E sâmbătă. Zi de eveniment. Sunt dj la restaurantul Romantic din Focşani. Ce eveniment? Absolvent de teologie dj? Scriitor dj? Se pare că da. Pasiunea mea pentru muzică s-a concretizat în acest sens. Evenimentul de sâmbătă era un botez cu 35 de invitaţi, botez început la ora 14:00 până la ora 22:00. De aici fug cu un taxiu la alt eveniment, tot botez, undeva la Budeşti (Vrancea) unde mă aştepta fratele meu şi continui să pun muzică până la ora 4:00 dimineaţa.
Ce e aşa special până aici? Un tânăr (dj) pune muzică, mare fâs. La restaurant Romantic, până să vină toată lumea, muzică de ambient, la un volum foarte mic. Tatăl copilului vine la mine şi mă roagă fără manele... Se pare că multe evenimente se fac şi fără manele. Lumea a început să aibă deschidere spre grecească, arăbească, machedonească - Un trandafir creşte la firida mea. Ionuţ Galani etc.
Ca dj e normal să pui ce vor petrecăreţii şi nu e ok să fii ipocrit. Sunt şi manele foarte bune gen Vali Vijelie - Mai stai sau Strigă cu mine te iubesc. Ideea e că multă lume preferă manelele vechi, decente. Nu facem aici un discurs pro şi contra manele. Eu am ascultat mult genul acesta, apoi am ajuns să fiu contra, dar acum realizez că nu e normal să fiu contra la ceva ce mi-a plăcut cândva.
Bucuria unui eveniment reuşit e atunci când toată lumea dansează şi e mulţumită şi te felicită. Ai o satisfacţie extraordinară când vezi oameni fericiţi dansând pe muzica pusă de tine, aleasă cu atenţie. Dar cel mai frumos la un eveniment e plăcerea copiilor de a fi în centrul atenţiei. Bine unii sunt obraznici şi vor să strice din scule, lovesc luminile, etc. Dar nu te poţi supăra pe un copil. Zâmbetul unui copil e terapie. Lumea copiilor e o lume care te readuce în universul jocului.
Doi copii se jucau cu baloane. O fetiţă şi un băieţel de 5-6 anişori. Ideea băieţelului era că cine atinge tavanul cu balonul câştigă. Fetiţa lovea balonul în zadar că nu atingea nimic. Se ridica foarte puţin balonul ei. Băieţelul în schimb lovea cu putere şi atingea mereu tavanul şi striga mându: am câştigat, am câştigat! Fetiţa, puţin şmecheră (aidoma fetelor de azi) striga mai tare: ba eu am câştigat, ba eu am câştigat! Apoi se loveau cu baloanele şi se alergau. Jocul devenea puţin violent, dar era un joc spontan... fără reguli.
În mintea mea suna ideea: ba eu am câştigat, ba eu am câştigat... Ecoul ideii răsuna puternic. Nu puteam eu să stric jocul copiilor să îi spun fetiţei că a trişat, pentru că eram penibil. Nu e frumos să dezamăgeşti un copil când vine vorba de joc. Copilul trebuie să câştige mereu şi aşa se naşte în el dorinţa de a fi campion. Oricum lumea copiilor e nevinovată. Naivitatea şi inocenţa lor te poate fascina. Gândirea lor uneori îţi dă ţie de gândit. Întrebările copiilor pot să fie trăznite, dar unele pot să fie superbe... încuietoare. În mare, e adorabilă lumea copiilor.
Dar eu am început în mintea mea să trişez în alt mod. Am început să gândesc că aşa suntem şi noi oamenii mari: am câştigat, am câştigat! , ba nu, eu am câştigat, ba eu am câştigat! Mă gândeam cum sună acest lucru în lumea politică. Celebra farsă a lui Mircea Geoană: am câştigat, am câştigat... Mihaela, dragostea mea! Băsescu: ba eu am câştigat... Aceste două personaje politice pot afişa toată istoria, istoria politicii în general. Partidul X: am câştigat, am câştigat! Partidul Y: ba noi am câştigat, noi am câştigat!
În lumea de azi sau în politica de azi jocul: am câştigat, am câştigat!, înseamnă: noi am câştigat, dar poporul a pierdut. Şi acest joc în România de 28 de ani a devenit absurd. Din păcate nu există conştiinţa jocului şi acest joc face rău societăţii, statului... Un joc al copiilor nu face niciun rău. Un joc al oamenilor mari care se ceartă tot timpul pe ideea de câştig, nu e un joc corect. Lumea nu are nevoie de jocuri politice, de jocuri absurde. Lumea are nevoie de echilibru şi normalitate. Din păcate am trişat şi am ajuns în lumea oameniilor mari. Lumea copiilor parcă era altfel? Îmi pare rău, dar BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA OAMENILOR MARI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu