luni, 28 octombrie 2013

Singurătatea feminină

Nu ştiu de ce, dar pare mai dificil de acceptat singurătatea la feminin. Bărbaţii care trăiesc singuri, mă refer aici la cazurile extremiste, patologice, îşi găsesc "alinarea" în băutură şi n-au niciun stres. În schimb, femeile singure se chinuiesc să-şi trăiască viaţa fără iubire, afecţiune... fără bărbat. Unii zic asta-i soarta lor, care soartă? În viziunea ortodoxă nimic nu este întâmplător sau sortit ci totul este personal şi rânduit de Dumnezeu.

Femeia de azi, întru acest context postmodernist, s-a masculinizat. Face şi munca de bărbat, dar fără bărbat se simte singură. Singurătatea e apăsătoare. Nu poţi suporta singurătatea, om social fiind. Totuşi, în ciuda acestei neputinţe umane, avem un număr zdrobitor de femei singure...

Bărbaţii burlaci, am zis că n-au niciun stres dar au şi ei probleme de conştiinţă. Sunt şi bărbaţi care se trezesc din băutură şi se întreabă întru sine , eu de ce sunt singur? , întrebare pusă si de femeile care trec de 30, 40, 50 de ani, neavând tangenţe concrete cu iubirea. Iubirea la singular, în cuplu, nu este posibilă. De aceea, iubirea dintre bărbat şi femeie este firească, iar alte iubiri (surogate) sunt nefireşti. Iubirea uneşte. Perversiunile mutilează fiinţa umană. Orice este contra firii, perverteşte şi distruge omul. Sunt nişte dezechilibre la nivel psihologic. Astfel şi cu singurătatea. Mulţi solitari afirmă că o iau razna din cauza vieţii solo. Iubirea, viaţa în familie este precum muzica adevărată. Mono, se aude prost. Stereo, se aude clar şi frumos. Deci, iubirea, viaţa ... e firesc să fie stereo.

Normal, nu comentăm cazurile unde se alege o viaţă la singular, cu binecuvântare de la duhovnic şi cu acceptul părinţilor. De asemenea, e urât să comentăm viaţa monahală, mai exact călugăria. Mă refer că e urât să comentăm şi să întrebăm ... ei de ce sunt singuri, ei de ce sunt retraşi, pustinci, sihaştrii etc.  

Omul duhovnicesc se raportează la Hristos. Omul duhovnicesc este sufleteşte aidoma monahilor, îngerilor în trup. Omul lumesc, contra omului duhovnicesc, nu vrea să fie ancorat întru credinţă, nădejde şi dragoste ci doar în cele materiale. Omul lumesc este interesat de cele trupeşti şi de tot ce-i oferă confort. Pentru ce atâta lux şi confort dacă omul e singur? Pentru ce se machează, aranjează, fardează... femeile, dacă sunt singure? ...  Pentru ce atâta socializare on line dacă eu personal sunt singur? Fiecare eu singur, stingher... îşi răspunde la aceste întrebări. Nu suntem toţi la fel. Diferenţa ne separă. Deci, nu există răspunsuri general valabile. Aşadar, fiecare în parte, fiind persoane unice, primim un răspuns anume.

Femeia singură primeşte un răspuns doar dacă acceptă ideea de răspuns la întrebarea de ce sunt singură? ... Din nefericire, nu doar femeia matură se confruntă cu această problemă. Întâlnim şi cazuri de adolescente şi tinere, care vor o relaţie însă, înnebunesc de singurătate. Ce amară problemă e singurătatea. Of.

Auzim de cazuri din SUA sau Occident, care plătesc persoane să stea de vorbă cu ei. Aceşti oameni singuri au tot ce îşi doresc dar nu au iubire ... nu au cu cine sta de vorbă, nu au prieteni. Problemă mare singurătatea.

Doresc femeilor singure, încredere. Să aibă încredere. Trăim în sec. XXI aşa singuri şi fără speranţă. E delicată problema singurătăţii în lumea actuală. Ne-am modernizat dar tot singuri am rămas. Am avansat tehnologic dar tot singuri suntem. Să trăim în comuniune. Să încercăm să convertim singurătatea în prietenie. Dumnezeu este Sf. Treime. Dacă Dumnezeu nu e singur, noi de ce să fim singuri? Doamne ajută să fim împreună şi să nu cădem în deznădejde.

Cu preţuire şi compasiune!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu