pseudo-roman de tip fictiune cu aroma profund filosofica (culmea razvratirii)
Culmea răzvrătirii
idei “crazy” pentru un roman s.f.
idei “crazy” pentru un roman s.f.
I)Denis Thomas
(“ce este omul?” până la urmă)
II)ce NU este omul?
III)filosofie, afacere sau răzvrătire
IV)”Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu
V)congresul savanţilor. “ştiinţa fără conştiinţă” decide: ajung 2006 de ani!
VI)răzvrătirea mondială
VII)slăbiciune raţională
VIII)Raţiunea: dumnezeul uman, “unic” şi “absolut”
IX)ultima suflare a credinţei
X)culmea răzvrătirii
XI)proiectul mut
XII)pariu cu diavolul
XIII)misterul muţeniei
XIV)pedeapsa neascultării
XV)ştiinţa bunului-simţ
XVI)mândria raţiunii şi cealaltă raţiune
XVII)ispita ispitelor
XVIII)orbirea mută
XIX)ce urmează după Răzvrătire?
XX)de ce Doamne?
XXI)atitudini. geniul rus dezleagă misterul
XXII)”cu picioarele pe pământ”
XXIII)izbăvirea
XXIV)lăcomia iluziilor. rămâneţi cu nostalgia!
XXV)încercări Luciferice
XXVI)pocăinţa savanţilor
XXVII)concluzia Omului simplu
XXVIII)”nimic fără DUMNEZEU”
XXIX)Credinţă, Nădejde şi DRAGOSTE
(“ce este omul?” până la urmă)
II)ce NU este omul?
III)filosofie, afacere sau răzvrătire
IV)”Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu
V)congresul savanţilor. “ştiinţa fără conştiinţă” decide: ajung 2006 de ani!
VI)răzvrătirea mondială
VII)slăbiciune raţională
VIII)Raţiunea: dumnezeul uman, “unic” şi “absolut”
IX)ultima suflare a credinţei
X)culmea răzvrătirii
XI)proiectul mut
XII)pariu cu diavolul
XIII)misterul muţeniei
XIV)pedeapsa neascultării
XV)ştiinţa bunului-simţ
XVI)mândria raţiunii şi cealaltă raţiune
XVII)ispita ispitelor
XVIII)orbirea mută
XIX)ce urmează după Răzvrătire?
XX)de ce Doamne?
XXI)atitudini. geniul rus dezleagă misterul
XXII)”cu picioarele pe pământ”
XXIII)izbăvirea
XXIV)lăcomia iluziilor. rămâneţi cu nostalgia!
XXV)încercări Luciferice
XXVI)pocăinţa savanţilor
XXVII)concluzia Omului simplu
XXVIII)”nimic fără DUMNEZEU”
XXIX)Credinţă, Nădejde şi DRAGOSTE
Dedicaţie: pentru savatie baştovoi, “nebunul” pe frecvenţa sufletului meu
un fel de introducere sau autocritică:
Este o îndrăzneală, o exagerare, o nebunie teribilă, o prostie … să pornesc la drum (având doar 22 anişori) cu această scriere (şi roman, auzi ce tupeu fantastic!) în stilul părintelui Savatie Baştovoi.
Dumnezeu ştie ce va ieşi în cele din urmă. Dacă-i ceva în genul iepurii nu mor (Stefan Baştovoi), diavolul este politic corect, audienţă la un demon mut, nebunul, romane de real succes ale ieromonahului savatie baştovoi, ce rost are? Le-am citit cu dragoste şi foame spirituală. Le are băiatul în mini-biblioteca “nebuniei”. Recomand tuturor “şmecherilor”, nu numai romanele, ci toate scrierile lui/de savatie baştovoi. De ce zic că va fi fost inspiraţia din geniul dânsului? Fiindcă, copiez (fur) estetica romanului (marca savatie baştovoi). Adică, “teoretic” vreau să fie asemenea cu cele pictate (scrise) de “părintele” (fondatorul) editurii cathisma, dar practic trebuie să fie altceva. Încercarea-mi tinerească prefer să arate precum un roman fantastic (de tip ficţiune) cu aroma filosofică.
Care-i conţinutul? Despre ce “nebunie” scriu? Mă gândeam (aseară) să uimesc cu ceva special, extraordinar… însă nu-s pregatit pentru “a da pe spate” publicul amator. Cine-i interesat (cum am fost – şi sunt – şi eu de talentul orthodox al minunatului savatie baştovoi, danion vasile, laurenţiu dumitru…) nu spune NU. Pe mine păcătosul m-a cucerit foarte fain, un savatie baştovoi, şi este un deosebit model pentru nebunia-mi crazy.
Ocolesc amănuntul. Greu las “predicatul” până intru în “subiect”. Pornesc cu stângul, fiincă imi e teamă de rezultatul final, de mândrie (să nu fi ales din mândrie astfel de scriere), de a nu supăra pe Bunul Dumnezeu, de “n” aspecte… Lucrul făcut cu umilinţă, cu credinţă, cu nădejde şi dragoste… nu-i ceva rau. Acum depinde şi de interpretare.
Despre ce-i vorba în roman: Un tânăr savant (olimpic mondial la matematică, fizică, chimie…, de numai 28 de anişori) inventează ceva nemaipomenit (mă gandesc eu ce), descoperă “leacul nemuririi” şi multe alte chestiuni fermecătoare pentru întreaga omenire. Acest tinerel, ateu original, propune o afacere “inteligentă”. Să-L “scoale”pe D-zeu. Să-L “încerce” pe D-zeu. Să-I “verifice” existenta. Să-L “provoace” la duel. Să-L “facă” să-şi arate Faţa, Puterea… Produce o “ideologie” perversă, periculoasă… şi dă-i bătaie cu tupeul anti-credinţei (căci necredinţa a murit de mult). Trage după el savanţi renumiţi şi pune în aplicare un proiect ultra’raţional. Mai bine zis, încearcă săracul, fiindcă în loc să “descopere America”, dă nas în nas cu dracul. “Descoperă” pe aghiuţă. Unii consideră o joacă “proiectul mut”, însă are şanse reale?
Încă nu am găsit un nume potrivit pentru “savantul savanţilor”, tânărul revoltător şi super’răzvrătit pe “Ideea de D-zeu”. Unde se ajunge? Care sunt celelalte personaje? Citiţi şi veţi afla! Puteam foarte elegant şi simplu, să pictez o povestioară, dar am multe de spus. Totuşi, nu-i un roman propriu-zis, pentru că e construit doar în minte. Nu caut să mă “autodepăşesc”, ci pur şi simplu sunt pasionat de lumea scrisului. Dacă pierd “revelaţia”, dacă refuzi şoaptele imaginaţiei, romanul – culmea răzvrătirii – , va rămâne o taina şi nimic mai mult. Afară plouă cu găleata. Deocamdată sunt singur în casă. Sunt în stare de a scrie fără condiţiile necesare? Este capacitatea intelectuală în fiinţa-mi spirituală? Există timpul pentru aşa nebunie? Cu siguranţă nu va ieşi o “capodoperă”, dar cu convingerea absolută va fi un fel de caricatură de roman. Nu am pretenţia unui roman adevărat, ci “încerc o încercare” … Destul cu vorbăria! Acum, să vedem faptele.
un fel de introducere sau autocritică:
Este o îndrăzneală, o exagerare, o nebunie teribilă, o prostie … să pornesc la drum (având doar 22 anişori) cu această scriere (şi roman, auzi ce tupeu fantastic!) în stilul părintelui Savatie Baştovoi.
Dumnezeu ştie ce va ieşi în cele din urmă. Dacă-i ceva în genul iepurii nu mor (Stefan Baştovoi), diavolul este politic corect, audienţă la un demon mut, nebunul, romane de real succes ale ieromonahului savatie baştovoi, ce rost are? Le-am citit cu dragoste şi foame spirituală. Le are băiatul în mini-biblioteca “nebuniei”. Recomand tuturor “şmecherilor”, nu numai romanele, ci toate scrierile lui/de savatie baştovoi. De ce zic că va fi fost inspiraţia din geniul dânsului? Fiindcă, copiez (fur) estetica romanului (marca savatie baştovoi). Adică, “teoretic” vreau să fie asemenea cu cele pictate (scrise) de “părintele” (fondatorul) editurii cathisma, dar practic trebuie să fie altceva. Încercarea-mi tinerească prefer să arate precum un roman fantastic (de tip ficţiune) cu aroma filosofică.
Care-i conţinutul? Despre ce “nebunie” scriu? Mă gândeam (aseară) să uimesc cu ceva special, extraordinar… însă nu-s pregatit pentru “a da pe spate” publicul amator. Cine-i interesat (cum am fost – şi sunt – şi eu de talentul orthodox al minunatului savatie baştovoi, danion vasile, laurenţiu dumitru…) nu spune NU. Pe mine păcătosul m-a cucerit foarte fain, un savatie baştovoi, şi este un deosebit model pentru nebunia-mi crazy.
Ocolesc amănuntul. Greu las “predicatul” până intru în “subiect”. Pornesc cu stângul, fiincă imi e teamă de rezultatul final, de mândrie (să nu fi ales din mândrie astfel de scriere), de a nu supăra pe Bunul Dumnezeu, de “n” aspecte… Lucrul făcut cu umilinţă, cu credinţă, cu nădejde şi dragoste… nu-i ceva rau. Acum depinde şi de interpretare.
Despre ce-i vorba în roman: Un tânăr savant (olimpic mondial la matematică, fizică, chimie…, de numai 28 de anişori) inventează ceva nemaipomenit (mă gandesc eu ce), descoperă “leacul nemuririi” şi multe alte chestiuni fermecătoare pentru întreaga omenire. Acest tinerel, ateu original, propune o afacere “inteligentă”. Să-L “scoale”pe D-zeu. Să-L “încerce” pe D-zeu. Să-I “verifice” existenta. Să-L “provoace” la duel. Să-L “facă” să-şi arate Faţa, Puterea… Produce o “ideologie” perversă, periculoasă… şi dă-i bătaie cu tupeul anti-credinţei (căci necredinţa a murit de mult). Trage după el savanţi renumiţi şi pune în aplicare un proiect ultra’raţional. Mai bine zis, încearcă săracul, fiindcă în loc să “descopere America”, dă nas în nas cu dracul. “Descoperă” pe aghiuţă. Unii consideră o joacă “proiectul mut”, însă are şanse reale?
Încă nu am găsit un nume potrivit pentru “savantul savanţilor”, tânărul revoltător şi super’răzvrătit pe “Ideea de D-zeu”. Unde se ajunge? Care sunt celelalte personaje? Citiţi şi veţi afla! Puteam foarte elegant şi simplu, să pictez o povestioară, dar am multe de spus. Totuşi, nu-i un roman propriu-zis, pentru că e construit doar în minte. Nu caut să mă “autodepăşesc”, ci pur şi simplu sunt pasionat de lumea scrisului. Dacă pierd “revelaţia”, dacă refuzi şoaptele imaginaţiei, romanul – culmea răzvrătirii – , va rămâne o taina şi nimic mai mult. Afară plouă cu găleata. Deocamdată sunt singur în casă. Sunt în stare de a scrie fără condiţiile necesare? Este capacitatea intelectuală în fiinţa-mi spirituală? Există timpul pentru aşa nebunie? Cu siguranţă nu va ieşi o “capodoperă”, dar cu convingerea absolută va fi un fel de caricatură de roman. Nu am pretenţia unui roman adevărat, ci “încerc o încercare” … Destul cu vorbăria! Acum, să vedem faptele.
19 – 10 – 2010
I
Denis Thomas …
(“ce este omul” până la urmă?)
Denis Thomas …
(“ce este omul” până la urmă?)
“Alarma … alarma!”
Vecinii, bat disperaţi la uşă, Denis doarme cu talent, nicio şansă să-i audă. “Alarma, idiotule! Ne-a facut creierii varză… De jumătate de oră urlă continuu.” Ce panaramă, parcă ar fi fost un film cu proşti. Vecinii enervaţi la culme se hotărăsc să spargă uşa. Unul dintre ei mai bătrânel şi autoritar le sugerează: sunaţi domnilor la poliţie, nu strică o mică-mare amendă pentru noul nostru vecin, super-arogant şi savant de duzină…
Christina, vecina de vis-a-vi (uşă-n uşă) cu tânărul Denis, ii trage o replică “cool” moşului, de rămân toţi cu gura căscată: vezi-ţi de treabă nene! Dacă nu înţelegi filosofia mai bine împuşcă-te, că nu plâng nici câinii după un betiv notoriu!
Se deschide uşa. Savantul “crazy”, abia trezit din somnul dulce, deranjat de zgomotul infernal, întreabă nedumerit: ce vă tot agitaţi măi furnicilor spaţiale?
Administratorul blocului respectiv plin de ironie: tinere trezeşte-te la realitate! Aici în St. Unite nu-i Marea Britanie sau Anglia … OK! După ce eşti cu musca pe căciulă, mai ai şi tupeu!?
-Dar ce aveţi cu mine domnilor? Sunteţi niste papagali imbecili! Să vă ia dracu de americani tâmpiţi!
Şi le trânteşte uşa-n nas. Denis, parcă se răcori cu aceste vorbe. De când se mutase în Chicago, vecinii îl priveau numai ciudat şi cu invidie.
-Băi savantule de doi bani, deschide uşa şi fugi de opreşte alarma că turbăm!
Îndrăzni un vecin apropiat de vârsta cu Denis, astfel.
-Cum?! Maşina mea tipă de zori? Am impresia că aveţi chef de glume nesărate, rosti din casă savantelul britanic. Ce idioţi! Prostii!
Vorbea de unul singur Denis. Din întâmplare aruncă o privire pe fereastră şi-şi vede maşina în flăcări. Speriat de asemenea “crimă”, se pierde în abisul urii şi şopteşte în minte: deci aşa? jucăm pervers… naiba s-o ia de civilizaţie umană! Sălbăticie curată, în astă omenire cretină… Ce caut eu la Chicago?
Îşi aduce aminte de scopul venirii în USA, trage un pumn în perete, apoi iese afară. Vecinii dădeau declaraţii poliţiştilor, care sosisera în doi timpi şi trei mişcări. Nu stiu care vecin, asta-i “capodopera” comuniştilor fraţilor!
Denis săracul, nefamiliarizat cu demenţa adolescenţilor “americani”, se întrebă-n gând: cine-s aia? BMW-ul “minunat” (ultimul tip de BMW) zăcea în flăcări, fiindcă pompierii făcuse accident pe drum. Ghinion 100%. Ancheta se termină repede. Totul era limpede, cineva (probabil o gaşcă teribilistă) a dat foc intenţionat. Nu era loc de interpretări inutile. Clar şi limpede ca lumina zilei. Peste câteva zile stia că va avea altă maşină asemenea. După dramatica tragedie, intră în apartament, însă pe scări se întâlneşte cu dra. Christina, vecina creolă şi sexy. Ea, fiind mai îndrăzneaţă de fel:
-Bună scumpule! Ce faci?
-Sărut-mâinile, dra. superbă, fermecătore şi frumoasă foc!
-Fără foc, că-i urât … Hai, nu fii supărat! Asigurarea iţi dă maşină new. Nu?
-Aşa trebuie, dacă se respectă legea.
-Scuze, mă grăbesc la facultate… Poftim nr. meu de telefon, îl aveam pregătit pentru orice eventualitate. Sună-mă, oricand!
-Multumesc!
Rămase mască cu aromă de tablou. Considera că visează, dar nici nu credea în vise, era prea deştept pentru asemenea prostii. Studiase în amănunt despre fenomenul crazy, visul. Concluzia la care a ajuns era (şi este) super’abstractă. Multă filozofeală… Intrat în casă, îşi dă seama că a lăsat uşa neîcuiată. Cât pe ce să facă o criză de nervi. Cercetează prin “documentele” uitate pe masa din bucătărie, totul era în ordine. Apoi se uită pe laptop , deschizând fişier cu fişier, dar nicio problemă, totul era ok. Totul (cantitatea) pentru Denis, avea mai mare valoare decât calitatea. Face repejor un ceai, şi-şi ascultă gândurile “divine”. Priveşte în neant, meditând la filosofia lui Kant, preferatul sau dintre toţi filosofii mici şi mari. Imediat îi răsare în minte citatul: Nu se poate învăţa filosofia, se poate învăţa doar să filosofezi.(Immanuel Kant) Pasionat la culme de citate, memorase mii şi mii… Vroia să atingă cifra de un million. Nu exagerez, exact un million trebuia să ştie pe de rost. Ce-i drept, avea o memorie deosebită. Reţinea o anumită afirmaţie (a nu stiu cărui gânditor de seamă) cuvant cu cuvant. Îi plăceau extraordinar citatele celebre. Din copilărie avea o boală “incurabilă” să înveţe citate. Se juca cu sora lui, Sonia, soră vitregă, după tată, de-a profesorul şi elevul, iar Denis, cel mai tare îl interesa, să-l asculte la citate.
Imaginea vecinei se reîntoarce în faţa ochilor savantului, dar virtual. Farmecul ei misterios îl punea pe jar. Se gândea la un amănunt important, călătorise prin Europa, integral, ţară cu ţară, nu ghicea naţionalitatea vecinei. Oricum, e ceva din estul Europei, îşi spunea el în minte. Verifică o hartă, dar tot pe Chicago ţintea.
-De aici voi lansa proiectul anti-Religie. Am să cuceresc lumea mai ceva ca Hristos “mitul răstignit”, Beatles, Shakespeare, Michael Jackson, Lance Armstrong, Angelina Jolie, Madonna, Marliyn Monroe, George W. Bush, Mahatma Gandhi, Mahomed (profetul musulmanilor), Lenin, Stalin, Hitler, Dostoievski, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Kylie Minogue, Lenny Kravitz, Spice Girls, Freddie Mercury, Elizabeth Taylor, Darwin… Minunea umană va pleca de la Chicago spre întreaga planetă.
Dacă-l auzea cineva în momentele acelea, îl suspecta de paranoia. Însă Denis, credea în Chicago absolut, cu patimă. Chicago, inima (din punct de vedere şi nu numai) St. Unite. Acest oraş (metropolă) cosmopolit, (unde a trăit şi savantul nostru, Mircea Eliade) a dat lumii (în special bărbaţilor) celebra revistă Playboy. Savantul nostru (ateu convins), din această povestire de tip s.f., speră să distrugă toate miturile, legendele… posibile şi imposibile, ce existau pe pământ. Denis, era foarte galant, chipes, bine făcut … atrăgea (mai ceva ca un magnet) orice femeie de pe Terra, dar aici în Chicago se temea de târfe. Christinei nu-i punea această etichetă curat’murdară. Bău ceaiul. Dă drumul la tv, pe Discovey şi pictează câteva rănduri în jurnal: ,, Astăzi, 17 may 2006, eu “savantul savanţilor”, DENIS THOMAS, mă îndrăgostesc raţional, de vecina… Încă nu-i cunosc numele, naţionalitatea… într-un cuvânt biografia. Sunt un ateu romantic, dar niciodată nu voi accepta ipoteza primitivă “Dumnezeu”. Nici nu merită scris cu “D” mare idiotul… În fine! “Ideea de dumnezeu” inventată de filosofie îşi va afla sfârşitul. Eu, şi numai eu, promit să fac dreptate. Gata cu vrăjelea! Vecina te iubesc logic şi pur raţional. Semnat: Denis T. “
La tv, fleacuri senzaţionale (aşa le alinta Denis). O ştire bombă urlă fără de număr: “Creştinismul este zguduit din temelii! Este facut praf şi pulbere! National Geographic îi dă şah-mat… s-a descoperit evanghelia lui Iuda… “Denis, stinge televizorul şi striga în gura mare: “cine dracu a inventat (scornit) Religia? cine dracu l-a făcut pe dumnezeu ăsta? “Ipoteza, filosofia, bănuiala… lui (un fel de speculaţie marxistă, fiindcă nu avea cum să dovedească era catalogat un fanatic, un ateu nenorocit, un savant nefericit…) se rezumă astfel: “Nu exista nimic. Totul este neant. “Plictisit de avalanşa gândurilor “divine” (aşa le socotea el), de melancolie, de monotonie… pune mâna pe telefon şi apeleaza pe Ch. (aşa se semnase ea).
-Alo! Tu eşti noi?
-Hei, vecine… Ce drăguţ!
-Unde eşti? Ce nume porţi? Ce naţionalitate ai? Ce vârstă?
-Uşurel, grăbitule! Hai să le luam pe rând: “Tu eşti noi?” Încă nu, dar nu se ştie… Sunt în drum spre casă. Lasă că trec pe la tine, şi-ţi povestesc detaliat despre mine! Bine?
-Perfect. Aştept… Bye!
Trebuie să mă liniştesc, îmi plesneşte vreo venă raţională, şi adio proiect.
Raţiunea, în viziunea sa, era singura putere umană. Raţiunea-i omul, nota des în jurnal. Scria fel şi fel de fraze filosofiste, dar tot rămânea cu-n gust amar, întrebându-se “şi totuşi ce este omul până la urmă?”. Vroia să răspundă ştiinţific, concret, real… la problemele (întrebările) fundamentale ale filosofiei. “Asta-i realitatea, nu există realitate. Totu-i vis, fantezie, joacă, iluzie… D-zeu nu există (nu pentru că-i neagă ateismul) fiindcă este ilogic să existe ceva mai suprem că omul, ca Raţiunea. D-zeu nu există, prin simplul fapt că este prea mult rau în astă lume. Omenirea e plină de suferinţă, de haos, de animalitate, de demenţă… Unde este D-zeu în ecuaţia aceasta?Copilasii nevinovati mor aiurea. Acum este clipa, pornesc la lupta contra Religiei.Trebuie să-şi recunoască păcatele. Trebuie să recunoaca că-i o farsă imbecilă. Dacă nu? Va fi obligată (singură) să recunoască de ce atâta nedreptate speciei umane. Din Chicago, trec la atac. Atenţie la neatenţie!” (însemnări din jurnal de Denis Thomas). Doar două-trei pagini albe în jurnalul cu pricina şi după ce termină, avea de gând să publice o carte cu titlul “Însemnări din jurnal” .
Vecina sună de zori la uşă. Denis, aude într-un târziu, şi se îndreaptă mândru spre uşă. Deschide lasciv, poftind înăuntru pe fascinantă creolă.
-Salut. Sunt Christina, deranjez?
-Oau, ce nume fain! Şi din ce ţară?
-Din Estul Europei, din sărăcie…
-Am intuit bine, până aici. De când eşti în St. Unite ?
-Păi, sunt stabilită cu familia de mică, de la 6 ani. Am plecat din România, pentru un trai mai decent.
-Aha, România… Cioran, Eminescu, Eliade, Noica, Enescu, Nadia Comăneci, Gheorghe Zamfir, Hagi etc. Eu credeam că din Bulgaria. Mereu se face confuzie (de straini) între aceste popoare. Şi vârsta?
-20 de ani… fără griji şi fără bani!
-Nici chiar aşa! Cunosc cât de cât cultura română. Stiu câte ceva despre toate ţările din lume.
-Am auzit că eşti savant, dar acum ţi-am furat inima şi eşti al meu scumpule.
-Nu cred în iubire… Scuze, dragoste la prima vedere. E o prostie!
-Adevărat, dar ce facem cu interpretarea? Despre orice, se interpretează anapoda în legătură cu omul. Părerea mea.
-Ok, Christina, ia loc… Te servesc cu ceva?
-Puţină apă, în rest nimic… Vreau să te cunosc, să te privesc, să te ascult… Văd în tine un om de geniu.
-Propun ceva crazy, hai să ne facem autocaracterizarea fiecare în parte şi să comentam după.
-Vecinii sunt foarte critici la adresa ta, mai ales după incidentul cu alarma, cu maşina… Eşti doar de doua săptămâni mutat aici, şi dânşii îşi dau cu părerea. Ba unul zice că eşti ateu handicapat. Ba altul că prea semeni cu copilul din filmul (de tip comedie) “Singur acasă” sau “Denis, pericol public” etc. etc. etc.
-Zvonuri aberante şi absurde. Mulţumesc Christina, rosti savantul încet şi apoi suspină profund. Hai să dăm cărţile pe faţă, fără să ne ascundem după deget. Pe şleau! Să ne pictăm caricatura (varianta personală) fără ruşine, zice foarte entuziasmat, Denis. Cine-s eu, cine eşti tu (interpretarea proprie)? Începi tu fiindcă reprezinţi sexul frumos.
-Doar reprezint, întrebă ironic Christina.
-Nu, scuze, chiar eşti…
-Aparenţele înşeală, cunosc beleaua, dar Universul e numai aparenţe şi taine?
-Iar mă fascinezi copilă minunată. La ce facultate eşti? Fizică? Filosofie?
-Nu scumpul meu savant, Medicină. A fi (“a fi sau a nu fi”, din Hamlet), a ştii, a avea, a cunoaşte… Sunt pasionată şi de domeniul filosofiei, dar mai dragă-mi e metafizica. Parcă, neamţul I.Kant argumenta că-ntregul domeniu al filosofiei se poate reduce la patru întrebări:
1) Ce pot să ştiu ?
2) Ce trebuie să fac ?
3) Ce pot să sper ?
4) Ce este omul ?
Am încercat să reproduc exact ca-n manual. Pentru mine (chiar dacă am doar 20 de ani) mă interesează una singură: Ce este omul? Aceasta rezumă pe toate patru. În fine, trecem la autocaracterizare azi?
-Începe, te rog ! Ascult.
“Mă numesc Christina Maria Adam, am 20 de ani, născută în România şi crescută până la 6 anişori. Stabilită în St. Unite (la Chicago) de 14 ani. Sunt o fire veselă, simpatică şi plină de viată. Îmi place să călătoresc, ador natura… Iubesc frumosul, dar nu stiu ce este. Eram credincioasă, acum sunt un fel de liber-cugetătoare. Ţineam enorm la confesiunea noastră creştin-orthodoxă, dar nu are rost să cred în bazaconii. Eram sigură pe Orthodoxie cu Sf. Lumină de la Ierusalim, dar s-a demonstrat ştiinţific că-i o minciună şi s-a spulberat orice sentiment religios în mine. Ce atâta credinţă, când nu ştim precis ce este omul? Deci, cu D-zeu, un capitol încheiat. Ce să-ţi mai zic? Citesc… Multă literatură S.F., de exemplu. Sunt singură, pe plan sentimental. Deci, aştept să fiu curtată de tine. Glumesc! Mă bucur că putem fii amici, în rest e altă poveste. Nu-mi mai descriu chipul, fizicul, “estetica uratului” fiindcă vezi şi tu cum arăt exterior. Fiinţa interioară, prefer să rămână un mister. Sunt singură la părinţi. Am ceva cu singuratatea, probabil e îndrăgostită de mine. Iartă-mă, sunt emoţionată…“
Şi izbucni în plâns, superba creolă.
-De ce plângi Christina? E greu să ne autocaracterizam. La început fuseşi încântată, tu ai şi propus aceasta.
-Iartă-mă, nu stiu ce e cu mine, promit să încerc altădată. Acum spune tu! Te ascult cu drag!
“Eu sunt savantul Denis Thomas, născut în Anglia. Tatăl meu e rus (foarte mândru de dânsul). Sora mea (mai mare cu zece ani) e dintr-o căsătorie nereuşită cu o româncă, vezi ce coincidenţă. Se cheamă Sonia, fiindcă tata a trait în Rusia cu femeia respectivă, al cărui nume nu-l stiu. Tata, profesor universitar de Fizică, la Oxford. Ateu militant, dar nu impunea nimănui “credinţa” sa în anti-credinţă. Şi eu sunt ateu. Au mirosit bine vecinii. Am un plan (proiect) “demonic”, care va teroriza lumea contemporană şi lumea din viitor. Ca să fiu sincer, cred că şi lumea din trecut va fi mirată de geniul meu. Ne potrivim… Şi eu doresc să aflu originea Universului, dar nu ca proştii aştia de la NASA, ci cu o metodă extraordinară. Da, chiar ne potrivim. Tu cauţi universul uman, Ce este omul? Eu caut să explic absolut totul. Universul în ansamblu. Poate par plecat cu sănătatea mintală, dar îţi promit că reuşesc ce mi-am propus. Uite, ia jurnalul meu şi te lămureşte despre ce-i vorba. Acolo vei afla orice amănunt despre mine şi gândurile mele uluitoare. Şi eu consider o făcătură, o afacere ticăloasă… Religia. Tot ce s-a spus (de ilustrii filosofi, de giganţii gânditori, de PERSONALITĂŢILE nebune) până acum în istoria omenirii, este pur şi simplu amăgeală. Le arăt eu la toţi, ce-i ala adevărul!”
-Scuze, eşti de neinţeles. Cum adică plan “demonic”? Eşti ateu 100% şi crezi în demon?
-Eşti copilă… E doar o metaforă. Nu cred în nimic, decât în Raţiune. “Omul măsura tuturor lucrurilor.” Religia, oricare (creştină, iudaică, islamică, budhistă…) e mitologie curată. Basme, poveşti de adormit copii… De aceea zic “ne potrivim”, şi eu caut… nu ştiu ce caut, dar totuşi voi ştii vreodată “ce este omul” până la urmă?
19/20-Oct. 2010
Vecinii, bat disperaţi la uşă, Denis doarme cu talent, nicio şansă să-i audă. “Alarma, idiotule! Ne-a facut creierii varză… De jumătate de oră urlă continuu.” Ce panaramă, parcă ar fi fost un film cu proşti. Vecinii enervaţi la culme se hotărăsc să spargă uşa. Unul dintre ei mai bătrânel şi autoritar le sugerează: sunaţi domnilor la poliţie, nu strică o mică-mare amendă pentru noul nostru vecin, super-arogant şi savant de duzină…
Christina, vecina de vis-a-vi (uşă-n uşă) cu tânărul Denis, ii trage o replică “cool” moşului, de rămân toţi cu gura căscată: vezi-ţi de treabă nene! Dacă nu înţelegi filosofia mai bine împuşcă-te, că nu plâng nici câinii după un betiv notoriu!
Se deschide uşa. Savantul “crazy”, abia trezit din somnul dulce, deranjat de zgomotul infernal, întreabă nedumerit: ce vă tot agitaţi măi furnicilor spaţiale?
Administratorul blocului respectiv plin de ironie: tinere trezeşte-te la realitate! Aici în St. Unite nu-i Marea Britanie sau Anglia … OK! După ce eşti cu musca pe căciulă, mai ai şi tupeu!?
-Dar ce aveţi cu mine domnilor? Sunteţi niste papagali imbecili! Să vă ia dracu de americani tâmpiţi!
Şi le trânteşte uşa-n nas. Denis, parcă se răcori cu aceste vorbe. De când se mutase în Chicago, vecinii îl priveau numai ciudat şi cu invidie.
-Băi savantule de doi bani, deschide uşa şi fugi de opreşte alarma că turbăm!
Îndrăzni un vecin apropiat de vârsta cu Denis, astfel.
-Cum?! Maşina mea tipă de zori? Am impresia că aveţi chef de glume nesărate, rosti din casă savantelul britanic. Ce idioţi! Prostii!
Vorbea de unul singur Denis. Din întâmplare aruncă o privire pe fereastră şi-şi vede maşina în flăcări. Speriat de asemenea “crimă”, se pierde în abisul urii şi şopteşte în minte: deci aşa? jucăm pervers… naiba s-o ia de civilizaţie umană! Sălbăticie curată, în astă omenire cretină… Ce caut eu la Chicago?
Îşi aduce aminte de scopul venirii în USA, trage un pumn în perete, apoi iese afară. Vecinii dădeau declaraţii poliţiştilor, care sosisera în doi timpi şi trei mişcări. Nu stiu care vecin, asta-i “capodopera” comuniştilor fraţilor!
Denis săracul, nefamiliarizat cu demenţa adolescenţilor “americani”, se întrebă-n gând: cine-s aia? BMW-ul “minunat” (ultimul tip de BMW) zăcea în flăcări, fiindcă pompierii făcuse accident pe drum. Ghinion 100%. Ancheta se termină repede. Totul era limpede, cineva (probabil o gaşcă teribilistă) a dat foc intenţionat. Nu era loc de interpretări inutile. Clar şi limpede ca lumina zilei. Peste câteva zile stia că va avea altă maşină asemenea. După dramatica tragedie, intră în apartament, însă pe scări se întâlneşte cu dra. Christina, vecina creolă şi sexy. Ea, fiind mai îndrăzneaţă de fel:
-Bună scumpule! Ce faci?
-Sărut-mâinile, dra. superbă, fermecătore şi frumoasă foc!
-Fără foc, că-i urât … Hai, nu fii supărat! Asigurarea iţi dă maşină new. Nu?
-Aşa trebuie, dacă se respectă legea.
-Scuze, mă grăbesc la facultate… Poftim nr. meu de telefon, îl aveam pregătit pentru orice eventualitate. Sună-mă, oricand!
-Multumesc!
Rămase mască cu aromă de tablou. Considera că visează, dar nici nu credea în vise, era prea deştept pentru asemenea prostii. Studiase în amănunt despre fenomenul crazy, visul. Concluzia la care a ajuns era (şi este) super’abstractă. Multă filozofeală… Intrat în casă, îşi dă seama că a lăsat uşa neîcuiată. Cât pe ce să facă o criză de nervi. Cercetează prin “documentele” uitate pe masa din bucătărie, totul era în ordine. Apoi se uită pe laptop , deschizând fişier cu fişier, dar nicio problemă, totul era ok. Totul (cantitatea) pentru Denis, avea mai mare valoare decât calitatea. Face repejor un ceai, şi-şi ascultă gândurile “divine”. Priveşte în neant, meditând la filosofia lui Kant, preferatul sau dintre toţi filosofii mici şi mari. Imediat îi răsare în minte citatul: Nu se poate învăţa filosofia, se poate învăţa doar să filosofezi.(Immanuel Kant) Pasionat la culme de citate, memorase mii şi mii… Vroia să atingă cifra de un million. Nu exagerez, exact un million trebuia să ştie pe de rost. Ce-i drept, avea o memorie deosebită. Reţinea o anumită afirmaţie (a nu stiu cărui gânditor de seamă) cuvant cu cuvant. Îi plăceau extraordinar citatele celebre. Din copilărie avea o boală “incurabilă” să înveţe citate. Se juca cu sora lui, Sonia, soră vitregă, după tată, de-a profesorul şi elevul, iar Denis, cel mai tare îl interesa, să-l asculte la citate.
Imaginea vecinei se reîntoarce în faţa ochilor savantului, dar virtual. Farmecul ei misterios îl punea pe jar. Se gândea la un amănunt important, călătorise prin Europa, integral, ţară cu ţară, nu ghicea naţionalitatea vecinei. Oricum, e ceva din estul Europei, îşi spunea el în minte. Verifică o hartă, dar tot pe Chicago ţintea.
-De aici voi lansa proiectul anti-Religie. Am să cuceresc lumea mai ceva ca Hristos “mitul răstignit”, Beatles, Shakespeare, Michael Jackson, Lance Armstrong, Angelina Jolie, Madonna, Marliyn Monroe, George W. Bush, Mahatma Gandhi, Mahomed (profetul musulmanilor), Lenin, Stalin, Hitler, Dostoievski, Albert Einstein, Charlie Chaplin, Kylie Minogue, Lenny Kravitz, Spice Girls, Freddie Mercury, Elizabeth Taylor, Darwin… Minunea umană va pleca de la Chicago spre întreaga planetă.
Dacă-l auzea cineva în momentele acelea, îl suspecta de paranoia. Însă Denis, credea în Chicago absolut, cu patimă. Chicago, inima (din punct de vedere şi nu numai) St. Unite. Acest oraş (metropolă) cosmopolit, (unde a trăit şi savantul nostru, Mircea Eliade) a dat lumii (în special bărbaţilor) celebra revistă Playboy. Savantul nostru (ateu convins), din această povestire de tip s.f., speră să distrugă toate miturile, legendele… posibile şi imposibile, ce existau pe pământ. Denis, era foarte galant, chipes, bine făcut … atrăgea (mai ceva ca un magnet) orice femeie de pe Terra, dar aici în Chicago se temea de târfe. Christinei nu-i punea această etichetă curat’murdară. Bău ceaiul. Dă drumul la tv, pe Discovey şi pictează câteva rănduri în jurnal: ,, Astăzi, 17 may 2006, eu “savantul savanţilor”, DENIS THOMAS, mă îndrăgostesc raţional, de vecina… Încă nu-i cunosc numele, naţionalitatea… într-un cuvânt biografia. Sunt un ateu romantic, dar niciodată nu voi accepta ipoteza primitivă “Dumnezeu”. Nici nu merită scris cu “D” mare idiotul… În fine! “Ideea de dumnezeu” inventată de filosofie îşi va afla sfârşitul. Eu, şi numai eu, promit să fac dreptate. Gata cu vrăjelea! Vecina te iubesc logic şi pur raţional. Semnat: Denis T. “
La tv, fleacuri senzaţionale (aşa le alinta Denis). O ştire bombă urlă fără de număr: “Creştinismul este zguduit din temelii! Este facut praf şi pulbere! National Geographic îi dă şah-mat… s-a descoperit evanghelia lui Iuda… “Denis, stinge televizorul şi striga în gura mare: “cine dracu a inventat (scornit) Religia? cine dracu l-a făcut pe dumnezeu ăsta? “Ipoteza, filosofia, bănuiala… lui (un fel de speculaţie marxistă, fiindcă nu avea cum să dovedească era catalogat un fanatic, un ateu nenorocit, un savant nefericit…) se rezumă astfel: “Nu exista nimic. Totul este neant. “Plictisit de avalanşa gândurilor “divine” (aşa le socotea el), de melancolie, de monotonie… pune mâna pe telefon şi apeleaza pe Ch. (aşa se semnase ea).
-Alo! Tu eşti noi?
-Hei, vecine… Ce drăguţ!
-Unde eşti? Ce nume porţi? Ce naţionalitate ai? Ce vârstă?
-Uşurel, grăbitule! Hai să le luam pe rând: “Tu eşti noi?” Încă nu, dar nu se ştie… Sunt în drum spre casă. Lasă că trec pe la tine, şi-ţi povestesc detaliat despre mine! Bine?
-Perfect. Aştept… Bye!
Trebuie să mă liniştesc, îmi plesneşte vreo venă raţională, şi adio proiect.
Raţiunea, în viziunea sa, era singura putere umană. Raţiunea-i omul, nota des în jurnal. Scria fel şi fel de fraze filosofiste, dar tot rămânea cu-n gust amar, întrebându-se “şi totuşi ce este omul până la urmă?”. Vroia să răspundă ştiinţific, concret, real… la problemele (întrebările) fundamentale ale filosofiei. “Asta-i realitatea, nu există realitate. Totu-i vis, fantezie, joacă, iluzie… D-zeu nu există (nu pentru că-i neagă ateismul) fiindcă este ilogic să existe ceva mai suprem că omul, ca Raţiunea. D-zeu nu există, prin simplul fapt că este prea mult rau în astă lume. Omenirea e plină de suferinţă, de haos, de animalitate, de demenţă… Unde este D-zeu în ecuaţia aceasta?Copilasii nevinovati mor aiurea. Acum este clipa, pornesc la lupta contra Religiei.Trebuie să-şi recunoască păcatele. Trebuie să recunoaca că-i o farsă imbecilă. Dacă nu? Va fi obligată (singură) să recunoască de ce atâta nedreptate speciei umane. Din Chicago, trec la atac. Atenţie la neatenţie!” (însemnări din jurnal de Denis Thomas). Doar două-trei pagini albe în jurnalul cu pricina şi după ce termină, avea de gând să publice o carte cu titlul “Însemnări din jurnal” .
Vecina sună de zori la uşă. Denis, aude într-un târziu, şi se îndreaptă mândru spre uşă. Deschide lasciv, poftind înăuntru pe fascinantă creolă.
-Salut. Sunt Christina, deranjez?
-Oau, ce nume fain! Şi din ce ţară?
-Din Estul Europei, din sărăcie…
-Am intuit bine, până aici. De când eşti în St. Unite ?
-Păi, sunt stabilită cu familia de mică, de la 6 ani. Am plecat din România, pentru un trai mai decent.
-Aha, România… Cioran, Eminescu, Eliade, Noica, Enescu, Nadia Comăneci, Gheorghe Zamfir, Hagi etc. Eu credeam că din Bulgaria. Mereu se face confuzie (de straini) între aceste popoare. Şi vârsta?
-20 de ani… fără griji şi fără bani!
-Nici chiar aşa! Cunosc cât de cât cultura română. Stiu câte ceva despre toate ţările din lume.
-Am auzit că eşti savant, dar acum ţi-am furat inima şi eşti al meu scumpule.
-Nu cred în iubire… Scuze, dragoste la prima vedere. E o prostie!
-Adevărat, dar ce facem cu interpretarea? Despre orice, se interpretează anapoda în legătură cu omul. Părerea mea.
-Ok, Christina, ia loc… Te servesc cu ceva?
-Puţină apă, în rest nimic… Vreau să te cunosc, să te privesc, să te ascult… Văd în tine un om de geniu.
-Propun ceva crazy, hai să ne facem autocaracterizarea fiecare în parte şi să comentam după.
-Vecinii sunt foarte critici la adresa ta, mai ales după incidentul cu alarma, cu maşina… Eşti doar de doua săptămâni mutat aici, şi dânşii îşi dau cu părerea. Ba unul zice că eşti ateu handicapat. Ba altul că prea semeni cu copilul din filmul (de tip comedie) “Singur acasă” sau “Denis, pericol public” etc. etc. etc.
-Zvonuri aberante şi absurde. Mulţumesc Christina, rosti savantul încet şi apoi suspină profund. Hai să dăm cărţile pe faţă, fără să ne ascundem după deget. Pe şleau! Să ne pictăm caricatura (varianta personală) fără ruşine, zice foarte entuziasmat, Denis. Cine-s eu, cine eşti tu (interpretarea proprie)? Începi tu fiindcă reprezinţi sexul frumos.
-Doar reprezint, întrebă ironic Christina.
-Nu, scuze, chiar eşti…
-Aparenţele înşeală, cunosc beleaua, dar Universul e numai aparenţe şi taine?
-Iar mă fascinezi copilă minunată. La ce facultate eşti? Fizică? Filosofie?
-Nu scumpul meu savant, Medicină. A fi (“a fi sau a nu fi”, din Hamlet), a ştii, a avea, a cunoaşte… Sunt pasionată şi de domeniul filosofiei, dar mai dragă-mi e metafizica. Parcă, neamţul I.Kant argumenta că-ntregul domeniu al filosofiei se poate reduce la patru întrebări:
1) Ce pot să ştiu ?
2) Ce trebuie să fac ?
3) Ce pot să sper ?
4) Ce este omul ?
Am încercat să reproduc exact ca-n manual. Pentru mine (chiar dacă am doar 20 de ani) mă interesează una singură: Ce este omul? Aceasta rezumă pe toate patru. În fine, trecem la autocaracterizare azi?
-Începe, te rog ! Ascult.
“Mă numesc Christina Maria Adam, am 20 de ani, născută în România şi crescută până la 6 anişori. Stabilită în St. Unite (la Chicago) de 14 ani. Sunt o fire veselă, simpatică şi plină de viată. Îmi place să călătoresc, ador natura… Iubesc frumosul, dar nu stiu ce este. Eram credincioasă, acum sunt un fel de liber-cugetătoare. Ţineam enorm la confesiunea noastră creştin-orthodoxă, dar nu are rost să cred în bazaconii. Eram sigură pe Orthodoxie cu Sf. Lumină de la Ierusalim, dar s-a demonstrat ştiinţific că-i o minciună şi s-a spulberat orice sentiment religios în mine. Ce atâta credinţă, când nu ştim precis ce este omul? Deci, cu D-zeu, un capitol încheiat. Ce să-ţi mai zic? Citesc… Multă literatură S.F., de exemplu. Sunt singură, pe plan sentimental. Deci, aştept să fiu curtată de tine. Glumesc! Mă bucur că putem fii amici, în rest e altă poveste. Nu-mi mai descriu chipul, fizicul, “estetica uratului” fiindcă vezi şi tu cum arăt exterior. Fiinţa interioară, prefer să rămână un mister. Sunt singură la părinţi. Am ceva cu singuratatea, probabil e îndrăgostită de mine. Iartă-mă, sunt emoţionată…“
Şi izbucni în plâns, superba creolă.
-De ce plângi Christina? E greu să ne autocaracterizam. La început fuseşi încântată, tu ai şi propus aceasta.
-Iartă-mă, nu stiu ce e cu mine, promit să încerc altădată. Acum spune tu! Te ascult cu drag!
“Eu sunt savantul Denis Thomas, născut în Anglia. Tatăl meu e rus (foarte mândru de dânsul). Sora mea (mai mare cu zece ani) e dintr-o căsătorie nereuşită cu o româncă, vezi ce coincidenţă. Se cheamă Sonia, fiindcă tata a trait în Rusia cu femeia respectivă, al cărui nume nu-l stiu. Tata, profesor universitar de Fizică, la Oxford. Ateu militant, dar nu impunea nimănui “credinţa” sa în anti-credinţă. Şi eu sunt ateu. Au mirosit bine vecinii. Am un plan (proiect) “demonic”, care va teroriza lumea contemporană şi lumea din viitor. Ca să fiu sincer, cred că şi lumea din trecut va fi mirată de geniul meu. Ne potrivim… Şi eu doresc să aflu originea Universului, dar nu ca proştii aştia de la NASA, ci cu o metodă extraordinară. Da, chiar ne potrivim. Tu cauţi universul uman, Ce este omul? Eu caut să explic absolut totul. Universul în ansamblu. Poate par plecat cu sănătatea mintală, dar îţi promit că reuşesc ce mi-am propus. Uite, ia jurnalul meu şi te lămureşte despre ce-i vorba. Acolo vei afla orice amănunt despre mine şi gândurile mele uluitoare. Şi eu consider o făcătură, o afacere ticăloasă… Religia. Tot ce s-a spus (de ilustrii filosofi, de giganţii gânditori, de PERSONALITĂŢILE nebune) până acum în istoria omenirii, este pur şi simplu amăgeală. Le arăt eu la toţi, ce-i ala adevărul!”
-Scuze, eşti de neinţeles. Cum adică plan “demonic”? Eşti ateu 100% şi crezi în demon?
-Eşti copilă… E doar o metaforă. Nu cred în nimic, decât în Raţiune. “Omul măsura tuturor lucrurilor.” Religia, oricare (creştină, iudaică, islamică, budhistă…) e mitologie curată. Basme, poveşti de adormit copii… De aceea zic “ne potrivim”, şi eu caut… nu ştiu ce caut, dar totuşi voi ştii vreodată “ce este omul” până la urmă?
19/20-Oct. 2010
II
Ce nu este omul?
Ce nu este omul?
Personajul principal, al povestioarei de faţă, savantul Denis Thomas, încheiase brusc discuţia cu Christinutza, vecina de alturi. De ce? Sunase mama ei, şi trebuia să fie urgent în casă, să clarifice nişte chestiuni de familie. Fata, radia de fericire întâlnind un “nebun” pe frecvenţa sufletului ei. Avea jurnalul inteligentului savant şi spera să afle totul (absolutul) despre persoana lui.
Suparată pe sine, fiindcă o apucase plânsul aşa din senin, se alina cu faptul că a cunoscut pe “dumnezeu”. Şi ea avea obijnuinţa să divinizeze Omul.
Denis Thomas, îşi reciteşte proiectul (zugrăvit pe un CD întemniţat într-o geantă-seif, plină cu manuscrise) şi zâmbeşte satisfăcut. Scria şi poezie, în copilarie. O poezie de la 14 ani suna aşa:
ce este omul?
o întâmplare
a nefiinţei
ce e pomul?
un rod
al necredinţei
ce e soarele?
un d-zeu luminos
ce-s orele?
ce-i timpul…
ce trece frumos?
din haos, rasar toate
din mine, absolutul
se pierde în noapte
vino să-ţi dau sărutul!
cerule plin de şoapte
ce nu este omul?
Învaţă să aflii
ce este amorul?
să ştii,
înainte de a te ofilii
Citea non-stop, în copilarie , în adolescent… Tatăl sau avea grijă să-i ţină mintea la post-modernism. Ştia despre Mircea Cărtărescu, Stefan Baştovoi (acum ieromonahul Savatie), de la noi din ţară. Citise şi despre/din C. Noica, E.Cioran, M.Eliade, M.Vulcănescu, Nae Ionescu, Lucian Blaga… mai mult decât un roman (adolescent sau tanar) de-al nostru de astazi. Clasicii Universali, ii păpase până la 20 de ani. Era tobă de carte, cum se spune. Stăpânea cultura rusă, greacă, franceză, germană, romană, italiană… aproape la perfecţie. Îşi chinuia mintea de mic, cu aceasta întrebare “ce este omul?”, pe care el o formula ce NU este omul?, şi tot încerca răspunsuri.
Christina, trecând trei zile fără Denis, fără niciun semn de viaţă de la acesta, îndrăzneşte şi-l sună. Denis fiind ocupat cu treba intelectuală, să audă telefonul pace. El se hranea cu citate… Când se uită pe mess, să vadă dacă-i intrată surioara Sonia, observă un id ciudat christina_creola. Dă click pe acel id şi tastează: hello vecina, tu eşti? sunt denis. Vecina răspunde afirmativ, fiindcă chiar ea era. ce mai faci? Întrebă el. Uite pe acasă, la pc, mă uit pe net la nişte citate, raspunde ea. Tot ea, de ce nu răspunzi pe mobil? Savantul, şi eu fac acelaşi lucru, mănânc citate. Vecina, hai că vin la tine. kiss!
Ajunşi iar unul în faţa celuilalt, îşi mărturisesc reciproc regretele.
-Denis, regret că nu va fi fost să mă nasc în altă epocă, în Evul Mediu, de exemplu.
-Eu regret că nu sunt blondă, glumi Christina.
Ce rost au regretele, cand Omul nu stie ce este?
Ţi-am citit jurnalul, eşti de excepţie tinere, şi apăsă grav pe ultimul cuvânt.
Dar se poate realiza (palpabil) proiectul tau smecher?
-Păi ce, crezi că ma joc… Voi da omenirea pe spate, cu cranci-n sus.
Voi face ce merita Omul: nemurirea. Voi renaşte “Omul meu”. Omul fără pic de D-zeu, acesta-i “Omul meu”.
-Şi dacă nu reuşeşti?
-Matematic, sunt pe drumul cel bun.
-Scuze, nu vreau să te deranjez. Vorbisem ieri cu o verişoară din România, Simona se cheamă, şi-mi spune că am luato razna. I-am povestit cu lux de amănunte despre tine şi despre anti-credinţa noastră. Sunt supărată pe ea, mi-a zis că suntem îndrăciţi, îmbeznaţi, nebuni de legat, fanatici… Cel mai tare m-a durut cand o amintit de amăgire satanică, luciferică. Ea e creştină (şi orthodoxă), dar habotnică în cele ale credinţei. Păcat de ea e fată de treabă. A, uitam, mi-a recomandat un “tratament” pentru boala noastră (căci m-am scăpat că-s de accord cu tine), să citim Pr. Serafim Rose, pe Andrei Kuraev, pe Dostoievski, pe X pe Y.
-Destul. Lasă-mă cu verişoara ta zăpăcită şi hipnotizată de mituri imbecile. Eu nu citesc anonimi în cultură, indifrent de cultura religioasă sau filosofică. Mă refer la Andrei Kuraev (fost ateu, de care ştiu câte ceva) şi la Pr. Acela (despre care la fel, ştiu ce poate, i-am citit pe net pe toţi săracii aştia) ca fiind anonimi. Dostoievski, e scriitor nu glumă. Chiar dacă nu înghit filosofia rusă, apreciez geniul şi talentul nativ al romancierul rus. Sunt o mulţime care fac pe grozavii (polemizând cu necredincioşii). Îmi vine în minte: un Berdiaev, Paul Evdokimov, un Petre Tutea (român de-al vostru), un x,un y. Ştiu şi despre Savatie Baştovoi (post-modernismul care din păcate a picat în plasă Orthodoxiei, renunţând la ateism), despre teologul Danion Vasile, despre Dan Puric (pe care-l respect ca şi Artist, Om de Cultură), despre Pr. Gh. Calciu, despre Pr. Galeriu, despre alţii. Cunosc cultura religioasă românească, mai bine ca cea engleză. Şi nu exagerez deloc. Aveţi trei mari personalităţi care vă mai ţine-n viaţă cultura: Dan Puric, Angela Gheorghiu şi Gh. Zamfir, în rest manele.
-Fii serios, ai auzit şi de manelele româneşti? Doamne, ce amplu eşti documentat, informat… Ce bine pregătit eşti, scumpul meu savant.
-Savant de elită, adaugă Denis.
-Despre cultura română, şi că sunt doar trei personalităţi care o ridică din neant, nu subscriu, nu-i chiar aşa.
-Ok. Să lăsăm vorbăria despre cultura minoră. Eu sunt pentru Cultură Matură. Cultură cu “C” mare. Fără Cultură omul e o bestie. Tutea, al vostru, spunea că fără D-zeu, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Bravo mie, că-s animal raţional! Eu în copilărie, după ce am scris o poezie, mă tot întrebam ce NU este Omul. Hai să ne verificăm cunoştinţele în citate! De data aceasta încep eu, că-s mai mare şi mai prost.
-Scumpete, ai grijă cum vorbeşti! tresări Christina. Părerea mea este că omul nu mai este om astăzi, rosti copila, tremurând la voce.
-Părerile noastre (până ajungem să-i depăşim) sunt egale cu zero. Trebuie să întelegi (dacă chiar eşti fană citate) că ne vom bate (din dragoste) în citate.
-Dar suntem ambii pe aceeaşi lungime de undă, ce-ai păţit?!
-Ne prefacem că nu suntem asemenea în mentalitate. Dacă nu iese nimic, atunci să-ţi arăt cum se bat singuri (adică cum se contrazic) filosofii, scriitorii… pe limba lor. Ai zis super, omul nu este om, dar nici ce este nu ştie nici până-n prezent. De atâţia ani lipseşte o definiţie corectă a omului. Ce blasfemie! Ce greşeală nesimţită! Eu am să-i redau omului “omul-zeu”. Atenţie acum, vorbim numai în citate.
“Ce himeră mai este şi acest om? Ce non-contradicţii?! Judecător al tuturor lucrurilor, imbecile vierme de pământ; îngrămădire de incertitudine şi de eroare; mărire şi lepădătură a universului. [...] Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare. [...]” (B. Pascal)
Omul, ce minuscul, ce furnicuţă amărâtă, în viziunea lui Pascal. Omul este o fiinţă cugetătoare. Omul este trup şi suflet. Astfel de afirmaţii mă fac să râd în hohote. Tu ce zici Christina?
-Omul este o taină… Această teorie a creştinătăţii pare uneori plauzibilă,de luat în calcul. Sunt atâtea: Socrate, Platon, Aristotel, Plotin, Augustin, Kant, Descartes, Spinoza, Pascal, Hegel, Leibniz, Nietzche, Malebranche, Voltaire, Diderot, Rousseau, Locke, Gogol… Ce au zis dânşii: despre OM, despre d-zeu, despre suflet, despre iubire, despre timp,despre folosofie, despre ce vrei şi ce nu vrei; băgăm în seamă, dar nu credem “adevărul”. Şi iar aici o serie de probleme, despre adevăr, despre dreptate, despre frumuseţe… Părerea lor contează, până într-un punct.
-Am minţit că vorbim numai în citate, de unde asemenea lux.
Christina parcă ţinea un curs de filosofie, pornind de la “ce este omul” şi ajungând la “ce vrem noi să ştim, să credem”. Continua “prelegerea” întru alt punct de vedere.
-Cu ce folos că ştiu ce a zis Voltaire prin: “Dacă D-zeu nu exista, ar trebui inventat. “ ? Dacă nu înţeleg ce a vrut de fapt să spună prin asta, ce fac? Astlel se întreba (retoric desigur) Christina. Era iritată la culme.
-Este liber omul până la urmă? “Omul s-a născut liber dar pretutindeni este în lanţuri.” (Jean-Jaques Rousseau)
-Linişteşte-te frumoasa mea, suntem prea mici (acum) pentru jocul asta prea mare şi complex. Îţi vorbesc eu şi doar eu, Denis “savantul savanţilor”. Ce om nu-şi doreşte nemurirea? Eu deţin leacul pentru dânsa. Nu uita pe cine ai în faţa ochilor. Tot ce au gândit cei de înainte va fi mortăciune. Eu aduc altceva, veşnicia eternă. Au încercat filosofii să bâjbâiască “ce este Omul”, dar nu au ajuns la unanimitate. Vin cu această noutate uriaşă, voi demonstra ce nu este Omul. Deocamdată sunt în ceaţă, în mister… Aşa-i la început!
20-10-2010
Suparată pe sine, fiindcă o apucase plânsul aşa din senin, se alina cu faptul că a cunoscut pe “dumnezeu”. Şi ea avea obijnuinţa să divinizeze Omul.
Denis Thomas, îşi reciteşte proiectul (zugrăvit pe un CD întemniţat într-o geantă-seif, plină cu manuscrise) şi zâmbeşte satisfăcut. Scria şi poezie, în copilarie. O poezie de la 14 ani suna aşa:
ce este omul?
o întâmplare
a nefiinţei
ce e pomul?
un rod
al necredinţei
ce e soarele?
un d-zeu luminos
ce-s orele?
ce-i timpul…
ce trece frumos?
din haos, rasar toate
din mine, absolutul
se pierde în noapte
vino să-ţi dau sărutul!
cerule plin de şoapte
ce nu este omul?
Învaţă să aflii
ce este amorul?
să ştii,
înainte de a te ofilii
Citea non-stop, în copilarie , în adolescent… Tatăl sau avea grijă să-i ţină mintea la post-modernism. Ştia despre Mircea Cărtărescu, Stefan Baştovoi (acum ieromonahul Savatie), de la noi din ţară. Citise şi despre/din C. Noica, E.Cioran, M.Eliade, M.Vulcănescu, Nae Ionescu, Lucian Blaga… mai mult decât un roman (adolescent sau tanar) de-al nostru de astazi. Clasicii Universali, ii păpase până la 20 de ani. Era tobă de carte, cum se spune. Stăpânea cultura rusă, greacă, franceză, germană, romană, italiană… aproape la perfecţie. Îşi chinuia mintea de mic, cu aceasta întrebare “ce este omul?”, pe care el o formula ce NU este omul?, şi tot încerca răspunsuri.
Christina, trecând trei zile fără Denis, fără niciun semn de viaţă de la acesta, îndrăzneşte şi-l sună. Denis fiind ocupat cu treba intelectuală, să audă telefonul pace. El se hranea cu citate… Când se uită pe mess, să vadă dacă-i intrată surioara Sonia, observă un id ciudat christina_creola. Dă click pe acel id şi tastează: hello vecina, tu eşti? sunt denis. Vecina răspunde afirmativ, fiindcă chiar ea era. ce mai faci? Întrebă el. Uite pe acasă, la pc, mă uit pe net la nişte citate, raspunde ea. Tot ea, de ce nu răspunzi pe mobil? Savantul, şi eu fac acelaşi lucru, mănânc citate. Vecina, hai că vin la tine. kiss!
Ajunşi iar unul în faţa celuilalt, îşi mărturisesc reciproc regretele.
-Denis, regret că nu va fi fost să mă nasc în altă epocă, în Evul Mediu, de exemplu.
-Eu regret că nu sunt blondă, glumi Christina.
Ce rost au regretele, cand Omul nu stie ce este?
Ţi-am citit jurnalul, eşti de excepţie tinere, şi apăsă grav pe ultimul cuvânt.
Dar se poate realiza (palpabil) proiectul tau smecher?
-Păi ce, crezi că ma joc… Voi da omenirea pe spate, cu cranci-n sus.
Voi face ce merita Omul: nemurirea. Voi renaşte “Omul meu”. Omul fără pic de D-zeu, acesta-i “Omul meu”.
-Şi dacă nu reuşeşti?
-Matematic, sunt pe drumul cel bun.
-Scuze, nu vreau să te deranjez. Vorbisem ieri cu o verişoară din România, Simona se cheamă, şi-mi spune că am luato razna. I-am povestit cu lux de amănunte despre tine şi despre anti-credinţa noastră. Sunt supărată pe ea, mi-a zis că suntem îndrăciţi, îmbeznaţi, nebuni de legat, fanatici… Cel mai tare m-a durut cand o amintit de amăgire satanică, luciferică. Ea e creştină (şi orthodoxă), dar habotnică în cele ale credinţei. Păcat de ea e fată de treabă. A, uitam, mi-a recomandat un “tratament” pentru boala noastră (căci m-am scăpat că-s de accord cu tine), să citim Pr. Serafim Rose, pe Andrei Kuraev, pe Dostoievski, pe X pe Y.
-Destul. Lasă-mă cu verişoara ta zăpăcită şi hipnotizată de mituri imbecile. Eu nu citesc anonimi în cultură, indifrent de cultura religioasă sau filosofică. Mă refer la Andrei Kuraev (fost ateu, de care ştiu câte ceva) şi la Pr. Acela (despre care la fel, ştiu ce poate, i-am citit pe net pe toţi săracii aştia) ca fiind anonimi. Dostoievski, e scriitor nu glumă. Chiar dacă nu înghit filosofia rusă, apreciez geniul şi talentul nativ al romancierul rus. Sunt o mulţime care fac pe grozavii (polemizând cu necredincioşii). Îmi vine în minte: un Berdiaev, Paul Evdokimov, un Petre Tutea (român de-al vostru), un x,un y. Ştiu şi despre Savatie Baştovoi (post-modernismul care din păcate a picat în plasă Orthodoxiei, renunţând la ateism), despre teologul Danion Vasile, despre Dan Puric (pe care-l respect ca şi Artist, Om de Cultură), despre Pr. Gh. Calciu, despre Pr. Galeriu, despre alţii. Cunosc cultura religioasă românească, mai bine ca cea engleză. Şi nu exagerez deloc. Aveţi trei mari personalităţi care vă mai ţine-n viaţă cultura: Dan Puric, Angela Gheorghiu şi Gh. Zamfir, în rest manele.
-Fii serios, ai auzit şi de manelele româneşti? Doamne, ce amplu eşti documentat, informat… Ce bine pregătit eşti, scumpul meu savant.
-Savant de elită, adaugă Denis.
-Despre cultura română, şi că sunt doar trei personalităţi care o ridică din neant, nu subscriu, nu-i chiar aşa.
-Ok. Să lăsăm vorbăria despre cultura minoră. Eu sunt pentru Cultură Matură. Cultură cu “C” mare. Fără Cultură omul e o bestie. Tutea, al vostru, spunea că fără D-zeu, omul devine un animal raţional, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Bravo mie, că-s animal raţional! Eu în copilărie, după ce am scris o poezie, mă tot întrebam ce NU este Omul. Hai să ne verificăm cunoştinţele în citate! De data aceasta încep eu, că-s mai mare şi mai prost.
-Scumpete, ai grijă cum vorbeşti! tresări Christina. Părerea mea este că omul nu mai este om astăzi, rosti copila, tremurând la voce.
-Părerile noastre (până ajungem să-i depăşim) sunt egale cu zero. Trebuie să întelegi (dacă chiar eşti fană citate) că ne vom bate (din dragoste) în citate.
-Dar suntem ambii pe aceeaşi lungime de undă, ce-ai păţit?!
-Ne prefacem că nu suntem asemenea în mentalitate. Dacă nu iese nimic, atunci să-ţi arăt cum se bat singuri (adică cum se contrazic) filosofii, scriitorii… pe limba lor. Ai zis super, omul nu este om, dar nici ce este nu ştie nici până-n prezent. De atâţia ani lipseşte o definiţie corectă a omului. Ce blasfemie! Ce greşeală nesimţită! Eu am să-i redau omului “omul-zeu”. Atenţie acum, vorbim numai în citate.
“Ce himeră mai este şi acest om? Ce non-contradicţii?! Judecător al tuturor lucrurilor, imbecile vierme de pământ; îngrămădire de incertitudine şi de eroare; mărire şi lepădătură a universului. [...] Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare. [...]” (B. Pascal)
Omul, ce minuscul, ce furnicuţă amărâtă, în viziunea lui Pascal. Omul este o fiinţă cugetătoare. Omul este trup şi suflet. Astfel de afirmaţii mă fac să râd în hohote. Tu ce zici Christina?
-Omul este o taină… Această teorie a creştinătăţii pare uneori plauzibilă,de luat în calcul. Sunt atâtea: Socrate, Platon, Aristotel, Plotin, Augustin, Kant, Descartes, Spinoza, Pascal, Hegel, Leibniz, Nietzche, Malebranche, Voltaire, Diderot, Rousseau, Locke, Gogol… Ce au zis dânşii: despre OM, despre d-zeu, despre suflet, despre iubire, despre timp,despre folosofie, despre ce vrei şi ce nu vrei; băgăm în seamă, dar nu credem “adevărul”. Şi iar aici o serie de probleme, despre adevăr, despre dreptate, despre frumuseţe… Părerea lor contează, până într-un punct.
-Am minţit că vorbim numai în citate, de unde asemenea lux.
Christina parcă ţinea un curs de filosofie, pornind de la “ce este omul” şi ajungând la “ce vrem noi să ştim, să credem”. Continua “prelegerea” întru alt punct de vedere.
-Cu ce folos că ştiu ce a zis Voltaire prin: “Dacă D-zeu nu exista, ar trebui inventat. “ ? Dacă nu înţeleg ce a vrut de fapt să spună prin asta, ce fac? Astlel se întreba (retoric desigur) Christina. Era iritată la culme.
-Este liber omul până la urmă? “Omul s-a născut liber dar pretutindeni este în lanţuri.” (Jean-Jaques Rousseau)
-Linişteşte-te frumoasa mea, suntem prea mici (acum) pentru jocul asta prea mare şi complex. Îţi vorbesc eu şi doar eu, Denis “savantul savanţilor”. Ce om nu-şi doreşte nemurirea? Eu deţin leacul pentru dânsa. Nu uita pe cine ai în faţa ochilor. Tot ce au gândit cei de înainte va fi mortăciune. Eu aduc altceva, veşnicia eternă. Au încercat filosofii să bâjbâiască “ce este Omul”, dar nu au ajuns la unanimitate. Vin cu această noutate uriaşă, voi demonstra ce nu este Omul. Deocamdată sunt în ceaţă, în mister… Aşa-i la început!
20-10-2010
III
filosofie, afacere sau răzvrătire
filosofie, afacere sau răzvrătire
O zi splendidă, de may. Afară cald şi bine. Calendarul indica 27-05-2006. Savantul se hotăraşte să ducă jurnalul la o editură. Îşi făcuse şi un blog, pe care posta zilnic idei despre culmea răzvrătirii. Anti-credinţa ajunsese la apogeu. Trebuia să-şi manifeste public proiectul, altfel era ca şi mort. Secretul lui Denis, cunoscut doar de Christina, era scos la lumină. Mai corect spus, se cerea singur, dat în vileag. Căutând pe net o editură amatoare de “senzaşii tari”, îşi arunca ochii şi pe fragmentele ce-i dădeau aripi prin universul necredinţei.
“Ce este adevărul? O multitudine instabilă de metafore, de metonomii, de antropomorfisme, pe scurt: o sumă de relaţii umane care, în chip poetic şi retoric, au fost preamărite, transpuse şi împodobite, şi care după o lungă folosire, par ferme, canonizate şi constrângătoare; adevărurile sunt metafore despre care am uitat ce sunt, metafore uzate care şi-au pierdut forţa sensibilă.” (Nietzsche)
“Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte … Noi cunoaştem adevărul nu numai prin raţiune, dar şi prin inimă. În acest fel cunoaştem primele principii.” (Pascal)
“Ateismul e un indiciu al spiritului, dar numai până la un anumit grad.” (Pascal)
“Există un ateism ascuns în orice suflet, care se revarsă în toate acţiunile: D-zeu nu contează deloc.” (Bossuet)
“Cine posedă ştiinţa şi arta, are şi religia; cine nu le posedă pe acestea două, acela are religia.” (Goethe)
Depinde de interpretare oare? Gândea savantul mândru de ateismul sau inteligent. Pai, eu interpretez în favoarea mea, altul interpretează cum doreşte şi nici un rezultat. Of, Raţiune… Am facut (performanţă) cum a vrut tata. Matematică, Fizică, Chimie, Psihologie, Logică, Filosofie… le cunosc ca pe mama.
Îşi aminti ce-i spunea Christina într-una din zile, când el tuna şi fulgera că va fi primul om care desfiinţează şi “ideea de d-zeu”. Christina îi povestea de cum proceda ea cand se omora cu credinţa, încercând să convingă pe cineva că nu există noroc, şi în zadar. Îi repeta “obsedată” că nu strică să citească despre “viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”. El fredona refrenul standard, nu mă interesează convertirea nimănui, eu prefer pe Eugen Rose ateul.
Denis căuta să detroneze omul-legendă şi să şteargă afirmaţiile despre D-zeu. De exemplu: “D-zeu este un concept prin care ne măsurăm durerea.” (John Lennon) Ura cu întregul corp raţional, această definiţie inventată de co-naţionalul său. Christina uneori era sceptică. Savantul în privinţa asta nu comenta nimic, fiindcă încă puţin şi lansa bomba bombelor. Cu jurnalul trimis la editură de însăşi ea, vecina creolă, nu a fost primit în aplauze furtunoase. Primeşte un telefon de la patronul editurii (editor şi scriitor de marcă) John William, cu următoarele obiecţii:
-Tinere, nu prea sunt de accord cu “talentul” tău prea arogant şi rău-făcător. Scuze, dar e necesară o mustrare acum. Bate fierul căt e cald şi caută de-ţi schimbă convingerea! Dacă nici tu nu înţelegi ce scrii, de ce-ţi oboseşti “talentul” de pomană? De ce scrii dacă nu ştii ce vrei de la viaţă? Te lauzi că eşti ateu? Eşti dus tinere… Filosofie, afacere sau răzvrătire. Alege una şi nu uita că îţi vei găsi naşul! Sunt ortodocşi care te pot încuia, care te combat cu armele tale. Să fii sănătos!
Denis nu a reacţionat la aceste critici? Ba da, dar nu la telefon, fiindcă respectă autoritatea vârstei. L-a înjurat strajnic, în surdină, în minte… şi-şi lua gândul de la carte. Început, cu stângu-n dreptul. Prea moale juca ca să fie primit ca un erou. Din ziua aceea, schimbă foaia.
Aleg răzvrătirea şi nu simplist ci culmea răzvrătirii, spunea pentru sine. De mâine de nimic nu-mi pasă, sunt ateu nu las. Vorbea singur Denis. Pregătiţi-vă emoţional, spiritual… pentru “bomba atomică” marca Denis Thomas. Din Chicago va renaşte un altfel de “big-bang”. Filosofie, afacere sau răzvrătire. La ce se referea editorul-şef, prin aceste cuvinte? Considera că savantul răpus de “boală”, ori alegea una din trei, ori îşi ardea manuscrisul (jurnalul), fiindcă nu ajungea la un consens în genul acesta.
Afacere, pica, deoarece avea o situaţie materială bunicică. Filosofie, să umble doar în acest domeniu, nu prea accepta… Deci, nici filosofie. Atunci pe ce se axa ca să şocheze, pe ce a rămas: răzvrătire. Ce să faci cand omul nu e mulţumit că-i om! Declară război… Cui? Bunuţului Dumnezeu. Dacă raţiunea găseşte că nu-i vinovat omul, atunci e “vinovat” Cel-de-Sus. Omul nu are acces la anumite Taine, dar continua să fie un copil neascultator, un duşman al Credinţei. Denis se băgase la somn. Odihna vindecă oboseala.
20-10-2010
IV
“Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu
“Ce este adevărul? O multitudine instabilă de metafore, de metonomii, de antropomorfisme, pe scurt: o sumă de relaţii umane care, în chip poetic şi retoric, au fost preamărite, transpuse şi împodobite, şi care după o lungă folosire, par ferme, canonizate şi constrângătoare; adevărurile sunt metafore despre care am uitat ce sunt, metafore uzate care şi-au pierdut forţa sensibilă.” (Nietzsche)
“Inima are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte … Noi cunoaştem adevărul nu numai prin raţiune, dar şi prin inimă. În acest fel cunoaştem primele principii.” (Pascal)
“Ateismul e un indiciu al spiritului, dar numai până la un anumit grad.” (Pascal)
“Există un ateism ascuns în orice suflet, care se revarsă în toate acţiunile: D-zeu nu contează deloc.” (Bossuet)
“Cine posedă ştiinţa şi arta, are şi religia; cine nu le posedă pe acestea două, acela are religia.” (Goethe)
Depinde de interpretare oare? Gândea savantul mândru de ateismul sau inteligent. Pai, eu interpretez în favoarea mea, altul interpretează cum doreşte şi nici un rezultat. Of, Raţiune… Am facut (performanţă) cum a vrut tata. Matematică, Fizică, Chimie, Psihologie, Logică, Filosofie… le cunosc ca pe mama.
Îşi aminti ce-i spunea Christina într-una din zile, când el tuna şi fulgera că va fi primul om care desfiinţează şi “ideea de d-zeu”. Christina îi povestea de cum proceda ea cand se omora cu credinţa, încercând să convingă pe cineva că nu există noroc, şi în zadar. Îi repeta “obsedată” că nu strică să citească despre “viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”. El fredona refrenul standard, nu mă interesează convertirea nimănui, eu prefer pe Eugen Rose ateul.
Denis căuta să detroneze omul-legendă şi să şteargă afirmaţiile despre D-zeu. De exemplu: “D-zeu este un concept prin care ne măsurăm durerea.” (John Lennon) Ura cu întregul corp raţional, această definiţie inventată de co-naţionalul său. Christina uneori era sceptică. Savantul în privinţa asta nu comenta nimic, fiindcă încă puţin şi lansa bomba bombelor. Cu jurnalul trimis la editură de însăşi ea, vecina creolă, nu a fost primit în aplauze furtunoase. Primeşte un telefon de la patronul editurii (editor şi scriitor de marcă) John William, cu următoarele obiecţii:
-Tinere, nu prea sunt de accord cu “talentul” tău prea arogant şi rău-făcător. Scuze, dar e necesară o mustrare acum. Bate fierul căt e cald şi caută de-ţi schimbă convingerea! Dacă nici tu nu înţelegi ce scrii, de ce-ţi oboseşti “talentul” de pomană? De ce scrii dacă nu ştii ce vrei de la viaţă? Te lauzi că eşti ateu? Eşti dus tinere… Filosofie, afacere sau răzvrătire. Alege una şi nu uita că îţi vei găsi naşul! Sunt ortodocşi care te pot încuia, care te combat cu armele tale. Să fii sănătos!
Denis nu a reacţionat la aceste critici? Ba da, dar nu la telefon, fiindcă respectă autoritatea vârstei. L-a înjurat strajnic, în surdină, în minte… şi-şi lua gândul de la carte. Început, cu stângu-n dreptul. Prea moale juca ca să fie primit ca un erou. Din ziua aceea, schimbă foaia.
Aleg răzvrătirea şi nu simplist ci culmea răzvrătirii, spunea pentru sine. De mâine de nimic nu-mi pasă, sunt ateu nu las. Vorbea singur Denis. Pregătiţi-vă emoţional, spiritual… pentru “bomba atomică” marca Denis Thomas. Din Chicago va renaşte un altfel de “big-bang”. Filosofie, afacere sau răzvrătire. La ce se referea editorul-şef, prin aceste cuvinte? Considera că savantul răpus de “boală”, ori alegea una din trei, ori îşi ardea manuscrisul (jurnalul), fiindcă nu ajungea la un consens în genul acesta.
Afacere, pica, deoarece avea o situaţie materială bunicică. Filosofie, să umble doar în acest domeniu, nu prea accepta… Deci, nici filosofie. Atunci pe ce se axa ca să şocheze, pe ce a rămas: răzvrătire. Ce să faci cand omul nu e mulţumit că-i om! Declară război… Cui? Bunuţului Dumnezeu. Dacă raţiunea găseşte că nu-i vinovat omul, atunci e “vinovat” Cel-de-Sus. Omul nu are acces la anumite Taine, dar continua să fie un copil neascultator, un duşman al Credinţei. Denis se băgase la somn. Odihna vindecă oboseala.
20-10-2010
IV
“Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu
Până aici, cititorul, îşi va fi făcut o idee proastă despre prostiile mele tinereşti. În special cel cu frică de Dumnezeu, cel ce frecventează Sf. Biserică (nu doar din an în Paşte), cu siguranţă nu-i mulţumit de asemenea abordare a subiectului. Scuze, vă mărturisesc sincer “scriu” (în primul rând) romanul în gând… Oriunde sunt, ţin mintea la această scriere “crazy”. Recunosc, nu prea am respectat canonul unui roman get-pe-get. Sunt conştient că nu am introdus elemente principale, ce caracterizează romanul. Numărul de personaje, timpul acţiunii, locul, spaţiul, evenimentele… Iertare, este doar o încercare, şi trebuie tratată ca atare! Una “scriu” în gând şi alta iese pe hârtie, fiindcă avalanşa gândurilor e păcatoasă, şi-mi incită mintea la prea multă şi complexă filozofeală. Datele despre personaje sunt super sumare. Nu-i firesc să continuui în ritmul ăsta. Pierd esenţa şi pictez numai demenţa. De ce nu amintesc nimic despre mama lui Denis? Mulţi scriitori merg după reţeta “m-am inspirit din realitate”. Şi aici încerc să prezint (pe alocuri) realitatea, dar nu realitatea efemeră, stupidă… ci realitatea răzvrătirii sau mai concret, realitatea omului răzvrătit (individul ce-l contestă pe D-zeu, pe Iisus Hristos, pe Omul-frumos…, fără să respecte libertatea celuilalt, ajunge să tăgăduiască totul). De aici până la ultimul capitol, nădăjduiesc să fiu pe placul cititorului prin ceea ce se numeşte “pe scurt”. Mama savantului lipseşte, fiindcă se sinucide (din cauza unei boli incurabile) când el avea 14 ani. Copilul neînţelegând de ce moare omul, îşi pune în gând să “inventeze” nemurirea.
“Repede… repede… Intră pe net,
caută otv şi zi-mi ce părere ai?”
Mesaj (sms) de la Christina pentru Denis. În Romania, la otv, era invitat “senzaţional”, Pavel Coruţ, şi ei îi era teamă să nu pice (şi savantul) în penibil ca acest măscărici. Nu bătea (cursiv) cu limba română, dar apelează la subtitrare (traducere). Ascultă ce ascultă… până la un moment dat, când îşi făcuse o imagine despre… Trimite sms vecinei:
“Eu nu mă cred d-zeu fiindcă
“D-zeu este mort”. Până la sfârşitul
anului îţi demonstrez cine sunt. Kiss!”
Christina, neîncrezătoare ca orice femeie, reformulă în gând: “Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu. Savantul îşi lua Raţiunea-n dinţi, slăvind pe Friedrich Nietzsche cu afirmaţia “Dumnezeu este mort, credinţa în Dumnezeul creştin s-a discreditat”, şi decide să nu mai bată pasul pe loc.
Azi, 1 iunie/2006, omul va cunoaşte adevărata fericire. Va fi şi tânăr şi nemuritor. Veşnicia pe pământ. “Omul-perfect”, toate minunile pentru bietul OM, toate a la Denis Thomas. Deja parcă ar fi ţinut un discurs, tânărul savant ieşea din casă. Avea aproape o lună petrecută în Chicago, dar majoritatea timpului stătea ascuns în casă. Nu-şi sunase prietenii, cunoştinţele, neamurile din St. Unite, unii/unele chiar din Chicago. Vroia să uimească cu toate odată. Se aranjează impecabil şi “zbură” spre NASA să-şi prezinte exploziva descoperire, plus planul de “ucidere” a “ipotezei D-zeu”. Asta-i salvarea omului contemporan: progres, tehnologie ultra’sofisticată, explorarea Universului…, îşi spunea Denis. Christina, tot mai îndoielnică de reuşita savantului, refuza să meargă cu el la atac. La o benzinărie, Denis o sună:
-Alo… îngeraş, ce faci?
-Sunt acasă. Bună! Ai plecat spre NASA?
-Da, încă puţin şi ajung. Cam 10-15 km, mai am de parcurs. Îmi vine să-i fac pe jos, când stiu ce impact va avea proiectul meu.
-Ok. Eu aştept finalul. Hai să-ţi citesc un citat!
-Citeşte!
-Ascultă atent: “Universul este un rezervor aproape neatins de valori şi de semnificaţii, iar un om nu trebuie să-şi piardă vlaga pentru că nu-l poate măsura.” (Kafka)
-“Adio dar rămâi cu mine!”
Şi-i închide telefonul fulgerător. De ce nu-şi accepta limitele, tânărul savant? Fiindcă avea un AS în mânecă în caz de “reacţii adverse”. Culmea culmilor lovea lumea savanţilor. Totul pălea la aflarea ideilor lui Denis. Vorba merge şi timpul trece. La NASA, vâlvă mare. Un oarecare (paralel cu ştiinţa) prinsese un “extraterestru”, şi explica grozavia. Directorul centrului OZN, nu credea în nici un chip. Majoritatea simţeau că-i o farsă, dar nu strica efortul să vadă despre cei vorba. Denis, intră în sala de aşteptare, salutând superficial foştii colegi de la Universitatea de Fizică-Chimie şi alte Ştiinţe exacte. Martin George Hume, tipul cu care discută la telefon îl întâmpină cu stimă şi respect, ştiind ce merite adusese ştiinţei, savantul Denis Thomas. Martin se ocupa de departamentul CC (Ciudăţenii Ciudate).
-Bună ziua, tinere!
-E bună pentru dv., pentru mine-i excelentă.
-Ooo, delicat şi elegant. Aşa se poartă la Chicago? Nu te iau peste picior tinere dragă, căci am eu 52 de ani, dar rezultate spectaculoase în lumea noastră, foarte slabuţ, în schimb Denis Thomas e deja ilustru.
-Nu-i nevoie să laudaţi un ateu, ştie să se laude şi singur.
-Cum?! Ai ramas ateu tinere? Parcă la 25 de ani te-am premiat pentru “sfânta” descoperire. Ateu… Înseamnă că n-ai citit “Fraţii Karamazov” (Dostoievski); “iluzii pierdute” (Balzac) sau pe Pr. Serafim ROSE.
-Şi ce dacă sunt ateu “nemuritor”? Ateu original d-le! Mă luaţi la mişto?! Bineînţeles că am citit Dostoievski, dar îmi făcu scârbă. Am citit doar rezumatul. Balzac, nu mi-a scăpat nimic din opera minunatului scriitor francez. Cu Pr. ăsta (care-l “divinizează” mulţi) nu prea am avut tangenţe, fiindcă m-am oprit (limitat) la Eugen. Dar dv. ce relaţie aveţi cu Religia?
-Dragă tinereţe, relaţie de amiciţie. Fusesem liber-cugetător, dar vârsta te schimbă. Cu metafizica le aveam cât de cât, acum sunt pseudo-religios. Apreciez enorm, din punct de vedere Cultural, Orthodoxia.
-Hmmm, şi eu, ateu original, strict cultural, sunt fascinate de frumuseţea Orthodoxiei.
-Păi ce mai aştepţi, converteşte-te!
-Niciodată! Nu-mi vând Raţiunea pe fantezie, pe poezie…
-Ai grijă, “omul cu urechea ruptă” (Edmond About), a avut final tragic.
-Eu ştiu cine sunt, vă interesează proiectul sau plec?
-Uşurel tinere, hooo… domol, Elvis Gottfried, are treabă. Eşti nărăvaş, dar eşti simpatic foc.
-Fără foc că-i urât, aşa mi-a zis Christina.
-Cine-i Christina, soţia?
-Nu, vecina.
-Vecina sau iubita?
-Suntem în tratative, bun că ne asemănăm la mentalitate, restul vin de la Raţiune.
-Mama ei de Raţiune, a făcut victime şi în domeniul filosofiei, cu grămada! Uite-l pe Elvis! Hei, maestre, Denis se grăbeşte!
-Scuze, am analizat “porcăria” cu “extraterestrul”, plus nişte fosile de dinozaur, treabă nu glumă.
-Şi cum e cu “extaterestru”, întreabă Martin.
-O confuzie ca de obicei. Hai să mergem în birou, Denis!
Savantul, mandru şi sigur pe sine, il urmă pe maestrul Elvis.
-Tu eşti savant de renume, nu?
-Da, de ce?
-Ce caricatură de proiect ai mai inventat, frate? Ce-ţi trebuie atâta notorietate? Ascultă un “bătrân” în cele lumeşti (şi nu numai), orice descoperire nouă se învecheşte şi se pierde în uitare. Am vârsta apropiată de a ta Denis, 33 de ani, împliniţi pe 1 aprilie, nu-i nicio păcăleală, atunci sunt născut. Îţi dau un sfat prietenesc, aici ne aflăm pe nisipuri mişcătoare, orice “crimă” cunoaşte şi “pedeapsă”! Tu ai ales să lucrezi pe cont propriu, bravo că ai posibilităţi şi materie cenuşie! Turezi la capacitate creieraşul şi ia foc…
-Ce aveţi azi cu focul? Nu-mi mai pomeni de foc, că fac alergie la acest cuvânt! Nu primesc niciun sfat! Vreau să vezi proiectul şi apoi accept critici. Facem pariu că azi tu vei deveni vedeta de la NASA!?
-Cum voieşti Denis! Mă voi uita pe proiect, îl voi studia centimetru cu centimetru, dar răspunsul mâine. Nu te supăra, sunt mort de oboseală!
-Ai înlocuitor?
-Da, de ce?
-Las că fac pe altul bogat, dacă tu te dai obosit!
-E alegerea ta, faci ce doreşti, îl sun pe colegul, dar atenţie e foarte pretenţios.
-Alo! David, unde eşti tată?
-Salut colegu! În drum spre serviciu. Sunt acolo în cinci minute, dar ce e, vreo “bombă” ceva?
-Aha. Şi ce “bombă” încă! Fii şi tu mai finuţ, Denis Thomas are o nouă descoperire!
-Ok. Ador excepţiile, deci stai liniştit, vorbim de la egal la egal.
-Bine. La revedere, eu plec acasă, ţi-l las pe Denis în companie!
-Ok. Mulţumesc!
David, curios şi nerăbdător din fire, accelerează puternic, parcurgând patru km în două minute. Lasă şi cafeaua, şi alte amănunte…
-Trecem direct la subiect, prietene?
-Poftim proiectul! Citeşte măcar rezumatul!
-Citesc şi un milion de pagini, dacă te lauzi cu o descoperire unică şi genială. Nu uita, te-am cunoscut de când erai olimpic naţional (şi apoi internaţional). Olimpic la matematică prima oară. Te-am felicitat pe internet. La doar 12 anişori, erai fenomenal.
-Eram şi încă sunt, savantul Denis Thomas e “nemuritor” (şi la propriu şi la figurat). Cu altă ocazie, amintiri din copilarie, acum am ceva trăznet, aştept să citeşti…
După câteva minute, David întrebă ironic:
-Cum ai aflat tu despre geneza Universului şi adevărul despre om, când un FRANCISCO J. AYALA vine cu “darul lui darwin” către ştiinţă şi religie? Ţi se pare normal? Ce e omul? Foamea, sexualitatea şi gândirea, definesc perfect omul. De unde dracu ai găsit substanţa miraculoasă ce ţine inima tânără şi nemuritaore? Ne facem de râs, cu asemenea proiect, răzvrătire la adresa Divinităţii. Tu aici te joci cu focul! Cum să dovedeşti că ”D-zeu este mort” când ne lovim (ciocnim) de minunile (şi tainele) Creştinismului? Ba cu Sf. moaşte, ba cu Icoane făcătoare de minuni, ba cu Lumina de la Ierusalim, etc. Scumpule NU sunt falsuri, le-am studiat cu o echipă de specialişti (anti-religioşi) şi ce crezi? Nu-i nicio farsă, ne depăşeşte băieţaş. Sunt de natură divină, cerească… Sunt reale! Ne-am ocupat zece ani de Religie, în special de Orthodoxie, care pare cea mai sănătoasă. Concluzia e una: noi ignorăm Credinţa (Religia) din mândrie. Da e adevărat ăsta-i păcatul capital (suprem). VREM SĂ FIM “dumnezeu” dar uităm să fim oameni. Ce rau a făcut Religia omenirii? Cercetează sincer şi vei găsi! Nu te oprii la greşelile Catolicismului, fiindcă şi Ştiinţa are bubele ei. Caută în Istoria Religiilor, nu nega aşa pur şi simplu! Vezi şi Fisofia Religiei ce spune! Câte puţin din toate… Nu-ţi fă iluzii, planul tău trebuie verificat la sânge.
Denis, mai că nu-i plesnise o palmă, smulge proiectul din mâna lui David şi se duse ţintă la bossul boşilor, scăpând din gură: incompetenţilor! afurisiţilor! proştilor! Pentru a sta de vorbă cu al mai mare din acea instituţie, trebuia programată o audienţă. Nu aşa, hodoronc-tronc, hop şi io din păpuşoi, cum făcu Denis. Nici nu bătu la uşă, intră direct cu zarvă şi panaramă:
-Dvs. vreţi să aveţi performanţă cu imbecilii? Aici e casă de nebuni sau e NASA?
Profesorul Columb Edwaed L. (fost decan la Universitatea Cambridge), calm şi zâmbitor:
-Tinere potoleştete, stiu ce-i cu tine aici, mi-a dat raportul secretara… Te crezi prea deştept sau inteligent? Voltaire (1694-1778) a afirmat că aşa cum existenţa ceasului dovedeşte existenţa ceasornicarului, proiectul şi scopul, evidente în natură, dovedesc că Universul a fost creat de o Inteligenţă Supremă. Ce înţelegi din citate, dacă tot eşti artist în domeniu?
Christina între timp, lansă bomba pe internet, dezvăluind secretul peste tot, şi mass-media luase la cunoştinţă despre Denis T., şi alte centre de Ştiinţă din Rusia, Germania, Anglia, Franţa… Christina îl prezenta pe tanarul savant, aşa cum l-a cunoscut. Deci, Prof. Columb, informat după cele publicate pe net de Christina, era pus în temă.
-De unde ştiţi că-mi plac la nebunie citatele?
-De la prietena ta Christina, prin internet ţi-a arătat proiectul la cei mai tari savanţi. “Numai nervi şi nebuneală în Sec. XXI, nu crezi că e timpul pentru o schimbare radicală? Eu sunt soluţia. Eu cu proiectul meu anti’dumnezeu. Omule fii isteţ! Raţiunea e arma ta de neînvins…” Recunoşti răzvrătirea!
-Da, sunt din jurnalul meu, dar de unde citiţi? Au ajuns pe internet? Hoaţă şi Christina, ea a publicat…
-Dă-mi să văd proiectul! Ţi-l cumpăr, oricum este…
-D-le Profesor, dar nu-i nimic de vânzare! Vreau doar susţinere…
-Susţinere financiară nu?
-Ei, pe boala!
-Tinere, scrie aici pe net, un savant anonim, eu ştiu cine e pentru că-i cunosc expresiile, dar nu-ţi zic…
-Ce scrie despre mine?
-Nu-ţi zic numele dânsului, ce scrie, uitate tu Denis, să nu crezi altceva.
“Dacă se dovedeşte asemenea descoperire, tânărul de 28 de ani, va fi incontestabil, “savantul savanţilor”. Eu deja îl susţin, indiferent de rezultat. Minte tinere, eu te cred”
semnat:un savant anonim.
“Repede… repede… Intră pe net,
caută otv şi zi-mi ce părere ai?”
Mesaj (sms) de la Christina pentru Denis. În Romania, la otv, era invitat “senzaţional”, Pavel Coruţ, şi ei îi era teamă să nu pice (şi savantul) în penibil ca acest măscărici. Nu bătea (cursiv) cu limba română, dar apelează la subtitrare (traducere). Ascultă ce ascultă… până la un moment dat, când îşi făcuse o imagine despre… Trimite sms vecinei:
“Eu nu mă cred d-zeu fiindcă
“D-zeu este mort”. Până la sfârşitul
anului îţi demonstrez cine sunt. Kiss!”
Christina, neîncrezătoare ca orice femeie, reformulă în gând: “Dumnezeu este mort” pentru că Omul NU este Dumnezeu. Savantul îşi lua Raţiunea-n dinţi, slăvind pe Friedrich Nietzsche cu afirmaţia “Dumnezeu este mort, credinţa în Dumnezeul creştin s-a discreditat”, şi decide să nu mai bată pasul pe loc.
Azi, 1 iunie/2006, omul va cunoaşte adevărata fericire. Va fi şi tânăr şi nemuritor. Veşnicia pe pământ. “Omul-perfect”, toate minunile pentru bietul OM, toate a la Denis Thomas. Deja parcă ar fi ţinut un discurs, tânărul savant ieşea din casă. Avea aproape o lună petrecută în Chicago, dar majoritatea timpului stătea ascuns în casă. Nu-şi sunase prietenii, cunoştinţele, neamurile din St. Unite, unii/unele chiar din Chicago. Vroia să uimească cu toate odată. Se aranjează impecabil şi “zbură” spre NASA să-şi prezinte exploziva descoperire, plus planul de “ucidere” a “ipotezei D-zeu”. Asta-i salvarea omului contemporan: progres, tehnologie ultra’sofisticată, explorarea Universului…, îşi spunea Denis. Christina, tot mai îndoielnică de reuşita savantului, refuza să meargă cu el la atac. La o benzinărie, Denis o sună:
-Alo… îngeraş, ce faci?
-Sunt acasă. Bună! Ai plecat spre NASA?
-Da, încă puţin şi ajung. Cam 10-15 km, mai am de parcurs. Îmi vine să-i fac pe jos, când stiu ce impact va avea proiectul meu.
-Ok. Eu aştept finalul. Hai să-ţi citesc un citat!
-Citeşte!
-Ascultă atent: “Universul este un rezervor aproape neatins de valori şi de semnificaţii, iar un om nu trebuie să-şi piardă vlaga pentru că nu-l poate măsura.” (Kafka)
-“Adio dar rămâi cu mine!”
Şi-i închide telefonul fulgerător. De ce nu-şi accepta limitele, tânărul savant? Fiindcă avea un AS în mânecă în caz de “reacţii adverse”. Culmea culmilor lovea lumea savanţilor. Totul pălea la aflarea ideilor lui Denis. Vorba merge şi timpul trece. La NASA, vâlvă mare. Un oarecare (paralel cu ştiinţa) prinsese un “extraterestru”, şi explica grozavia. Directorul centrului OZN, nu credea în nici un chip. Majoritatea simţeau că-i o farsă, dar nu strica efortul să vadă despre cei vorba. Denis, intră în sala de aşteptare, salutând superficial foştii colegi de la Universitatea de Fizică-Chimie şi alte Ştiinţe exacte. Martin George Hume, tipul cu care discută la telefon îl întâmpină cu stimă şi respect, ştiind ce merite adusese ştiinţei, savantul Denis Thomas. Martin se ocupa de departamentul CC (Ciudăţenii Ciudate).
-Bună ziua, tinere!
-E bună pentru dv., pentru mine-i excelentă.
-Ooo, delicat şi elegant. Aşa se poartă la Chicago? Nu te iau peste picior tinere dragă, căci am eu 52 de ani, dar rezultate spectaculoase în lumea noastră, foarte slabuţ, în schimb Denis Thomas e deja ilustru.
-Nu-i nevoie să laudaţi un ateu, ştie să se laude şi singur.
-Cum?! Ai ramas ateu tinere? Parcă la 25 de ani te-am premiat pentru “sfânta” descoperire. Ateu… Înseamnă că n-ai citit “Fraţii Karamazov” (Dostoievski); “iluzii pierdute” (Balzac) sau pe Pr. Serafim ROSE.
-Şi ce dacă sunt ateu “nemuritor”? Ateu original d-le! Mă luaţi la mişto?! Bineînţeles că am citit Dostoievski, dar îmi făcu scârbă. Am citit doar rezumatul. Balzac, nu mi-a scăpat nimic din opera minunatului scriitor francez. Cu Pr. ăsta (care-l “divinizează” mulţi) nu prea am avut tangenţe, fiindcă m-am oprit (limitat) la Eugen. Dar dv. ce relaţie aveţi cu Religia?
-Dragă tinereţe, relaţie de amiciţie. Fusesem liber-cugetător, dar vârsta te schimbă. Cu metafizica le aveam cât de cât, acum sunt pseudo-religios. Apreciez enorm, din punct de vedere Cultural, Orthodoxia.
-Hmmm, şi eu, ateu original, strict cultural, sunt fascinate de frumuseţea Orthodoxiei.
-Păi ce mai aştepţi, converteşte-te!
-Niciodată! Nu-mi vând Raţiunea pe fantezie, pe poezie…
-Ai grijă, “omul cu urechea ruptă” (Edmond About), a avut final tragic.
-Eu ştiu cine sunt, vă interesează proiectul sau plec?
-Uşurel tinere, hooo… domol, Elvis Gottfried, are treabă. Eşti nărăvaş, dar eşti simpatic foc.
-Fără foc că-i urât, aşa mi-a zis Christina.
-Cine-i Christina, soţia?
-Nu, vecina.
-Vecina sau iubita?
-Suntem în tratative, bun că ne asemănăm la mentalitate, restul vin de la Raţiune.
-Mama ei de Raţiune, a făcut victime şi în domeniul filosofiei, cu grămada! Uite-l pe Elvis! Hei, maestre, Denis se grăbeşte!
-Scuze, am analizat “porcăria” cu “extraterestrul”, plus nişte fosile de dinozaur, treabă nu glumă.
-Şi cum e cu “extaterestru”, întreabă Martin.
-O confuzie ca de obicei. Hai să mergem în birou, Denis!
Savantul, mandru şi sigur pe sine, il urmă pe maestrul Elvis.
-Tu eşti savant de renume, nu?
-Da, de ce?
-Ce caricatură de proiect ai mai inventat, frate? Ce-ţi trebuie atâta notorietate? Ascultă un “bătrân” în cele lumeşti (şi nu numai), orice descoperire nouă se învecheşte şi se pierde în uitare. Am vârsta apropiată de a ta Denis, 33 de ani, împliniţi pe 1 aprilie, nu-i nicio păcăleală, atunci sunt născut. Îţi dau un sfat prietenesc, aici ne aflăm pe nisipuri mişcătoare, orice “crimă” cunoaşte şi “pedeapsă”! Tu ai ales să lucrezi pe cont propriu, bravo că ai posibilităţi şi materie cenuşie! Turezi la capacitate creieraşul şi ia foc…
-Ce aveţi azi cu focul? Nu-mi mai pomeni de foc, că fac alergie la acest cuvânt! Nu primesc niciun sfat! Vreau să vezi proiectul şi apoi accept critici. Facem pariu că azi tu vei deveni vedeta de la NASA!?
-Cum voieşti Denis! Mă voi uita pe proiect, îl voi studia centimetru cu centimetru, dar răspunsul mâine. Nu te supăra, sunt mort de oboseală!
-Ai înlocuitor?
-Da, de ce?
-Las că fac pe altul bogat, dacă tu te dai obosit!
-E alegerea ta, faci ce doreşti, îl sun pe colegul, dar atenţie e foarte pretenţios.
-Alo! David, unde eşti tată?
-Salut colegu! În drum spre serviciu. Sunt acolo în cinci minute, dar ce e, vreo “bombă” ceva?
-Aha. Şi ce “bombă” încă! Fii şi tu mai finuţ, Denis Thomas are o nouă descoperire!
-Ok. Ador excepţiile, deci stai liniştit, vorbim de la egal la egal.
-Bine. La revedere, eu plec acasă, ţi-l las pe Denis în companie!
-Ok. Mulţumesc!
David, curios şi nerăbdător din fire, accelerează puternic, parcurgând patru km în două minute. Lasă şi cafeaua, şi alte amănunte…
-Trecem direct la subiect, prietene?
-Poftim proiectul! Citeşte măcar rezumatul!
-Citesc şi un milion de pagini, dacă te lauzi cu o descoperire unică şi genială. Nu uita, te-am cunoscut de când erai olimpic naţional (şi apoi internaţional). Olimpic la matematică prima oară. Te-am felicitat pe internet. La doar 12 anişori, erai fenomenal.
-Eram şi încă sunt, savantul Denis Thomas e “nemuritor” (şi la propriu şi la figurat). Cu altă ocazie, amintiri din copilarie, acum am ceva trăznet, aştept să citeşti…
După câteva minute, David întrebă ironic:
-Cum ai aflat tu despre geneza Universului şi adevărul despre om, când un FRANCISCO J. AYALA vine cu “darul lui darwin” către ştiinţă şi religie? Ţi se pare normal? Ce e omul? Foamea, sexualitatea şi gândirea, definesc perfect omul. De unde dracu ai găsit substanţa miraculoasă ce ţine inima tânără şi nemuritaore? Ne facem de râs, cu asemenea proiect, răzvrătire la adresa Divinităţii. Tu aici te joci cu focul! Cum să dovedeşti că ”D-zeu este mort” când ne lovim (ciocnim) de minunile (şi tainele) Creştinismului? Ba cu Sf. moaşte, ba cu Icoane făcătoare de minuni, ba cu Lumina de la Ierusalim, etc. Scumpule NU sunt falsuri, le-am studiat cu o echipă de specialişti (anti-religioşi) şi ce crezi? Nu-i nicio farsă, ne depăşeşte băieţaş. Sunt de natură divină, cerească… Sunt reale! Ne-am ocupat zece ani de Religie, în special de Orthodoxie, care pare cea mai sănătoasă. Concluzia e una: noi ignorăm Credinţa (Religia) din mândrie. Da e adevărat ăsta-i păcatul capital (suprem). VREM SĂ FIM “dumnezeu” dar uităm să fim oameni. Ce rau a făcut Religia omenirii? Cercetează sincer şi vei găsi! Nu te oprii la greşelile Catolicismului, fiindcă şi Ştiinţa are bubele ei. Caută în Istoria Religiilor, nu nega aşa pur şi simplu! Vezi şi Fisofia Religiei ce spune! Câte puţin din toate… Nu-ţi fă iluzii, planul tău trebuie verificat la sânge.
Denis, mai că nu-i plesnise o palmă, smulge proiectul din mâna lui David şi se duse ţintă la bossul boşilor, scăpând din gură: incompetenţilor! afurisiţilor! proştilor! Pentru a sta de vorbă cu al mai mare din acea instituţie, trebuia programată o audienţă. Nu aşa, hodoronc-tronc, hop şi io din păpuşoi, cum făcu Denis. Nici nu bătu la uşă, intră direct cu zarvă şi panaramă:
-Dvs. vreţi să aveţi performanţă cu imbecilii? Aici e casă de nebuni sau e NASA?
Profesorul Columb Edwaed L. (fost decan la Universitatea Cambridge), calm şi zâmbitor:
-Tinere potoleştete, stiu ce-i cu tine aici, mi-a dat raportul secretara… Te crezi prea deştept sau inteligent? Voltaire (1694-1778) a afirmat că aşa cum existenţa ceasului dovedeşte existenţa ceasornicarului, proiectul şi scopul, evidente în natură, dovedesc că Universul a fost creat de o Inteligenţă Supremă. Ce înţelegi din citate, dacă tot eşti artist în domeniu?
Christina între timp, lansă bomba pe internet, dezvăluind secretul peste tot, şi mass-media luase la cunoştinţă despre Denis T., şi alte centre de Ştiinţă din Rusia, Germania, Anglia, Franţa… Christina îl prezenta pe tanarul savant, aşa cum l-a cunoscut. Deci, Prof. Columb, informat după cele publicate pe net de Christina, era pus în temă.
-De unde ştiţi că-mi plac la nebunie citatele?
-De la prietena ta Christina, prin internet ţi-a arătat proiectul la cei mai tari savanţi. “Numai nervi şi nebuneală în Sec. XXI, nu crezi că e timpul pentru o schimbare radicală? Eu sunt soluţia. Eu cu proiectul meu anti’dumnezeu. Omule fii isteţ! Raţiunea e arma ta de neînvins…” Recunoşti răzvrătirea!
-Da, sunt din jurnalul meu, dar de unde citiţi? Au ajuns pe internet? Hoaţă şi Christina, ea a publicat…
-Dă-mi să văd proiectul! Ţi-l cumpăr, oricum este…
-D-le Profesor, dar nu-i nimic de vânzare! Vreau doar susţinere…
-Susţinere financiară nu?
-Ei, pe boala!
-Tinere, scrie aici pe net, un savant anonim, eu ştiu cine e pentru că-i cunosc expresiile, dar nu-ţi zic…
-Ce scrie despre mine?
-Nu-ţi zic numele dânsului, ce scrie, uitate tu Denis, să nu crezi altceva.
“Dacă se dovedeşte asemenea descoperire, tânărul de 28 de ani, va fi incontestabil, “savantul savanţilor”. Eu deja îl susţin, indiferent de rezultat. Minte tinere, eu te cred”
semnat:un savant anonim.
Denis, se simţea extraordinar. Profesorul aruncă ochii pe proiect, citise câteva fraze îngroşate cu roşu, alegând asocierea.
-Ok. Eşti fenomenal tinere! Batem palma! Unde ai stat până acum? Eşti de o lună la Chicago şi abia azi vii aici? Sunt adeptul ideilor tale! Peste o săptămână ne vedem la Moscova, congresul savanţilor va fi la înălţime. Trăiască răzvrătirea! Omul se va ridica din labirintul ipotezelor… Gata cu Religia, ajung 2006 de ani de beznă! Să bem în cinstea tânărului savant Denis Thomas! “Totul este permis” Ştiinţa îşi apără titlul de campionă mondială şi universală. “Nimic fără Raţiune!”
-Ok. Eşti fenomenal tinere! Batem palma! Unde ai stat până acum? Eşti de o lună la Chicago şi abia azi vii aici? Sunt adeptul ideilor tale! Peste o săptămână ne vedem la Moscova, congresul savanţilor va fi la înălţime. Trăiască răzvrătirea! Omul se va ridica din labirintul ipotezelor… Gata cu Religia, ajung 2006 de ani de beznă! Să bem în cinstea tânărului savant Denis Thomas! “Totul este permis” Ştiinţa îşi apără titlul de campionă mondială şi universală. “Nimic fără Raţiune!”
21/22 Oct. 2010
V
congresul savanţilor. “ştiinţă fără conştiinţă” decide:
ajung 2006 de ani!
congresul savanţilor. “ştiinţă fără conştiinţă” decide:
ajung 2006 de ani!
Înainte de a pleca la congres, Christina (care se mutase la Denis, afirmând dorinţa că-l vrea “unicul” ei soţ), la rugăminţile fierbinţi ale verişoarei (cu care vorbea zilnic pe mess) îi arătă savantului ce atitudini sunt în revista “ATITUDINI” (nr.10). “Îndrumar de gândire şi trăire românească”, aşa se autocaracterizează această revistă născută de Fundaţia Petru Vodă & Editura Crigarux. Simona, verişoara Christinei, încercă un imbold de convertire pe cale virtuală. Speră să trezească conştiinţa “porumbeilor” din Chicago, articolul inedit “între nihilism şi SMERENIA CREŞTINĂ”/esenţialul la numele trandafirului al lui UMBERTO ECO/ de Ioan Ioanolide. Le recomandase “Nihilismul, o filozofie luciferică”, autor Pr. Serafim ROSE, dar încerca cu ceva mai puţin. Aştepta raspunsul lui Denis la scrierile din “ATITUDINI”.
Sf. Grigorie de Nyssa spunea spunea despre om k este “colesitor de neînţeles”. D-zeu are taine necunoscute nici de îngeri despre om. (mărturiseşte Pr. Arsenie Papacioc, tot în “ATITUDINI” nr. 10), întreabă pe savantul tau ce părere are despre…, implora verişoara din România.
-Proiectul meu este publicat integral pe siteul de la NASA, spune-i verişoarei tale să citescă şi să se lămurească, scuze acum trebuie să plec la aeroport, ne auzim la telefon.
Preşedintele congresului, a ales Moscova, fiindcă elevii dânsului, prin supunere la vot, aici au decis. Aici, la Moscova, pregătirile erau în toi. Internetul le pusese în atenţie proiectul lui Denis T., botezat: “culmea răzrătirii raţionale şi umane”. Trecem peste amănunte tehnice de organizare. Întâmplarile banale plictisesc cititorul. Interesul vine pentru esenţial şi concret. Denis era acolo şi-şi aştepta rândul să ţină un discurs boombastic. Primul, intrat in discurs, este Preşedintele congresului. Pe scurt cele rostite de acesta:
” Ne aflăm azi aici, pentru a face “dreptate” cu Omul. Trebuie să dărâmăm toate miturile la adresa Omului. De ce azi, 8 iunie, şi nu altă zi? Aşa am stabilit de anul trecut, dar destinaţia (locul) desfăşurării evenimentului nostru, a fost ales de tinerii elevi. Elevii mei sper să calce pe urmele lui Denis Thomas. [...] Proiectul tânărului savant, constă în: punerea Omului pe primul plan. Transformarea Omului în semi-zeu. Raţiunea şi Ştiinţa vor demonstra “inexistenţa” lui D-zeu. [...] Denis Thomas, nu-l răstălmăceşte pe Hristos, nu-l tăgăduieşte (neaga) pe D-zeu, ci-l contestă incontestabil şi demonstrabil. Cum dovedeşte tânărul savant că nu-i D-zeu, nu-i Budha, nu-i Alah… nu-i nimic, în afară de OM? Pus în aplicare proiectul, omenirea va afla adevărul adevărat. [...] Mulţi ne critică. Mulţi consideră o greşeală fatală respectarea planului inventat (descoperit) de Denis. Mulţimea-i bleagă, naivă şi imbecilă. Gurile ce se opun sunt din lumea Credinţei şi nu valorează nici cât o ceapă degerată. [...] Acum să-l ascultam pe tânărul savant!” Redau succint prelegerea lui Denis:
”Eu nu refuz niciodată la proiectul meu. Deznodământul va spune ce şi cum. Vreau să mergem la Ierusalim, să vedem dacă D-zeul Creştinilor, provocat de noi şi adepţii noştrii, îşi va face apariţia. Am atâtea arme contra lui D-zeu, încât va fi obligat să-şi recunoască “inexistenţa”. Absolutul este Raţiunea. “Leacul pentru nemurire” este la mine nu la Fiinţa Supremă. Nu-s dictator, nici fanatic. Sunt Denis Thomas, omul care dezrobează umanitatea. Ajung 2006 de ani de Ev Mediu! Da, pentru mine Evul Mediu a fost mereu, fiindcă Religia îl aduce în orice epocă modernă, contemporană… vom fi. Reţineţi, ajung 2006 de ani! “
23-10-2010
VI
răzvrătirea mondială
Sf. Grigorie de Nyssa spunea spunea despre om k este “colesitor de neînţeles”. D-zeu are taine necunoscute nici de îngeri despre om. (mărturiseşte Pr. Arsenie Papacioc, tot în “ATITUDINI” nr. 10), întreabă pe savantul tau ce părere are despre…, implora verişoara din România.
-Proiectul meu este publicat integral pe siteul de la NASA, spune-i verişoarei tale să citescă şi să se lămurească, scuze acum trebuie să plec la aeroport, ne auzim la telefon.
Preşedintele congresului, a ales Moscova, fiindcă elevii dânsului, prin supunere la vot, aici au decis. Aici, la Moscova, pregătirile erau în toi. Internetul le pusese în atenţie proiectul lui Denis T., botezat: “culmea răzrătirii raţionale şi umane”. Trecem peste amănunte tehnice de organizare. Întâmplarile banale plictisesc cititorul. Interesul vine pentru esenţial şi concret. Denis era acolo şi-şi aştepta rândul să ţină un discurs boombastic. Primul, intrat in discurs, este Preşedintele congresului. Pe scurt cele rostite de acesta:
” Ne aflăm azi aici, pentru a face “dreptate” cu Omul. Trebuie să dărâmăm toate miturile la adresa Omului. De ce azi, 8 iunie, şi nu altă zi? Aşa am stabilit de anul trecut, dar destinaţia (locul) desfăşurării evenimentului nostru, a fost ales de tinerii elevi. Elevii mei sper să calce pe urmele lui Denis Thomas. [...] Proiectul tânărului savant, constă în: punerea Omului pe primul plan. Transformarea Omului în semi-zeu. Raţiunea şi Ştiinţa vor demonstra “inexistenţa” lui D-zeu. [...] Denis Thomas, nu-l răstălmăceşte pe Hristos, nu-l tăgăduieşte (neaga) pe D-zeu, ci-l contestă incontestabil şi demonstrabil. Cum dovedeşte tânărul savant că nu-i D-zeu, nu-i Budha, nu-i Alah… nu-i nimic, în afară de OM? Pus în aplicare proiectul, omenirea va afla adevărul adevărat. [...] Mulţi ne critică. Mulţi consideră o greşeală fatală respectarea planului inventat (descoperit) de Denis. Mulţimea-i bleagă, naivă şi imbecilă. Gurile ce se opun sunt din lumea Credinţei şi nu valorează nici cât o ceapă degerată. [...] Acum să-l ascultam pe tânărul savant!” Redau succint prelegerea lui Denis:
”Eu nu refuz niciodată la proiectul meu. Deznodământul va spune ce şi cum. Vreau să mergem la Ierusalim, să vedem dacă D-zeul Creştinilor, provocat de noi şi adepţii noştrii, îşi va face apariţia. Am atâtea arme contra lui D-zeu, încât va fi obligat să-şi recunoască “inexistenţa”. Absolutul este Raţiunea. “Leacul pentru nemurire” este la mine nu la Fiinţa Supremă. Nu-s dictator, nici fanatic. Sunt Denis Thomas, omul care dezrobează umanitatea. Ajung 2006 de ani de Ev Mediu! Da, pentru mine Evul Mediu a fost mereu, fiindcă Religia îl aduce în orice epocă modernă, contemporană… vom fi. Reţineţi, ajung 2006 de ani! “
23-10-2010
VI
răzvrătirea mondială
Mass-media prezenta proiectul lui Denis Thomas într-o culoare apocaliptică. Religia acuză “ştiinţa fără conştiinţă” de iresponsabilitate, de crimă, de violare a libertăţii, de demenţă profundă… Răzvrătirea mondială îşi instală accentul prin lumea întreagă. Lumea interioară a omului găsea salvarea în Denis Thomas. Fericirea umană exista doar după urmele aplicării proiectului. Nimeni (din societatea savanţilor) nu se gândea la consecinţe. Originea Universului, în mintea deştepţilor atei, liberi-cugetătorii, nihilisti… era ca şi aflată. Proiectul nu se asemăna cu acceleratorul de la geneva, ci cu încrederea lui Denis pe o reuşită fantastică. Omul va pierde totul sau nimic, spuneau unii savanţi. Răzvrătirea mondială nu-i “new age”, fiincă nu dă ceva material omului, ci dă sfinxul, de ce merită: nemurirea. Nu vroia panică sau haos, tânărul Denis, ci punea totul pe un proiect 100% palpabil. Orthodoxia privea cu compătimire, durere, nădejde şi dragoste, astfel e răzvrătire. Nu credea într-o finalitate bună. Credinţa nu-şi pierdea încrederea în Dumnezeu. Aveau o atitudine pasivă, deoarece aşteptau să-şi recunoască singur omul slabiciunea raţională.
23-10-2010
23-10-2010
VII
slăbiciune raţională
slăbiciune raţională
Terorismul şi pornografia sunt eliminate în proiectul lui Denis, dar placerea dobitocească nu poate fi interzisă omului. Drepturile omului (alea de la CEDO) sunt altele. Denis e de admirat că-i un ateu moral şi nu vede “arta” în prostituţie, în desfrâu, în destrăbălare, în sub-uman… Astfel îşi făceau socotelile unii oameni de seamă. Savantul nu-i D-zeu, de ce crezând în nimic, pune raţiunea pe un piedestal? D-zeu nu-i o “jucărie de pluş”, să o ia în băşcălie orice tip de răzvrătire mondială sau personală. Aşa se manifestau oamenii lui D-zeu, care observau “ceva putred în Danemarca”, însă nu făcuse o campanie anti-Denis Thomas. Această slăbiciune raţională (în viziunea celor credincioşi astfel era şfârşitul proiectului) – de a nu atinge absolutul – va fi dovedit contrariul: că omul poate construii 1000 de turnuri Babel, fără D-zeu nu realizeaza nimic bun, adevarat, frumos… Se spune că şi prin negare omul “crede” în existenţa lui D-zeu. Dumnezeu şi omul, cele mai criticate Fiinţe din Univers. Are “noroc” Denis să pornească proiectul? După urmăroarele trei capitole, veţi înţelege ideea principală de la care a plecat “romanul” de faţă. Denis şi Christina îşi vor afla rostul în viaţă…
23-10-2010
23-10-2010
VIII
raţiunea: d-zeul uman, “unic” şi “absolut”
raţiunea: d-zeul uman, “unic” şi “absolut”
Sunt atâtea cuvinte pe care nu le folosesc. De ce? Pentru că aşa cade. Dacă eram în stare, isprăveam de scris în doua-trei zile. Acum trebuie să am rabdare, va fi un sfârşit, fiindcă orice început are şi sfârşit. Nu uit de Denis, însă unele capitole au soartă scurtă şi convingătoare. Ştim că Raţiunea, în viziunea savantului era prefăcută într-un fel de d-zeu uman, “unic” şi “absolut”.
Ce spunea lumea obişnuită despre asemenea proiect? Ce spune şi azi când otv-ul sau altă sursă drăcească, manipulează excesiv şi obsesiv cu “sfârşitul lumii” sau “informaţii” despre Apocalipsă. Primea mesaje peste mesaje, tânărul săvănţel. Un oarecare Remus, pe internet, îl făcea cu ouă şi cu oţet. Ba rătăcit complex, ba teribilist ipocrit, ba zeu-inocent… Mulţi se grăbise să vadă ideologie în proiectul savantului.
Nu e nicio ideologie, vrem doar ca răul să nu mai domnească în lume. “Cine a creat răul?” Nu-i aşa că vă interesează? Ce este răul? Denis va raspunde la întrebări fără răspuns (fără răspuns pentru Religie, Filosofie…).
Zilele de repaus, erau un calvar pentru savantul savanţilor.
Noi ştim că e fantezie (mărturisea unul dintre membrii “USA” – Uniunea Savanţilor Anti-Credinţă) dar nu renunţăm la “ideal”. Ultima suflare a credinţei, acum în 2006.
23-10-2010
Ce spunea lumea obişnuită despre asemenea proiect? Ce spune şi azi când otv-ul sau altă sursă drăcească, manipulează excesiv şi obsesiv cu “sfârşitul lumii” sau “informaţii” despre Apocalipsă. Primea mesaje peste mesaje, tânărul săvănţel. Un oarecare Remus, pe internet, îl făcea cu ouă şi cu oţet. Ba rătăcit complex, ba teribilist ipocrit, ba zeu-inocent… Mulţi se grăbise să vadă ideologie în proiectul savantului.
Nu e nicio ideologie, vrem doar ca răul să nu mai domnească în lume. “Cine a creat răul?” Nu-i aşa că vă interesează? Ce este răul? Denis va raspunde la întrebări fără răspuns (fără răspuns pentru Religie, Filosofie…).
Zilele de repaus, erau un calvar pentru savantul savanţilor.
Noi ştim că e fantezie (mărturisea unul dintre membrii “USA” – Uniunea Savanţilor Anti-Credinţă) dar nu renunţăm la “ideal”. Ultima suflare a credinţei, acum în 2006.
23-10-2010
IX
ultima suflare a credinţei
ultima suflare a credinţei
Începutul e promiţător, conţinutul e slăbuţ, restul e mister. “Sparge tăcerea/Adevăruri despre care nu vorbim” (Maica Siluana Vlad) mă ajută să plâng şi să strig intru scris; “Doamne, eu te-am iertat!” pentru moartea tatalui meu… Tu, Doamne-mi ierţi îndrăznela de a scrie un el de “roman” ? Până la urmă, ajung la concluzia că orice carte (scrisa sub influenţa Harului) se scrie singură. Doamne, vezi cum necredincioşii ucid credinţa, dar nu intervii cu pedepse aspre, ci ne laşi pe noi (învăţaţi de Tine) să mărturisim, să luam atitudine şi să explicăm care-i firea omului. Pr. Rafail Noica nu era drogat când a zis “firea Omului este Orthodoxia”. Iadul din mine a zămislit un personaj demn de ruşine. Probabil mă scot prin faptul că tratez o povestioară de tip s.f., şi nu am pretenţia să compar cu cineva pe Denis Thomas. Vasăzică personajul căruia i-am dat viaţă, nu-i “eu”, ci o făptură imaginară ultra’răzvrătită pe Divinitate, care-şi încearcă “norocul”. Prin proiectul născocit de savantul britanic, breazlă savanţilor conchid că Religia e faultată pe vecie. Ultima suflare a credinţei… Christina, înnebunită de verişoara din ţară, nu prea accepta acest joc. Ea nu vedea credinţa distrusă, prin uluitoarea descoperire a iubitului ei, Denis Thomas. Aşa se speră şi astăzi (în lumea reală dar totuşi virtuală) cu credinţa asta, să plece pe alta planetă, să piară fără drept de întoarcere. Religia va fi biruită de Ştiinţă, de Raţiune… Asemenea amăgiri sunt predominante în mintea copiilor care zic “ne facem noi mari” (mai corect “las că mă fac io mare”) şi când ajung mari vor să ajungă iar copii. Nu ne convine nimic. “D-zeu pentru o zi” (comedia “crazy”) ne arată cât e de “greu” să fii D-zeu. Omul are şansa să se îndumnezeiască, după Har. Ştiinţa are şansa să se îndrăcească, după necredinţă. Albert Einstein, nu a fost ateu, ci chiar religios (în felul dânsului, crezând în “D-zeul” lui Spinoza). Oamenii de ştiinţă (ilustri şi geniali) nu au negat pe D-zeu, decât periferic. Adică, au încercat câţiva să deteste Credinţa, dar nici un rezultat. Academia de Ştiinţe, nu are “papagali” acolo, ci oameni conştiincioşi şi cu frică de Dumnezeu. Asta-i altceva, că vrea un individ pierdut în aporia, să interzică Credinţa, Nădejdea şi Dragostea. Dacă-i unu rătăcit, nu înseamnă că “D-zeu e mort” pentru toată omenirea. Culmea răzvrătirii ia foc. explodează…
23-10-2010
X
culmea răzvrătirii
23-10-2010
X
culmea răzvrătirii
Un oarecare internaut, cu nick-name-ul romanul nebun_2000 pictează acest e-mail pentru Denis Thomas:
“A sosit clipa cea mare… Curios cine are valoare, tu (un răzvrătit periculos) sau D-zeu. Eu nu pot accepta atâta tupeu pe capul tau, dar sunt 100% sigur că te vei face de râs. Proiectul tău va fi oprit, de o forţă nevăzută sau de noi, aştia “nebuni pentru Hristos”. Nu ştiu, asta-i părerea mea, un ateu sincer în căutări, prin Pr. Serafim ROSE, prin Petre Tutea (OMUL, Tratat de antropologie creştină), prin “Drumul spre Acasă” (Danion Vasile), prin Savatie Baştovoi (“Orthodoxia pentru post-modernişti”), prin Andrei Kuraev, prin Dostoievski, prin Paul Evdokimov şi alţii asemenea dânşilor, se află pus într-o postură ciudată. Nesimţitorul, ignorantul, şmecherul… poate să asiste şi la învierea unui mort, că tot nu vrea să creadă. Ce ai cu Biserica, se ocupa şi de social… Ce mai vrei? Culmea răzvrătirii e o prostie, şi nu uita un distins mărturisitor te va “bate” în argumente! Zi merci că nu te fac porc, măgar, tâmpit… pavel corut, la noi în “Românica”, a făcut kaka pe el cu anti-credinţa de doi bani. Nici tu nu ajungi departe “mortule”, sufleteşte şi spiritual… “
Christina, salvă mesajul acesta într-un fişier secret, neavând curajul să arate lui Denis. De la o vreme, ea verifică mesajele logodnicului ei. Durerea-i sfâşietoare, de a suporta asemenea vorbe grele, ajunsese la epuizare. Supărată pe sine, căută în fel şi chip să-l oprească pe Denis să plece la Ierusalim, să-şi manifeste anti-credinţa faţă de Lumina din seara de Paşti. Vroia să cerceteze cu specialişti, şi să demaşte “farsa” popilor. Abia avu acces, atunci în august 2006, să “blasfemieze”, să ” “hulească”… la locurile sfinte, pentru a demonstra “tăcerea” lui D-zeu. Ce aveau de gând să facă, milioanele de oameni (ce-l susţineau pe savant), era oribil şi păgânesc. În ajunul răzvrătirii, noaptea târziu, savanţii şi adepţii proiectului, au chefuit pe cinste, sărbătorind “succesul” fulminant. “Succesul” înca nu se înfăptuise, dar omul nostru petrece cu premeditare.
Credinţa-i pe calea dispariţiei, în triunghiul ştiinţa ultra’modernă, filosofie modernă, nihilism. Profeţiile lui Nostradamus au fost interpretate aiurea rău de tot. Acum avem “profeţiile lui pavel corut”, otv-ul cunoaşte sfârşitul lumii, dar nu ştie care lume, probabil lumea a 3-a sau lumea manelos. Denis, nu prea servea băuturi alcoolice, dar în noaptea aceea uita că-i face rău şi turna pe gât până se cherchelise. Savanţii afumaţi meserie, vedeau hotelul dublu-triplu, dar îl nimerise. La Chicago, Christina, avusese o vedenie urâtă (marca Ivan Karamazov din “Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski) şi ceruse insistent verişoarei, să-i recomande o carte orthodoxă, folositoare pentru convertire. Simona, din oceanul de cărţi duhovniceşti, îi sugerează “Tinerii vremurilor de pe urmă” (Monahii John Marler şi Andrew Wermuth). Verişoara, încerca să-i explice viziunea Creştina despre asemenea vedenie. Asta-i un fel de reţeta standard (de vindecare) pentru atei, să descopere mai întai existenţa răului, şi să creadă în Binele biruitor, era de părere verişoara. Nu-i o condiţe generală dar majoritatea “ateilor” convertiţi în Orthodoxie, au trecut prin ispite de genul acesta. Nu că au “crezut” în drac şi apoi în D-zeu, ci au conştientizat prezenţa răului în propria persoană. Şi-au recunoscut ceva nefiresc în viaţa lăuntrică, luând atitudine întru convertire. De exemplu un Andrei Kuraev a păţit la fel: ” Primii autori religioşi pe care i-am citit au fost Frank şi Sestov. Ei mi-au arătat că poţi şi creştin dar, în acelaşi timp, şi om al secolului XX. Apoi părintele Serghei Bulgakov m-a convins pe deplin că lumea vieţii duhovniceşti este o lume pe care nu ai voie să o judeci dinafară. În anul trei de facultate m-am imbolnavit de Dostoievski. Mai intâi m-am convins de existenţa diavolului şi abia apoi de existenţa lui Hristos. Dacă Hristos a respins duhul înţelepciunii supraumane şi răul ,înseamnă că Hristos este mai mult decât un om. Sentimentul goliciunii interioare a trecut, s-a aprins lumina în ferestruică…” (citat din “Răspunseri către tineri” vol. 2/ed. Reîntregirea).
Ce a facut Christina? Căzută în deznădejde, era la un pas de sinucidere, dar un telefon a fost “îngerul păzitor… Sunase o colegă de la facultate, pentru o ieşire în parc sau la plimbare. Scoasă din casă, Christina îngropa în neant gândul negru de-aşi pune capăt zilelor. Colindând prin oraş, întâlneşte (din întâmplare, credea ea) o librarie Orthodoxă rusă. Nici nu ştia dacă trăieşte real sau visează. Întrebă de “tinerii vremurilor de pe urmă” (cartea recomandată de verişoara sa) şi aşa din senin, ceru şi ceva de Andrei Kuraev. Verifică dacă-s traduse în engleză, le împachetă într-un ziar (luat de pe stradă) şi ieşi fără să salute… Nici nu mai vorbi cine ştie ce până acasă, colega “nestrivând corola de minuni a lumii” Christinei. Ce carte de la Andrei Kuraev găsise? “Satanismul pentru intelectuali”. Începe cu “tinerii vremurilor de pe urmă”, ţinând să o termine până la miezul nopţii. Carte de citit în câteva ore, zicea ea. Carte ce-mi va schimba viaţa, adio proiectul lui Denis!
23/24-10-2010
“A sosit clipa cea mare… Curios cine are valoare, tu (un răzvrătit periculos) sau D-zeu. Eu nu pot accepta atâta tupeu pe capul tau, dar sunt 100% sigur că te vei face de râs. Proiectul tău va fi oprit, de o forţă nevăzută sau de noi, aştia “nebuni pentru Hristos”. Nu ştiu, asta-i părerea mea, un ateu sincer în căutări, prin Pr. Serafim ROSE, prin Petre Tutea (OMUL, Tratat de antropologie creştină), prin “Drumul spre Acasă” (Danion Vasile), prin Savatie Baştovoi (“Orthodoxia pentru post-modernişti”), prin Andrei Kuraev, prin Dostoievski, prin Paul Evdokimov şi alţii asemenea dânşilor, se află pus într-o postură ciudată. Nesimţitorul, ignorantul, şmecherul… poate să asiste şi la învierea unui mort, că tot nu vrea să creadă. Ce ai cu Biserica, se ocupa şi de social… Ce mai vrei? Culmea răzvrătirii e o prostie, şi nu uita un distins mărturisitor te va “bate” în argumente! Zi merci că nu te fac porc, măgar, tâmpit… pavel corut, la noi în “Românica”, a făcut kaka pe el cu anti-credinţa de doi bani. Nici tu nu ajungi departe “mortule”, sufleteşte şi spiritual… “
Christina, salvă mesajul acesta într-un fişier secret, neavând curajul să arate lui Denis. De la o vreme, ea verifică mesajele logodnicului ei. Durerea-i sfâşietoare, de a suporta asemenea vorbe grele, ajunsese la epuizare. Supărată pe sine, căută în fel şi chip să-l oprească pe Denis să plece la Ierusalim, să-şi manifeste anti-credinţa faţă de Lumina din seara de Paşti. Vroia să cerceteze cu specialişti, şi să demaşte “farsa” popilor. Abia avu acces, atunci în august 2006, să “blasfemieze”, să ” “hulească”… la locurile sfinte, pentru a demonstra “tăcerea” lui D-zeu. Ce aveau de gând să facă, milioanele de oameni (ce-l susţineau pe savant), era oribil şi păgânesc. În ajunul răzvrătirii, noaptea târziu, savanţii şi adepţii proiectului, au chefuit pe cinste, sărbătorind “succesul” fulminant. “Succesul” înca nu se înfăptuise, dar omul nostru petrece cu premeditare.
Credinţa-i pe calea dispariţiei, în triunghiul ştiinţa ultra’modernă, filosofie modernă, nihilism. Profeţiile lui Nostradamus au fost interpretate aiurea rău de tot. Acum avem “profeţiile lui pavel corut”, otv-ul cunoaşte sfârşitul lumii, dar nu ştie care lume, probabil lumea a 3-a sau lumea manelos. Denis, nu prea servea băuturi alcoolice, dar în noaptea aceea uita că-i face rău şi turna pe gât până se cherchelise. Savanţii afumaţi meserie, vedeau hotelul dublu-triplu, dar îl nimerise. La Chicago, Christina, avusese o vedenie urâtă (marca Ivan Karamazov din “Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski) şi ceruse insistent verişoarei, să-i recomande o carte orthodoxă, folositoare pentru convertire. Simona, din oceanul de cărţi duhovniceşti, îi sugerează “Tinerii vremurilor de pe urmă” (Monahii John Marler şi Andrew Wermuth). Verişoara, încerca să-i explice viziunea Creştina despre asemenea vedenie. Asta-i un fel de reţeta standard (de vindecare) pentru atei, să descopere mai întai existenţa răului, şi să creadă în Binele biruitor, era de părere verişoara. Nu-i o condiţe generală dar majoritatea “ateilor” convertiţi în Orthodoxie, au trecut prin ispite de genul acesta. Nu că au “crezut” în drac şi apoi în D-zeu, ci au conştientizat prezenţa răului în propria persoană. Şi-au recunoscut ceva nefiresc în viaţa lăuntrică, luând atitudine întru convertire. De exemplu un Andrei Kuraev a păţit la fel: ” Primii autori religioşi pe care i-am citit au fost Frank şi Sestov. Ei mi-au arătat că poţi şi creştin dar, în acelaşi timp, şi om al secolului XX. Apoi părintele Serghei Bulgakov m-a convins pe deplin că lumea vieţii duhovniceşti este o lume pe care nu ai voie să o judeci dinafară. În anul trei de facultate m-am imbolnavit de Dostoievski. Mai intâi m-am convins de existenţa diavolului şi abia apoi de existenţa lui Hristos. Dacă Hristos a respins duhul înţelepciunii supraumane şi răul ,înseamnă că Hristos este mai mult decât un om. Sentimentul goliciunii interioare a trecut, s-a aprins lumina în ferestruică…” (citat din “Răspunseri către tineri” vol. 2/ed. Reîntregirea).
Ce a facut Christina? Căzută în deznădejde, era la un pas de sinucidere, dar un telefon a fost “îngerul păzitor… Sunase o colegă de la facultate, pentru o ieşire în parc sau la plimbare. Scoasă din casă, Christina îngropa în neant gândul negru de-aşi pune capăt zilelor. Colindând prin oraş, întâlneşte (din întâmplare, credea ea) o librarie Orthodoxă rusă. Nici nu ştia dacă trăieşte real sau visează. Întrebă de “tinerii vremurilor de pe urmă” (cartea recomandată de verişoara sa) şi aşa din senin, ceru şi ceva de Andrei Kuraev. Verifică dacă-s traduse în engleză, le împachetă într-un ziar (luat de pe stradă) şi ieşi fără să salute… Nici nu mai vorbi cine ştie ce până acasă, colega “nestrivând corola de minuni a lumii” Christinei. Ce carte de la Andrei Kuraev găsise? “Satanismul pentru intelectuali”. Începe cu “tinerii vremurilor de pe urmă”, ţinând să o termine până la miezul nopţii. Carte de citit în câteva ore, zicea ea. Carte ce-mi va schimba viaţa, adio proiectul lui Denis!
23/24-10-2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu