miercuri, 26 martie 2014

DIALOG DE SUFLET



B. D. :

Multumesc pentru raspunsuri! Prevad un traseu interesant. Pornim de aici si ajungem undeva departe. In cele ce urmeaza, caut sa fiu mai concis. Nu pot pune toate intrebarile odata, chiar daca am mintea ca o avalansa cand vine vorba de intrebari. Sper sa nu fie "intrebari fara raspuns". Sper sa fie idei in dialog (cum am zis mai sus) si atitudini ortodoxe. Daca-mi dai voie, ma leg de ultima ta afirmatie: "informatia inseamna putere". Cu alte cuvinte: presa este a patra putere in stat? 

MONICA MARIA LUNGU:

Si eu cred, sau cel putin sper, sa ajungem departe cu dialogul. Ar fi frumos sa strangem o mica arhiva. 

Da, presa e clar a patra putere in stat. S-a vazut asta in cazul multor subiecte inventate sau exploatate prea mult sau chiar lipsa presei, atunci cand era nevoie de ea (vezi controversa gazelor de sist). Presa e chiar o putere in putere - uite ce frumos se impun, de exemplu, reportajele din emisiuni inca etice, cum e "In premiera". Genul acela de initiative mai echilibreaza imaginea de ansamblu asupra jurnalismului. Doar ca, de la un punct incolo si ei, jurnalistii, devin victimele propriilor manipulari si cred cu tarie "subiectele" despre care vorbesc. 

B.D. :

Ce impresii ai despre mass-media comerciala? Cat este manipulare si cat este informare?

M.M.L. : 

Aici cred ca ai raspuns tu inca de la cuvantul "comerciala". Informare mai e doar pe site-urile care nu pot sa treaca de un anume numar de vizitatori, pentru ca restul nu sunt interesati, daca nu ii afecteaza direct si imediat. Toate titlurile alea din presa comerciala, precum  "vezi aici ca", "ramai nu-stiu-cum cand vezi"... vin din niste cifre de marketing, din pacate. Si nu prea mai poti sa informezi atunci cand vrei profit, pentru ca tu vrei sa starnesti ceva in cititor care sa il faca sa intre in articol, sa il sochezi, nu sa ii livrezi ceva consistent. Nu ar fi eficient. 

Totusi, e trist ca oamenii au acceptat sa fie educati in felul asta. Daca ei ar citi de bunavoie si in numar mare presa de calitate, nu s-ar mai chinui nimeni sa ii socheze, ca sa le citeasca articolele.

B.D. :

Marele filosof de la Paltinis, C. NOICA , spunea clar: nu exista informare fara formare. Mi-a placut sa retin ideea asta, dar si: multi au cunostinte, dar nu au cunoastere. Pentru mine pleiada de ganditori din perioada interbelica, este fundamentala. Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Ernest Bernea, Petre Tutea, Lucian Blaga s.a. , sunt "valori intangibile". Eu nu pot sa trec peste ei cand intru in lumea cartilor si lumea scrisului. Referitor la scris, draga Mona, intreb foarte direct: de ce scriem si de ce citim?

M.M.L. :

Da, si eu cred ca fara ei si fara sfintii inchisorilor ar fi fost total altfel lumea noastra culturala si spirituala. De ce scriem? Buna intrebare. Tu de ce scrii? Eu nu pot fara. La un moment dat, eram la stadiul in care visam texte. Pana ma dezmeticeam, imi curgea o jumatate de poveste in cap. Ma consuma toate subiectele pana le scriu, pana arat si altora ce am vazut eu. Si imi place sa cred, pe alocuri, ca o fac ca sa dau de gandit unor oameni.

Cat despre citit, o facem pentru ca e de datoria noastra fata de creier si constiinta. Trebuie sa citim. Toti ganditorii nostri au scris pentru noi, e o pierdere daca nu o facem. Plus ca asta pare a fi singurul mod in care putem supravietui culturii morti.
 
(DIALOG DE SUFLET - cu dra. Jurnalista MONICA MARIA LUNGU)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu