poeme ancorate-n dor

căzut

căzut cu inima-n mocirlă
mă ridic şi-mi şterg lacrimile
murdare de dor şi de farmecul
morţilor ce mor răstigniţi
în uitare... uitare ce numai
omul o are...
da, omul acest necunoscut,
omul e singurul ce uită,
uită de tot şi de toate
dar nu uită nicidată
că-i născut din cădere
şi dor ancorat 
în mistere.

---------------------------------------------

naştere

naştere din frunzişul amintirilor,
tu mi-ai dăruit emoţii să cresc
fascinat de dorul ce-mi
luminează calea.
tu naştere, mi-ai convertit
fiinţa în lacrimi de rouă
şi-n lacrimi de piatră...
lacrimi ce aşteaptă
să fie sfărîmate
cu ochiul
orbit
de iubire.