Cine sunt eu? Eu sunt eu. Nu conteaza cine sunt, conteaza ca sunt eu si e de ajuns. Aproape in toate domeniile eu trebuie sa fiu primul. Eu si restul lumii. Cap de afis, cap de lista... Eu sunt cel mai important. Fara eu nu exista nimic. Etc. Etc.
La puncte, puncte si etc. , esti tu. Daca nu-ti place te trec in paranteza si la revedere. Eu n-am cum sa renunt la mine pentru tine. Cine esti tu si cine sunt eu? Te rog frumos! Fii si tu modest. Eu sunt numarul unu. Tu esti mereu numarul doi. Eu sunt cineva, tu esti nimeni...
Ceva de genul gandeam acum cativa ani. Eram pasionat de eu si cautam sa ma afirm oriunde si prin orice. Mi-am vopsit parul ca sa fiu cool, sa fiu in trend cu moda. Mi-am taiat blugi. Mi-am scris "dj pytyck" pe tricoul cu care mergeam sa joc fotbal. Vorbeam cu un limbaj de cartier. Aveam un ton al voci de mare smecher. Ego-ul ma facea sa spun si prostii (chiar injuraturi) si sa ma cred cel mai smecher din lume.
Din nefericire, acest tupeu prostesc al meu, l-am platit cam scump. Mandria si aroganta s-au dus de la sine prin trecerea la cele vesnice (in Noiembrie 2005) a tatalui meu. A murit tata, a murit si orgoliul. Si mandria. Si aroganta, si tot. Adio vocabular obscen (vulgar), adio dani (danny) belu, adio dj pytyck. Am redevenim om. Am revenit la Hristos si la Biserica.
Desigur, dupa o perioada de razvratire. Nu vreau sa mai repet ce am savarsit in vara anului 2006. Am scris in jurnal. Mi-am marturisit caderea, nebunia, razvratirea crazy... M-am spovedit public. Nu e bine sa ma repet cu asa ceva fiindca pot sa smintesc. Sunt la capitolul confesiuni si atitudini, dar nu pot sa fiu mereu ancorat in trecut.
Citind destule carti, mi-am dat seama de ce jurnalul meu a fost repins. Chiar daca eul nu accepta acest lucru, Slava Domnului!, constiinta m-a trezit la realitate. M-am lamurit ca ceea ce scriu eu nu este literatura. Literatura adevarata. Poate doar pseudo-literatura. Si pana la urma, nu e firesc sa ma supar ca sunt respins. Aici se vede clar ca inca n-am renuntat la eu. Tot tin la mine si la ideea sa fiu eu in prim-plan. Vorba Pr. Arsenie Papacioc: e smerit mandruletul. In acest context sunt si eu cand nu accept raspunsuri negative de la diverse edituri. Problema e ca nu accept nici critici. Acum m-am dat putin pe brazda. Incerc sa inteleg si rostul criticilor si comentariilor rautacioase. Nu e corect sa te superi tot timpul si sa intri in polemici. Mai bine accepti realitatea si stai cuminte in banca ta. Nu e nevoie sa epatezi prin nimic. Daca vrei sa lasi impresia ca esti cineva, e clar ca iubirea de sine (amorul propriu, eul, orgoliul, narcisismul...) te domina.
Ma gandesc la marile personalitati. Cum au ajuns asa departe? Simplu: asa a vrut Dumnezeu. Si sa nu ne amagim, o personalitate adevarata, e plina de modestie. Nu-si aroga niciun merit pentru ceea ce este. Nu se considera model. Nu-si da aere de vedeta. O personalitate serioasa ramane om si isi cunoaste limitele. Indiferent ca e scriitor, critic literar, muzician, actor, sportiv, pictor, istoric, om politic, jurnalist, profesor, preot... Nimic din ceea ce este nu recunoaste ca merit personal in mod absolut. Adica, nu se pune intai pe sine, pe eu, ci mai intai pe Dumnezeu, apoi eu-omul. Nu pune accent pe filosofia lui Protagoras: omul este masura tuturor lucrurilor. O personalitate adevarata afirma filosofia socratica: eu stiu ca nu stiu nimic.
Repet, e simplu sa ajungi o personalitate daca esti un om de valoare si de bun-simt. E simplu daca nu-l excluzi pe Dumnezeu din ecuatia vietii si a destinului. L-ai exclus pe Dumnezeu si te crezi tu insusi dumnezeu, ajungi o personalitate controversata, un nihilist interesant si important (asta in viziunea ta egocentrista), un eretic, un ateu militant... In alta ordine de iei, fara Dumnezeu (daca excelezi prin ceva) ajungi un idol. O vedeta si nimic mai mult.
Nu stiu eu ce am vrut sa ajung, dar stiu sigur ca mai bine e sa fiu modest. Nu sunt nimic. Trebuie sa am mare, mare grija. Dumnezeu ne da un dar: talent la scris, la muzica, la pictat, la dansat, la sport, la filosofie, la matematica, la informatica, la economie, la politica, la constructii, la agricultura, la teologie, la psihologie... Ce facem cu acest dar? Il fructificam sau il ingropam in neant? Depinde de fiecare om in parte. Dumnezeu ne da, are grija de noi. Eu, tu, noi... daca nu recunoastem ajutorul si predania divina, cadem in ispita de a ne crede mari si tari, precum Lucifer. Ne credem "lumina" (in bezna fiind, bezna trufiei...) fara Lumina cea Adevarata. Ne credem "cei mai buni" fara Izvorul Bunatatii-Dumnezeu. Ne amagim ca Lucifer. De ce sa urmam exemplul unui inger cazut? De ce sa ne raportam la rau ca la bine? Cel mai corect e sa lasam iluzia ca noi suntem cineva. Fara Dumnezeu nu suntem decat o "trestie cugetatoare" si un biet animal rational, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri (Petre Tutea).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu