Viata - capitol de iubire

Omul isi alege o cale... un drum... un mod de viata. Omul cauta ceva anume si sa se regaseasca intr-un context frumos. Omul adevarat alege Viata - capitol de iubire.

Calea inimii si calea ratiunii. Mergem pe calea inimii si pasim naivi, orbi, nebuni... catre dragoste. Dragostea ne da un sens, un rost. Vedem din pacate, ca omul fara dragoste e trist, inchis in sine si neimplinit.

Iubirea aduce farmec in viata. Iubirea te face sa zbori... si sa plutesti. ... Cineva a spus ca "iubesti cand devii matur emotional". Interesanta idee. Cel mai sigur: iubesti cand esti iubit si cand simti ca iubirea e totul.

Cum stam cu nervii?

Am crezut ca e usor sa traiesti in armonie, pace si binecuvantare. Dar nu este deloc usor, mai ales cand omul e preaplin de "eu" sau preaplin de sine. Orgoliul face ca omul sa nu renunte la niciun defect si sa se considere "perfect" - vicios fiind.

Cum stam cu nervii? ... Cum putem pretinde ca suntem credinciosi sau oameni duhovnicesti si sa avem un comportament iesit din comun? Cum putem sa cerem de la Dumnezeu, rabdare si smerenie, daca noi facem crize de nervi si ne impunem prin mandrie?

Cel mai bine e sa vedem cum stam cu nervii... si apoi sa incercam sa schimbam ceva intru fiinta noastra complexa si tainica. "Cunoaste-te pe tine insuti!", nu e o idee filozofica si atat. "Cunoaste-te pe tine insuti!", e o adevarata arta. Arta de a te cunoaste si de a te accepta asa cum esti tu.

Constiinta nu minte niciodata. Putem pune accent pe constiinta intru acest context "nervos". Vrem sa scapam de nervi? ... Pai sa luam pastile, nu? NU. Trebuie sa luam altceva. Sa luam atitudine ortodoxa fata de noi si sa facem ceva concret in acest sens. 

Dumnezeu nu ne vrea nervosi si incruntati. Dumnezeu ne vrea altfel. Cu inima buna, in pace, in lumina, in liniste sufleteasca, in iubire si in duhul rugaciunii. Daca ne rugam si tot urat ne comportam, sa ne intrebam mai des: cum stam cu nervii si de ce avem nervi???

"Bine" fara Hristos...

    Lumea materialista si postmodernista vrea bine, pace, dreptate, frumusete, civilizatie... fara Hristos. Ideea aceasta cu binele fara Hristos , o regasim in romanul Adolescentul de F. M. Dostoievski.

    Genialul scriitor rus a observat ca lumea de atunci (precum este si lumea de azi) in ateismul ei, ravnea sa fie bine pe planeta noastra, dar bine fara Hristos.

    Hristos Domnul - Fiul lui Dumnezeu, Izvorul Binelui si Adevarul-Persoana, nu exista intru acest context al lumii. Lumea doreste sa fie bine, armonie, liniste... in societate, dar nu pe calea credintei, ci strict uman, rational si modern. Aceste cai sunt "bune". Hristos Domnul nu e "bun" fiindca lumea nu are nevoie de un "mit rastignit", lumea are nevoie de logica, stiinta, bani, tehnologie, bombe nucleare, divertisment, internet, mass-media... etc. etc. etc.

    Nu spune nimeni ca mijloacele moderne de comunicare nu sunt utile sau de folos, dar nu e cazul sa facem idol din ele. Folosim noi aceste instrumente postmoderniste, nu ele sa ne foloseasca pe noi.

    Biserica nu e absurda. Hristos Domnul - Capul Bisericii, nu e contra stiintei omului si nu ne judeca daca descoperim ceva sau avansam in tehnica si alte domenii lumesti. Problema se pune doar atunci cand omul isi face din minte dumnezeu si nu vrea sa auda de Hristos, fiindca "nu vrea" si punct.

    Fiecare e liber sa faca si sa creada ce doreste, insa un om fara Hristos nu este un om fericit si implinit. 

     Nu exista "bine fara Hristos", exista Hristos, si unde este Hristos este si bine, pace, frumos, armonie, mantuire...

POVESTE DE IUBIRE

    Omul isi doreste fericire si iubire. Aceste sentimente, aceste stari de paradis... nu sunt doar "urari" la zile de sarbatoare. Nu sunt "ideologii", concepte filosofice, utopii, iluzii sau niste chestiuni abstracte. Poate sunt vise, dar sunt si impliniri. Realitate de suflet. Realitati de suflet, mai bine si corect spus.

   Se vorbeste despre povesti de iubire, si toti ne dorim sa avem cea mai frumoasa poveste de iubire. Nu cred ca e necesar sa fie cea mai frumoasa. Important ca este o poveste de iubire, si tot e ceva mai mult decat nimic.

    O poveste de iubire in epoca postmodernista, pare asa un soi de romantism naiv, inocent si virgin. Pentru unii mai rationali si pragmatici, o poveste de iubire azi - pare o prostie. Pentru mine, o poveste de iubire este un ideal. Este o poezie, dar nu o poezie scrisa, ci o poezie traita.

Fost-am manelist, se stie!

    Manele ele ele ele ele.../ cum sa traiesc fara ele ele ele ele...? ... Glumesc! Am fost manelist, nu-mi e rusine sa zic. Fiecare ins are o experienta in viata. Eu am avut tangente cu genul "manele".

   Azi, vine la mine un vecin sa-i bag pe un stick niste muzica, normal - manele. Ma gandesc cum era atunci cand eram menelist si obsedat de muzica. Ascult ceva manele vechi si zic: parca atunci eram mai fericit si mai dinamic. Dar ma trezesc si imi dau seama ce naiv sunt. Acele piese de atunci nu ma reprezinta. Nu ma regaseam in ele, dar am ascultat pentru ca erau la moda.

    Textele din manele sunt vrajeala 100% si amagire. Iubire surogat, lauda... si fara numar. Insa, nu sunt negativist sau absurd. Nu generalizez. Sunt si manele frumoase care imi plac si acum. PS: Nu e rau sa asculti manele, e rau sa ai o mentalitate manelista!

Lipsa de cultura

   Vorbim cu nerv (sau filozofam la greu) despre un fenomen ciudat: lipsa de cultura. Dar uitam ca suntem in contextul postmodern? In postomdernism predomina cultura banului, cultura internetului, cultura virtuala, cultura tehinca, cultura prostiei, cultura porno, subcultura, anticultura etc. Nu stam acum sa enumeram toate soiurile de cultura postmoderna. 

   La noi in Romania, fara sa cadem in ispita cioraniana de a nega aproape totul, stim prea bine ca predomina cultura agricola. Despre ce cultura vrem sa vorbim pana la urma? Cultura umana, cultura duhului sau cultura in general? Cioran afirma in "Schimbarea la fata a Romanei" ca suntem o cultura mica. 

   

    Nu suntem gen Franta, Germania, Rusia, Italia... Nu suntem, e adevarat, dar nici cultura mica nu suntem. Eu cred ca suntem o cultura extraordinara, dar necunoscuta. De ce? Pentru ca azi nu se mai promoveaza cultura. Azi se promoveaza altceva. Totusi, lipsa de cultura e buna. Asa vedem si noi la ce nivel suntem. Daca ne place asa e ok, daca nu sa schimbam sistemul (sistemul de valori) si sa punem accent pe cultura. "Un  popor fara cultura, e un popor foarte usor de manipulat!" (I. Kant).

Dialog de suflet intre Inima si Ratiune

Inima: Imi e dor, imi e dor de iubire... iubesc cu patima si dor...

Ratiunea: Aseara te-am prins cu iubirea... Cu iubirea-iluzie... Erai sa mori de inima rea... Iti faci singur sange rau! Ce naiv esti omule! Ce naiv, absurd, ridicol si fraier esti! Nu vezi ca nimic nu exista, totul e neant, vid si abis de suferinta... Crezi in iubire?

Inima: Da, cred in iubire si sufar din iubire.

Ratiunea: Gata, m-am lamurit! Esti idiot... iti place sa suferi! Asta e problema ta: iti place sa suferi! Tu nu vezi ca viata e o vale a plangerii... Tu traiesti in carti, in vise, in lumea ta ... Tu esti idealist si utopic!

Inima: Nu, nu... sunt realist. Cred in Dumnezeu si-n iubire. Scuze de acest pleonasm!

Ratiunea: In ce crezi? In Dumnezeu? Esti nebun...??? ... Care Dumnezeu? Unde este Dumnezeu? Ideea de Dumnezeu sau Ipoteza-Dumnezeu, vrei sa zici? Dumnezeu nu exista. Dumnezeu este o minciuna a Bisericii sa fure lumea de bani. Dumnezeu e mort pentru ca lumea e ancorata in suferinta si El doarme. Nu sunt argumente stiintifice in favoarea lui Dumnezeu. Nu poti explica logic pe Dumnezeu. Deci - priveste in jur, uite cata suferinta este: Dumnezeu nu exista.

Inima: Suferinta e o stare. Nu Dumnezeu ne-a adus in suferinta. Omul isi provoaca suferinta singur, cum ai zis si tu. Dar omul autonom isi face din minte dumnezeu si uita de Dumnezeul Cel Adevarat.

Ratiunea: E normal sa zici asa, esti inima, om-inima... ai sentimente, dar nu vezi in ce lume traim? Iti place sa privesti cu ochelarii de cal? Fara ratiune si logica nu exista nimic. E prea copilaresc sa credem in Dumnezeu, mai ales in acest context materialist si tehnic. Nu vezi la ce nivel a ajuns stiinta umana astazi? Nu vezi ce sus este informatica si internetul? Chiar asa nebuni sa fim sa credem in Ceva ce nu se poate explica logic?

Inima: Logica lui Dumnezeu este credinta. Nici iubirea nu se poate explica si exista. Nu poti  afirma ca nu exista iubire.

Ratiunea: Credinta e pentru prosti (inculti si batrani) si oameni slabi. Cei destepti si tari... nu au credinta. Nu au nevoie de credinta. Credinta este o iluzie, la fel ca iubirea.

Inima: Tu crezi in iubire?

Ratiunea: Cred, dar nu cred cu adevarat.

Inima: Atunci, iubirea este un paradox?

Ratiunea: Poate sa fie. Pe mine nu ma intereseaza iubirea. La ce folos atata iubire cand lumea sufera si moare de foame?

Inima: Iubirea e mantuire... hrana cereasca si cale catre vesnicie.

Ratiunea: Esti sedus de metafore si figuri de stil. Care vesnicie? Traim doar in prezent, nu mai este timp de vesnicie.

Inima: Bine, eu sunt sedus de metafore si tu esti robit de mandrie...

Ratiunea: Mandria e atuul oamenilor puternici. Fara mandrie... ratiunea este o inima franta.

Inima: Iar inima fara ratiune... este o metafora fara sens.

Ratiunea: Deci e bine sa cautam o armonie intre inima si ratiune.

Inima: Da.

Ratiunea: Eu incerc sa caut... dar nu sunt sigur daca am sa gasesc.