in ceea ce zice si normal ca avea ceva de spus astfel. Scrisul meu are lipsuri, lacune (ca sa folosesc un “neologism”) , si sta prost tare la capitolul estetica. In stilistica exista greseli fara de numar. Textul nu curge. Stiu… Scriu “dezlanat”, “neingrijit”, “dezordonat” (cum mi-a zis fratele Lurentiu Dumitru). Ideile nu-s imbricate frumos. Nu am cursivitate, continuitate. Ma exprim prea simplu si trec fara sens de la o idée la alta. Ma opresc brusc. Las idea in aer. Nu vorbesc cu cititorul ca-n literatura mare, literatura adevarata. Nu vorbesc cu cititorul ca sa simta el singurel prezenta sa in “opera”. Scriu doar la nivel de incepator, refuz sa ma schimb, raman numai la capitolul incercari. Poat oare convinge prin acest “gen” de scriere?

30 – 10 -2012

***
In tinda sufletului sper
sa dau de dulcele mister
cel ce da viata tuturor
si curge lin ca un izvor
sa-l intalnesc intru pridvor
pe dorul dor

Din clipe am sa fac margele
cu farmecul dorintei mele
la tine-n suflet vreau sa vin
amorul drag sa ti-l inchin
si-apoi pe drumul ce ma-ntorc
seva cuvintelor s-o storc
de lacrimi ce au curs
pe dorul scurs

In tinda sufletului sper
sa dau de dulcele mister
cel ce da viata tuturor
si  curge lin ca un izvor
sa-l intalnesc intru pridvor
pe dorul dor

30 – 10 – 2012 (Galati)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu